Alla are 50 de ani. Ea a fost născută în suburbiile Chișinăului, dar și-a petrecut 28 de ani din viață în Ucraina, unde și-a născut copiii, a avut o casă, prieteni și un soț, care a decedat câțiva ani în urmă. La fel ca mulți oameni, ea nu s-a așteptat să înceapă un război. În prima zi, a crezut că cineva lansează focuri de artificii. Conștientizarea a venit mai târziu, când cea mai apropiată bază militară a început să fie bombardată și toți bărbații au fost trimiși pe rând să apere satul.

Alla are patru copii - trei băieți și o fiică. Are deja nepoți. Doar fiul cel mare, care acum are 23 de ani, a rămas în Ucraina. Pe toți ceilalți i-a luat cu ea și a plecat în Moldova. În ciuda faptului că s-a născut în Moldova, a fost nevoită să se cazeze într-un centru pentru refugiați, pentru că nu are nimic care să-i aparțină în Moldova. Aproape imediat, a început să lucreze ca voluntară în bucătărie, unde lucrează și acum, dar pe contract. Sarcinile ei includ distribuirea alimentelor către locuitorii centrului, iar ziua ei de lucru începe foarte devreme, în timp ce toată lumea doarme.

„Acest job face trecerea timpului mai ușoară. Am urmat cursuri de antreprenoriat. Aș dori să încep o mică afacere ca să îmi pot întreține familia”.

Vakhtang are 14 ani, el este fiul cel mai mic al Allei. Cel mai greu îi este să se adapteze la noua realitate, pentru că toți prietenii lui au rămas în satul de baștină din Ucraina. Școala și zidurile casei natale sunt și ele acolo. La Chișinău, coordonatorul Spațiului Sigur UNFPA, Shahin, îl ajută să se mențină în formă. În general, Spațiul Sigur pentru Vakhtang este un loc în care se simte în pace, dar și provocat în același timp. Acesta este un loc în care poate studia, folosi un computer și poate participa la diferite sesiuni despre abilitățile de viață și la traininguri de educație pentru sănătate. Sesiunea lui preferată de până acum a fost cea de medicină.

Viața în centru nu este ușoară, dar în vremuri grele, se întâmplă adesea ca oamenii pe care nu i-ai cunoscut până acum să devină, dintr-o dată, oameni apropiați. Pe lângă copiii și nepoții ei, Alla are în centru oameni care pot fi numiți, într-o oarecare măsură, o a doua familie: „La început, nu ne cunoșteam, dar apoi am făcut cunoștință mai îndeaproape, am ajuns să ne familiarizăm cu istoria celuilalt și, într-un an și jumătate, am devenit o singură familie. Ne ajutăm unul pe altul în ciuda faptului că suntem străini. Dar în astfel de momente, nu există străini”.

„Viața este pe pauză, deoarece nu am o casă aici. Încerc să-mi întrețin familia, dar nu știu ce o să fac în continuare, cum voi trăi mai departe. Această pauză este continuă și mă gândesc la asta tot timpul. Îmi doresc propria mea casă, să am toată familia împreună, să-i am pe toți în jurul meu. Familia este foarte importantă pentru mine - este întreaga mea viață”.

Citește mai multe istorii din proiectul „Viața pe pauză” aici.

Alla are 50 de ani. Ea a fost născută în suburbiile Chișinăului, dar și-a petrecut 28 de ani din viață în Ucraina, unde și-a născut copiii, a avut o casă, prieteni și un soț, care a decedat câțiva ani în urmă. La fel ca mulți oameni, ea nu s-a așteptat să înceapă un război. În prima zi, a crezut că cineva lansează focuri de artificii. Conștientizarea a venit mai târziu, când cea mai apropiată bază militară a început să fie bombardată și toți bărbații au fost trimiși pe rând să apere satul.

Alla are patru copii - trei băieți și o fiică. Are deja nepoți. Doar fiul cel mare, care acum are 23 de ani, a rămas în Ucraina. Pe toți ceilalți i-a luat cu ea și a plecat în Moldova. În ciuda faptului că s-a născut în Moldova, a fost nevoită să se cazeze într-un centru pentru refugiați, pentru că nu are nimic care să-i aparțină în Moldova. Aproape imediat, a început să lucreze ca voluntară în bucătărie, unde lucrează și acum, dar pe contract. Sarcinile ei includ distribuirea alimentelor către locuitorii centrului, iar ziua ei de lucru începe foarte devreme, în timp ce toată lumea doarme.

