Go Back Go Back
Go Back Go Back
Go Back Go Back

Factsheet//ESC ȘI ITS, INCLUSIV HIV, ÎN RÂNDUL TINERILOR

Factsheet//ESC ȘI ITS, INCLUSIV HIV, ÎN RÂNDUL TINERILOR
Factsheet//ESC ȘI ITS, INCLUSIV HIV, ÎN RÂNDUL TINERILOR

Publisher

Numărul de pagini

8

Author

UNFPA

Publication

Factsheet//ESC ȘI ITS, INCLUSIV HIV, ÎN RÂNDUL TINERILOR

Publication date

12 October 2023

Download Icon
În pofida dificultăţii de atribuire a impactului ESC asupra rezultatelor biologice, există dovezi care arată că, prin îmbunătățirea cunoștințelor și adoptarea comportamentelor necesare pentru a preveni ITS, inclusiv HIV, ESC demonstrează eficiență în reducerea riscurilor de ITS, inclusiv HIV.
  • - ESC reduce riscul de ITS, inclusiv HIV, prin sporirea cunoștințelor și adoptarea unor comportamente sexuale mai sigure. Elevii care au beneficiat de ESC în școli aveau cunoștințe semnificativ mai bune despre HIV, capacități individuale îmbunătățite privind refuzul relațiilor sexuale, utilizau mai frecvent prezervative și aveau mai puțini parteneri sexuali.
  • - ESC intensifică utilizarea eficientă și consecventă a prezervativelor, reducând substanțial riscurile de ITS, inclusiv HIV. O analiză globală a 64 de studii, inclusiv celui desfășurat în Federația Rusă, a demonstrat impactul pozitiv al ESC în școli asupra utilizării eficiente a prezervativelor în timpul ultimului contact sexual, creșterii utilizării prezervativelor; reducerii comportamentelor sexuale cu risc ridicat, și numărului de contacte sexuale fără utilizarea prezervativului în ultimele trei luni. De asemenea, într-o analiză a 53 de studii la care au participat peste 105 000 de tineri care beneficiază de ESC, s-a înregistrat o creștere semnificativă a utilizării raportate a prezervativului la ultimul contact sexual. În țările cu programe de ESC bine stabilite, tinerii raportează rate ridicate de utilizare a prezervativelor. De exemplu, în 2017, 70% dintre tinerii de 12-25 de ani din Țările de Jos au declarat au folosit un prezervativ atunci când au făcut sex pentru prima dată.
  • ESC care se referă atât la prevenirea sarcinii, cât și ITS, inclusiv HIV, este mai eficientă decât programele cu un singur obiectiv în creșterea utilizării eficiente a contraceptivelor și prezervativelor și în scăderea numărului de rapoarte sexuale fără prezervativ.
  • ESC care abordează în mod adecvat dimensiunea de gen și este legată de servicii de sănătate sexuală și reproductivă prietenoase tinerilor este mai eficientă în reducerea ITS, inclusiv HIV. Programele „de abordare transformatoare a dimensiunii de gen” care sprijină participanții conteste normele sociale și culturale dăunătoare legate de gen și să adopte atitudini echitabile față de gen, sunt mult mai eficiente decât programele care „nu acordă atenție problematicii de gen” în obținerea unor rezultate de sănătate, cum ar fi reducerea ratei ITS. Dovezile riguroase demonstrează că ESC este mai eficientă atunci când este asociată cu servicii de sănătate sexuală și reproductivă prietenoase tinerilor, inclusiv consiliere, testare și tratament pentru ITS și HIV, precum și furnizarea de prezervative.
  • ESC este atât eficientă, cât și rentabilă privind impactul său asupra prevenirii efectelor negative asupra sănătății. În perioada 2001-2009, graţie programului obligatoriu de ESC al Estoniei au fost prevenite aproximativ 7 240 de cazuri de ITS, 1 970 de infecții noi cu HIV și 4 280 de sarcini nedorite. Conform rezultatelor unei analize cost-beneficiu a infecțiilor HIV prevenite și a costurilor tratamentului pentru HIV, se consideră un program de ESC este rentabil şi asigură reducerea costurilor dacă a contribuit la reducerea cu cel puţin 4% a infecțiilor HIV.
  • Pe de altă parte, abordările bazate pe abstinență s-au dovedit în mod repetat ineficiente și potențial dăunătoare. O analiză din 2017 a politicilor și programelor de educație sexuală din Statele Unite a concluzionat că programele bazate pe abstinența până la căsătorie sunt „ineficiente, stigmatizante și lipsite de etică”. Aceste programe nu oferă cunoștințe pertinente privind sănătatea sexuală, prezintă informații inexacte din punct de vedere medical, promovează stereotipuri negative de gen, stigmatizează tinerii care sunt deja activi sexual, urmează și/sau sunt deja părinți și marginalizează adolescenții din categoriile lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali, intersexuali, queer/indeciși (LGBTIQ). Alte studii demonstrează că abordările bazate exclusiv pe abstinență nu sunt eficiente în ceea ce privește amânarea inițierii sexuale sau reducerea frecvenței relațiilor sexuale sau a numărului de parteneri sexuali. De asemenea, probabilitatea ca acestea să conțină informații inexacte despre subiecte importante precum homosexualitatea, masturbarea, avortul, rolurile de gen, prezervativele și HIV este mai mare.