Maternitatea și cariera pot fi îmbinate, atunci când ești încurajată de familie și ai parte de o echipă care ține cont de necesitățile fiecărui angajat și angajate, susține din proprie experiență Diana Donțu, mamă de tripleți și directoare executivă a companiei „Panilino”. Tânăra mămică a revenit la munca de birou la exact două luni de la nașterea copiilor - Alexandru, Mateo și Ecaterina.
De doi ani și nouă luni, Diana Dontu Trăiește cea mai interesantă experiență a vieții sale alături de cele trei minuni, care o motivează să depășească orice provocare și să se afirme profesional. „Am știut din start că îmi voi continua cariera odată ce voi deveni mamă. Funcția pe care o dețin implică dezvoltare continuă și trebuie să fiu la curent cu toate schimbările din domeniu. În această misiune, cel mai mare sprijin al meu este soțul. Ne susținem reciproc”, povestește Diana Donțu.
Așa cum s-a născut din gemeni, ideea de a avea o sarcină gemelară a fost una firească, însă vestea că va fi mamă de tripleți a uimit întreaga familie. „Sarcina a fost una ușoară, iar acest lucru mi-a permis să lucrez până în ultimele zile de sarcină. Eram sigură că și după nașterea copiilor va fi simplu, însă în realitate a fost mai greu. Copiii aveau nevoie de foarte multă atenție, iar eu nu mai aveam libertatea de odinioară”, își amintește Diana.
„În prima perioadă mă simțeam de parcă cineva mi-a furat viața, dar datorită implicării soțului la îngrijirea bebelușilor şi a încurajărilor lui, mi-am regăsit echilibrul. Am revenit la serviciu, am început să citesc cărți motivaționale, iar paralel la aceste activități, am început să confecționez genți handmade”, susține mama de tripleți.
Potrivit datelor „Generații și Gen” - cel mai complex studiu demografic realizat vreodată în Republica Moldova, nouă din zece femei cu copii sub vârsta de trei ani stau acasă și doar patru din zece femei cu copii de până la șase ani sunt angajate în câmpul muncii.
Mamă cu program deplin de muncă - misiune care a devenit posibilă
În primele două luni de la nașterea copiilor, muncea de la distanță și se bucura de momentele unice ale maternității. Ulterior, a început să lucreze de la birou trei zile în săptămână, timp în care copiii rămâneau în grija tatălui și a bunicilor. După jumătate de an, familia a apelat și la serviciile a două bone.
Îndeplinirea cu dificultate a sarcinilor familiale din cauza timpului îndelungat petrecut la serviciu este caracteristică pentru fiecare al doilea bărbat cu copii mici (50,3%) și aproximativ pentru 2 din 5 femei cu copii mici (39,2%), constată studiul GGS.
După ce a cunoscut cum e să fii mamă cu program deplin de muncă, Diana încurajează ferm proaspetele și viitoarele mame să-și continue munca sau să descopere o pasiune nouă în timpul maternității, vorbind din propria sa experiență.
„Dacă există posibilitate, este foarte bine să muncească de la distanță, iar dacă serviciul necesită prezență fizică, atunci recomand mamelor să discute cu angajatorul pentru a avea un program redus de muncă. În așa mod, femeile își mențin abilitățile profesionale, sunt independente financiar și au un impuls să se dezvolte mai departe”, afirmă directoarea executivă a companiei „Panilino”.
Studiul „Generații și Gen” arată că 75% din populație, consideră că o mamă care lucrează, poate asigura o relație sigură și călduroasă pentru copilul său. Pe de altă parte, 74% din populație crede parțial sau total că un copil cu vârsta de până la 3 ani poate să sufere dacă mama lui lucrează, cu o pondere mai înaltă în localitățile rurale și printre femei.
