Aproape fiecare a treia persoană din Republica Moldova este tânără. Tinerii reprezintă circa 711 mii sau 27% din numărul total al populației. Valorificarea potențialului deplin al acestora și investiția în tineri poate aduce schimbări majore și contribui la bunăstarea întregii societăți.
Ziua Internațională a Tineretului 2020 se desfășoară sub genericul “Implicarea Tinerilor pentru Acțiunea Globală”.
În Republica Moldova, Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și alți parteneri, având la bază o colaborare strategică pentru dezvoltarea Rețelei Centrelor de tineret, susține participarea tinerilor la nivel local, național și global.
Centrele de tineret oferă oportunități de dezvoltare personală, programe și servicii de calitate și stimulează participarea tinerilor la deciziile care îi afectează.
“Atunci când tinerii vor fi implicați cât mai mult în procesele de luare a deciziilor, ei vor simți că sunt importanți pentru țara lor și vor decide să rămână și să își construiască un viitor acasă”, spune Liviana Frunză, tânără voluntară la Centrul Municipal de Tineret Chișinău.
Tinerii voluntari ai Centrelor de tineret au participat și în procesele naționale cu rezonanță globală contribuind la Evaluarea Națională Voluntară a Agendei 2030. “Țara noastră poate deveni una prosperă, în care să avem un trai mai bun, iar pentru aceasta trebuie să ne implicăm cu toții în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și să urmăm exemplele țărilor mai dezvoltate”, este de părere Robert Gatman, ambasador media pentru #ObiectiveGlobale, președintele Consiliului local de tineret și voluntar la Centrul de tineret Soroca.
Tinerii au dat dovadă de implicare, curaj și inovație și în răspunsul la pandemia COVID-19.
Ei au participat în acțiuni de voluntariat prin care au acordat susținere emoțională persoanelor în etate, recunoscând importanța solidarității dintre generații. “Implicarea tinerilor în astfel de acțiuni este în beneficiul tuturor”, afirmă Nelly Ungureanu, tânără voluntară din Sângerei, care, alături de alți 15 tineri voluntari, a telefonat mai multe persoane în etate pentru a le oferi susținere emoțională în perioada de izolare socială.
Tinerii au fost activi și în rețelele sociale îndemnând semenii să aibă un comportament responsabil pentru a stopa răspândirea virusului.
Pe măsură ce lumea va încerca să se reconstruiască după pandemie, haideți să ne asigurăm că tinerii au acces prioritar la educație, instrumentele și serviciile de care au nevoie pentru a-și putea realiza potențialul deplin și a contribui în societate.