Go Back Go Back
Go Back Go Back

Echipamente de ultimă generație, inclusiv ochelari VR, vor fi folosite în premieră în predarea educației pentru sănătate în școlile profesional tehnice din Moldova

Echipamente de ultimă generație, inclusiv ochelari VR, vor fi folosite în premieră în predarea educației pentru sănătate în școlile profesional tehnice din Moldova

News

Echipamente de ultimă generație, inclusiv ochelari VR, vor fi folosite în premieră în predarea educației pentru sănătate în școlile profesional tehnice din Moldova

calendar_today 06 Mai 2021

Tehnică IT performată a fost distribuită celor 12 colegii, centre de excelență și școli profesionale participante în cadrul proiectului „Dezvoltarea abilităţilor de viaţă şi a comportamentelor sănătoase în rândul elevilor din învăţământul profesional tehnic pentru o mai bună pregătire de angajare în câmpul muncii” realizat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare  în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

 

 

Instituțiile au primit 65 de tablete, 13 laptopuri, 13 televizoare HD, 13 imprimante color, 13 ochelari VR (realitate virtuală) și 13 console de joc. Echipamentul va servi ca suport pentru profesorii cursului „Decizii pentru un mod sănătos de viață” în organizarea lecțiilor într-un mod mai atractiv pentru tineri și la îmbunătățirea performanței lor, inclusiv în timpul pandemiei COVID-19.

 

„Acest echipament este foarte binevenit, permițându-ne să oferim elevilor din învățământul profesional tehnic acces continuu la educație în timpul pandemiei și de asemenea suntem siguri ca va avea impact pozitiv asupra mai multor generații de elevi. Le suntem recunoscători partenerilor noștri pentru sprijinul lor continuu acordat instituțiilor ÎPT din Moldova ”, a declarat Lilia Pogolşa, ministra Educaţiei, Culturii și Cercetării.


                                                                     

 

„Ne bucurăm că am contribuit la dotarea instituțiilor ÎPT și vom continua prin fiecare activitate să transformăm modul în care elevii învață și îşi dezvoltă noi abilități. Tehnologia modernă va continua să joace un rol esențial în transformarea mediului de lucru, iar expunerea timpurie a elevilor la aceasta va avea cu siguranță un impact pozitiv asupra pregătirii lor pentru piața muncii”, a declarat Gunther Zimmer, Șef, Biroul de Coordonare a Cooperării Tehnice, Ambasada Austriei la Chișinău.

 

Date recente arată în mod clar impactul pozitiv al educației pentru sănătate prin formarea abilităților de viață asupra dezvoltării tinerilor. De aceea, împreună cu Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, UNFPA investește în calitatea educației pentru sănătate, prin îmbunătățirea conținutului, a capacității cadrelor didactice și prin dotarea școlilor ÎPT cu materiale și instrumente educaționale actualizate” a declarat Nigina Abaszada, Reprezentanta Rezidentă a Fondului Națiunilor Unite pentru Populație în R. Moldova (UNFPA).

 

Echipamentul va completa sălile de clasă prietenoase tinerilor, inaugurate la începutul acestui an și va permite desfășurarea lecțiilor într-un mod mai interactiv. O noutate pentru școlile ÎPT o reprezintă ochelarii VR, care vor fi folosiți în premieră pentru a organiza activități educaționale interesante pentru elevi, de exemplu, exerciții experimentale de prevenire a violenței și încurajarea alegerilor sănătoase.

 

De asemenea, profesorii cursului „Decizii pentru un mod sănătos de viață”, principalul curs care oferă educație pentru viață, au primit un set de materiale educaționale create și adaptate pentru fiecare lecție a cursului și un nou joc educațional pentru adolescenți și tineri despre prevenirea violenței și sănătatea reproductivă, care vor fi utile în lucrul lor cu elevii.

Toate împreună vor face lecțiile mai dinamice și mai interesante cu proiecții de filme, jocuri de rol, experiențe de realitate virtuală.

 

Potrivit „Studiului național de evaluare a cunoștințelor, atitudinilor și practicilor privind sănătatea și deprinderile de viață ale elevilor din învățământul profesional tehnic din Republica Moldova” desfășurat în rândul a 923 de elevi/eleve cu vârsta de 15-19 ani din 20 de centre de excelență, colegii și școli profesionale, tinerii prezintă cunoștințe limitate privind sănătatea, predispoziție spre comportamente de risc legate de sănătatea sexual-reproductivă, nutriție, consum de substanțe (tutun, alcool, droguri), violență și abilități insuficiente pentru integrarea mai ușoară pe piața muncii.

 

Proiectul „Dezvoltarea abilităților de viață și a comportamentelor sănătoase în rândul elevilor din învățământul profesional tehnic pentru o mai bună pregătire de angajare în câmpul muncii” urmărește continuu desfășurarea unor acțiuni de promovare a comportamentelor sănătoase și abilităților de viață în rândul tinerilor din ÎPT, fapt care îi va ajuta să-și găsească mai ușor un loc de muncă. 

 

Related Content