Mai multe oportunități existente, sporesc potențialul femeilor de a reuși în carieră
Pentru a reuși să le acorde atenția necesară și să-și îndeplinească responsabilitățile de serviciu, Diana și-a pus în practică abilitățile manageriale și a transformat rutina de îngrijire a bebelușilor într-un program bine stabilit, cu mese, somn și joacă după ore fixe. Mai mult,, tânăra mamă a reușit să alăpteze tripleții timp de opt luni.
„Programul fix este regula numărul unul într-o familie cu tripleți. Ziua mea începe la ora 5:00 dimineața și se încheie aproape de miezul nopții. Activitățile de dezvoltare a copiilor precum joaca, plimbările în aer liber - toate se întâmplă la ore prestabilite”, accentuează mama.
Implicarea soțului este semnificativă în toate reușitele Dianei. Cuplul împarte în mod egal treburile casnice, gătitul, cumpărăturile, transportarea copiilor de la grădiniță. „Sunt zile în care unul dintre tripleți este mai gălăgios la amiază, atunci soțul îl ia de la grădiniță și ne așteaptă acasă până seara, când ajung eu cu copiii”, relatează aceasta.
Mediul de muncă prietenos familiei motivează mamele care doresc să revină mai devreme din concediul de îngrijire a copilului
Munca de îngrijire neremunerată este o responsabilitate exclusivă pentru majoritatea femeilor din Republica Moldova, situația fiind acutizată în rezultatul pandemiei, se arată în studiul „Generații și Gen”. Guvernul, sectorul privat și partenerii externi și-au unit eforturile pentru a extinde oportunitățile pentru femei și bărbați, astfel ca să ajute cuplurile să aibă numărul dorit de copii și să-și atingă aspirațiile profesionale și cele personale.
În luna iulie a acestui an, Parlamentul Republicii Moldova cu asistența tehnică a UNFPA Moldova a votat inițiativa legislativă care propune mai multe măsuri de susținere a persoanelor angajate cu copii: tații își pot lua cele 14 zile de concediu de paternitate pe parcursul primului an de viață al copilului, concediul de îngrijire a copilului va putea fi partajat între mamă și tată, în funcție de alegerea lor, timp de un an, pot primi lunar, o indemnizație în valoare de 90% din salariu, mai multă flexibilitate în ajustarea programelor de muncă.
În acest sens, Diana Donțu spune că se simte onorată să muncească în cadrul companiei „Panilino”, care s-a angajat recent să implementeze politici prietenoase familiei la locul de muncă și stimulează aspirațiile profesionale și personale ale celor aproximativ 250 de angajați și angajate, oferind: concediu paternal, program redus de muncă, activitatea de la distanță sau mai nou, cu suportul UNFPA Moldova, compania va amenaja și un spațiu de îngrijire, joacă și somn pentru copii.
„Necesitatea creării unei camere de odihnă și joacă pentru copii am înțeles-o de mai mulți ani. Majoritatea angajatelor noastre sunt femei, înțelegeam foarte bine că își vor dori să devină mame. La fel, am observat că angajatele aflate în concediu de îngrijire a copilului își doreau să revină ai mai devreme la muncă, însă nu aveau cu cine să-și lase copiii”, subliniază Diana Donțu.
Astfel, începând cu luna septembrie, copiii angajaților „Panilino” își vor putea însoți părinții la serviciu și vor petrece timpul în mod distractiv în acel spațiu amenajat, fiind supravegheați de o persoană calificată angajată de companie.
Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) prin intermediul Programului de Reziliență Demografică, își concentrează eforturile în extinderea politicilor prietenoase familiilor atât la nivel legislativ, cât și la locul de muncă, colaborând cu sectorul privat și prin campanii de schimbare a stereotipurilor de gen, pentru a extinde oportunitățile disponibile femeilor și bărbaților care sunt părinți. Prin programele lansate, UNFPA încurajează bărbații din Republica Moldova să împartă responsabilitățile de îngrijire a copiilor, să beneficieze de concediul paternal și cel de de creștere a copilului până la vârsta de 3 ani.