Press Release

RoAid a oferit Republicii Moldova echipament modern pentru serviciile de prevenire a cancerului de col uterin

26 februarie 2019

Chișinău, 26 februarie 2019 – Șapte instituții de învățământ medical din Republica Moldova, inclusiv Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”; Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie “Raisa Pacalo”, colegiile de medicină din Orhei, Bălți, Ungheni și Cahul și Centrul de Educaţie Medicală Continuă a Personalului Medical şi Farmaceutic cu Studii Medii au fost dotate cu simulatoare pentru examinarea ginecologică ce vor fi utilizate inclusiv pentru instruirea specialiștilor în screeningul cervical. De asemenea, Laboratorul Citologic al Centrului Republican de Diagnosticare Medicală a beneficiat de microscoape de laborator și accesorii performante (obiective) pentru examinarea frotiurilor citologice.


Simulatoare ginecologice pentru instruire în domeniul prevenirii cancerului de col uterin.

Echipamentul a fost procurat de către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în baza contribuției financiare de peste 21,000 USD a Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare a României (RoAid), în cadrul proiectului “Prevenirea cancerului de col uterin 2017-2020”.

”În calitate de partener al UNFPA Moldova în acest proiect, avem o satisfacție deosebită să vedem rezultatele concrete ale contribuției noastre, de care sperăm să beneficieze cât mai multe femei. Acest proiect este parte a angajamentului pe care România îl are în cooperarea pentru dezvoltare cu Republica Moldova în diverse sectoare, inclusiv în facilitarea accesului la servicii de sănătate de calitate” – a declarat Cătălin Harnagea, directorul general RoAid.

Sprijinul oferit de RoAid complementează eforturile naționale de prevenire a cancerului de col uterin, care urmăresc îmbunătățirea accesului și calității serviciilor de screening cervical și de informare a populației și suntem recunoscători partenerilor din România pentru că susțin cauza noastră”, a menționat Rita Columbia, Reprezentanta UNFPA Moldova.

Simulatoarele ginecologice vor fi utilizate pentru formarea abilităților practice ale studenților, rezidenților, medicilor practicieni și asistentelor medicale în prelevarea corectă a testului citologic.


Tatiana Sulima, Șefă de catedră la Centrul de Excelență “Raisa Pacalo”

Tatiana Sulima, Șefă de catedră la Centrul de Excelență “Raisa Pacalo”, a spus că “una din competențele elevilor care își fac studiile în colegii este realizarea screeningului cervical, inclusiv prelevarea frotiului citologic, astfel manechinele și simulatoarele de ultimă generație vor îmbunătăți esențial procesul de instruire”.

La rândul său, Tatiana Cuznețova, medic coordonator citopatolog în cadrul Laboratorului Citologic al Centrului Republican de Diagnosticare Medicală, a menționat că microscoapele și accesoriile de ultimă generație asigură calitatea examinării citologice și precizia rezultatelor. “Zilnic în acest Laborator sunt analizate câte 50-60 de teste citologice din întreaga republică.”


Tatiana Cuznețova, medic coordonator citopatolog în cadrul Laboratorului Citologic al Centrului Republican de Diagnosticare Medicală


  Proiectul “Prevenirea cancerului de col uterin 2017-2020” este realizat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu sprijinul UNFPA și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, în parteneriat cu Asociația Internațională pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin și RoAid, având scopul de a reduce cazurile de îmbolnăvire și mortalitate provocate de cancerul de col uterin. Anual în țara noastră se înregistrează circa 160 de cazuri de deces ale femeilor din această cauză.