Lidia are 65 de ani. Ea a venit în Chișinău din orașul Mykolayiv în aprilie 2022 cu familia ei (fiica ei cea mai mică și nepotul). Din cauza bombardamentelor constante, a fost nevoită să se ascundă cu toată familia în subsolul clădirii de zece etaje în care locuiau. Frigul, praful și umezeala din subsol au înrăutățit starea de sănătate a nepotului Lidiei. Avea alergii preexistente, iar războiul i-a înrăutățit starea. Când a apărut ocazia de a pleca în Moldova, ei și-au făcut bagajele și au plecat la Chișinău.
„Prin faptul că am venit aici, ne-am salvat viețile”. Când au ajuns la Chișinău, primele câteva săptămâni au stat în centrul de refugiați de la Moldexpo, iar apoi au fost mutați într-un fost sanatoriu de pe Botanica, unde locuiesc și acum. Nepotul Lidiei studiază online la o școală ucraineană, iar sanatoriul are o sală de calculatoare specială pentu acest scop. Din cauza problemelor de auz, au fost nevoiți să-i cumpere nepotului un telefon, pentru a putea studia din camera lor fără căști.
Deși nepotul Lidiei are doar 8 ani și este din generația care se descurcă ușor cu gadget-urile, pentru a-și ajuta nepotul în caz de nevoie, Lidia a decis să meargă la un curs de abilități digitale, din cadrul „Universității pentru Vârsta a Treia”, program susținut de UNFPA. Aceste cursuri pentru Lidia nu sunt doar despre învățarea unor noi abilități, ci și despre socializare și construirea de relații.
În această vară, urmau să se întoarcă în orașul de baștină - Mykolayiv. Lidia își dorea ca nepotul ei să meargă la școală și să comunice în direct cu colegii săi de clasă. Mai mult decât atât, ei și-au transportat majoritatea bunurilor din Chișinău în Mykolayiv. Din păcate, au fost nevoiți să-și amâne plecarea, pentru că încă există pericolul bombardării în oraș. În plus, Mykolayiv se confruntă cu probleme de scurgere a apei tehnice sărate în conductele sale, iar pentru a se întoarce acasă ar fi nevoiți să înlocuiască tot sistemul. Această situație i-a forțat să stea în Chișinău sub protecție temporară până pe 1 martie 2024. În pofida acestui fapt, în fiecare seară înainte de culcare, Lidia citește știrile și speră că va auzi în curând că războiul s-a terminat și se pot întoarce acasă.
„Când am ajuns în Moldova, nu am scos cheile de la casă din legătura de chei, în caz că războiul se va termina. E o obsesie – citesc știrile înainte de a merge la culcare și aștept să văd dacă ne putem întoarce. Cum să punem viața pe pauză? Nu pot sta pe loc pentru că am un nepot”, ne-a mărturisit Lidia.
Citește mai multe istorii din proiectul „Viața pe pauză” aici.
