Eşti aici

Reprezentanta rezidentă UNFPA Moldova, Nigina Abaszada, a discutat cu Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, despre prioritățile sistemului de educație și asistența UNFPA în contextul Programului de Țară 2023-2027.

În cadrul ședinței, Nigina Abaszada a reiterat sprijinul UNFPA pentru continuarea intervențiilor sistemice de împuternicire a adolescenților și tinerilor din Republica Moldova prin educație formală și activități în afara școlii.

În particular, UNFPA oferă sprijin în domeniul educației pentru sănătate și dezvoltare a deprinderilor de viață în învățământul general și profesional tehnic. Ca parte a eforturilor noastre sunt revizuirea și modernizarea curriculei, instruirea profesorilor, dotarea școlilor cu materiale didactice inovative.

O prioritate pentru anul 2023 este realizarea accesului la informații și servicii de igienă menstruală în școli, mai multe instituții urmând să fie dotate cu dispozitive pentru eliberarea gratuită a absorbantelor.

UNFPA este angajat să susțină în continuare împuternicirea tinerilor prin activități de participare, mobilizare civică, în acest sens colaborează cu Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret, pentru dezvoltarea Rețeaua Centrelor de tineret din Moldova, accesibilizarea acestora și susținerea inițiativelor civice ale tinerilor.

Ministrul Dan Perciun a mulțumit UNFPA pentru suportul continuu acordat, reiterând în continuare deschiderea pentru continuarea inițiativelor, care ajută tinerii și tinerele din Republica Moldova să-și realizeze potențialul.