„Acest job face trecerea timpului mai ușoară. Am urmat cursuri de antreprenoriat. Aș dori să încep o mică afacere ca să îmi pot întreține familia”.

Vakhtang are 14 ani, el este fiul cel mai mic al Allei. Cel mai greu îi este să se adapteze la noua realitate, pentru că toți prietenii lui au rămas în satul de baștină din Ucraina. Școala și zidurile casei natale sunt și ele acolo. La Chișinău, coordonatorul Spațiului Sigur UNFPA, Shahin, îl ajută să se mențină în formă. În general, Spațiul Sigur pentru Vakhtang este un loc în care se simte în pace, dar și provocat în același timp. Acesta este un loc în care poate studia, folosi un computer și poate participa la diferite sesiuni despre abilitățile de viață și la traininguri de educație pentru sănătate. Sesiunea lui preferată de până acum a fost cea de medicină.

Viața în centru nu este ușoară, dar în vremuri grele, se întâmplă adesea ca oamenii pe care nu i-ai cunoscut până acum să devină, dintr-o dată, oameni apropiați. Pe lângă copiii și nepoții ei, Alla are în centru oameni care pot fi numiți, într-o oarecare măsură, o a doua familie: „La început, nu ne cunoșteam, dar apoi am făcut cunoștință mai îndeaproape, am ajuns să ne familiarizăm cu istoria celuilalt și, într-un an și jumătate, am devenit o singură familie. Ne ajutăm unul pe altul în ciuda faptului că suntem străini. Dar în astfel de momente, nu există străini”.

„Viața este pe pauză, deoarece nu am o casă aici. Încerc să-mi întrețin familia, dar nu știu ce o să fac în continuare, cum voi trăi mai departe. Această pauză este continuă și mă gândesc la asta tot timpul. Îmi doresc propria mea casă, să am toată familia împreună, să-i am pe toți în jurul meu. Familia este foarte importantă pentru mine - este întreaga mea viață”.

Citește mai multe istorii din proiectul „Viața pe pauză” aici.

Alla are 50 de ani. Ea a fost născută în suburbiile Chișinăului, dar și-a petrecut 28 de ani din viață în Ucraina, unde și-a născut copiii, a avut o casă, prieteni și un soț, care a decedat câțiva ani în urmă. La fel ca mulți oameni, ea nu s-a așteptat să înceapă un război. În prima zi, a crezut că cineva lansează focuri de artificii. Conștientizarea a venit mai târziu, când cea mai apropiată bază militară a început să fie bombardată și toți bărbații au fost trimiși pe rând să apere satul.

Alla are patru copii - trei băieți și o fiică. Are deja nepoți. Doar fiul cel mare, care acum are 23 de ani, a rămas în Ucraina. Pe toți ceilalți i-a luat cu ea și a plecat în Moldova. În ciuda faptului că s-a născut în Moldova, a fost nevoită să se cazeze într-un centru pentru refugiați, pentru că nu are nimic care să-i aparțină în Moldova. Aproape imediat, a început să lucreze ca voluntară în bucătărie, unde lucrează și acum, dar pe contract. Sarcinile ei includ distribuirea alimentelor către locuitorii centrului, iar ziua ei de lucru începe foarte devreme, în timp ce toată lumea doarme.

„Acest job face trecerea timpului mai ușoară. Am urmat cursuri de antreprenoriat. Aș dori să încep o mică afacere ca să îmi pot întreține familia”.

Vakhtang are 14 ani, el este fiul cel mai mic al Allei. Cel mai greu îi este să se adapteze la noua realitate, pentru că toți prietenii lui au rămas în satul de baștină din Ucraina. Școala și zidurile casei natale sunt și ele acolo. La Chișinău, coordonatorul Spațiului Sigur UNFPA, Shahin, îl ajută să se mențină în formă. În general, Spațiul Sigur pentru Vakhtang este un loc în care se simte în pace, dar și provocat în același timp. Acesta este un loc în care poate studia, folosi un computer și poate participa la diferite sesiuni despre abilitățile de viață și la traininguri de educație pentru sănătate. Sesiunea lui preferată de până acum a fost cea de medicină.

