Istoria Anei Cucoș, mamă a trei copii, începe mulți ani în urmă, atunci când, datorită adresării la medic și efectuării testului citologic la timp, a reușit să prevină dezvoltarea cancerului de col uterin. Atunci, spune Ana, a început să creadă un pic în minuni.
La vârsta de 36 de ani, după efectuarea unui control de rutină la medicul ginecolog, Ana s-a pomenit cu prezența unor leziuni ale colului uterin descrise de medic drept „celule precanceroase”.
„...am avut, ca și toată lumea, același șoc, spaimă, frică, gata, este cancer... A trebuit ulterior să accept. Să iau decizia că nu aici se încheie viaţa, că trebuie să fac investigaţii. Cred că atunci aveam setat un plan de investigații periodice odată la trei luni...”, își amintește Ana Cucoș, acum la vârsta de 44 de ani.
În Republica Moldova, screening-ul citologic pentru prevenția cancerului de col uterin este o prioritate a sistemului de sănătate și o preocupare tot mai mare pentru femei. Aceasta presupune efectuarea testului citologic o dată la trei ani pentru femeile cu vârsta de 25-61 de ani, precum și investigațiile mai amănunțite, prin colposcopie, în cazul depistării unor leziuni precanceroase și tratarea acestora, așa cum a fost în cazul Anei.
Din cele 338 de cazuri noi de cancer de col uterin înregistrate în 2024, mai mult de jumătate au fost depistate prin citologie și colposcopie, ceea ce a permis începerea timpurie a tratamentului și salvarea vieții femeilor.
Din cele 338 de cazuri noi de cancer de col uterin înregistrate în 2024, mai mult de jumătate au fost depistate prin citologie și colposcopie, ceea ce a permis începerea timpurie a tratamentului și salvarea vieții femeilor.
Vedeți mai jos video-ul integral despre istoria Anei și importanța adresării la medic pentru un control de rutină.