Viața în centru nu este ușoară, dar în vremuri grele, se întâmplă adesea ca oamenii pe care nu i-ai cunoscut până acum să devină, dintr-o dată, oameni apropiați. Pe lângă copiii și nepoții ei, Alla are în centru oameni care pot fi numiți, într-o oarecare măsură, o a doua familie: „La început, nu ne cunoșteam, dar apoi am făcut cunoștință mai îndeaproape, am ajuns să ne familiarizăm cu istoria celuilalt și, într-un an și jumătate, am devenit o singură familie. Ne ajutăm unul pe altul în ciuda faptului că suntem străini. Dar în astfel de momente, nu există străini”.

„Viața este pe pauză, deoarece nu am o casă aici. Încerc să-mi întrețin familia, dar nu știu ce o să fac în continuare, cum voi trăi mai departe. Această pauză este continuă și mă gândesc la asta tot timpul. Îmi doresc propria mea casă, să am toată familia împreună, să-i am pe toți în jurul meu. Familia este foarte importantă pentru mine - este întreaga mea viață”.

Citește mai multe istorii din proiectul „Viața pe pauză” aici.

Alla are 50 de ani. Ea a fost născută în suburbiile Chișinăului, dar și-a petrecut 28 de ani din viață în Ucraina, unde și-a născut copiii, a avut o casă, prieteni și un soț, care a decedat câțiva ani în urmă. La fel ca mulți oameni, ea nu s-a așteptat să înceapă un război. În prima zi, a crezut că cineva lansează focuri de artificii. Conștientizarea a venit mai târziu, când cea mai apropiată bază militară a început să fie bombardată și toți bărbații au fost trimiși pe rând să apere satul.

Alla are patru copii - trei băieți și o fiică. Are deja nepoți. Doar fiul cel mare, care acum are 23 de ani, a rămas în Ucraina. Pe toți ceilalți i-a luat cu ea și a plecat în Moldova. În ciuda faptului că s-a născut în Moldova, a fost nevoită să se cazeze într-un centru pentru refugiați, pentru că nu are nimic care să-i aparțină în Moldova. Aproape imediat, a început să lucreze ca voluntară în bucătărie, unde lucrează și acum, dar pe contract. Sarcinile ei includ distribuirea alimentelor către locuitorii centrului, iar ziua ei de lucru începe foarte devreme, în timp ce toată lumea doarme.

„Acest job face trecerea timpului mai ușoară. Am urmat cursuri de antreprenoriat. Aș dori să încep o mică afacere ca să îmi pot întreține familia”.

Vakhtang are 14 ani, el este fiul cel mai mic al Allei. Cel mai greu îi este să se adapteze la noua realitate, pentru că toți prietenii lui au rămas în satul de baștină din Ucraina. Școala și zidurile casei natale sunt și ele acolo. La Chișinău, coordonatorul Spațiului Sigur UNFPA, Shahin, îl ajută să se mențină în formă. În general, Spațiul Sigur pentru Vakhtang este un loc în care se simte în pace, dar și provocat în același timp. Acesta este un loc în care poate studia, folosi un computer și poate participa la diferite sesiuni despre abilitățile de viață și la traininguri de educație pentru sănătate. Sesiunea lui preferată de până acum a fost cea de medicină.

Viața în centru nu este ușoară, dar în vremuri grele, se întâmplă adesea ca oamenii pe care nu i-ai cunoscut până acum să devină, dintr-o dată, oameni apropiați. Pe lângă copiii și nepoții ei, Alla are în centru oameni care pot fi numiți, într-o oarecare măsură, o a doua familie: „La început, nu ne cunoșteam, dar apoi am făcut cunoștință mai îndeaproape, am ajuns să ne familiarizăm cu istoria celuilalt și, într-un an și jumătate, am devenit o singură familie. Ne ajutăm unul pe altul în ciuda faptului că suntem străini. Dar în astfel de momente, nu există străini”.

„Viața este pe pauză, deoarece nu am o casă aici. Încerc să-mi întrețin familia, dar nu știu ce o să fac în continuare, cum voi trăi mai departe. Această pauză este continuă și mă gândesc la asta tot timpul. Îmi doresc propria mea casă, să am toată familia împreună, să-i am pe toți în jurul meu. Familia este foarte importantă pentru mine - este întreaga mea viață”.

Citește mai multe istorii din proiectul „Viața pe pauză” aici.