Eşti aici

Pandemia COVID-19 a afectat semnificativ populația, în special persoanele în etate. Acestea locuiesc adesea singure și izolate, cu acces limitat la tehnologii informaționale. Potrivit Analizei riscurilor pandemiei COVID-19 asupra persoanelor vârstnice din Republica Moldovaelaborată sub egida Fondului ONU pentru Populație (UNFPA), 57% din persoanele cu vârsta de peste 55 de ani (pre-pensionara) au declarat că este foarte dificil să suporte autoizolarea. Și rata sărăciei este mai mare în rândul lor comparativ cu media pe țară - 20% din persoanele cu vârsta de peste 60 ani au declarat că au pierdut locul de muncă, în comparație cu 6% cu vârsta cuprinsă între 30 - 44 ani. Cifrele au fost prezentate în cadrul unei conferințe online, desfășurată în ajunul Zilei internaționale a persoanelor vârstnice, marcată anual la 1 octombrie și organizată de UNFPA Moldova în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Oficiul Coordonatorului Rezident ONU, Oficiul ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) și Help Age International.

Protecția persoanelor vârstnice ar trebui să fie în centrul tuturor eforturilor noastre de intervenție fără să lăsăm pe nimeni în urmă. Datele prezentate astăzi sunt necesare pentru a ne pregăti și a interveni cu politici corespunzătoare”, a declarat Simon Springett, Coordonator Rezident al Organizației Națiunilor Unite în Moldova.

Pentru a răspunde necesităților persoanelor în vârstă pe timp de pandemie, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a implementat o serie de acțiuni. ”Pentru a nu afecta veniturile acestui grup de populație am majorat venitul lunar garantat la 1107 lei la 1300 de lei, iar pentru a evita riscul contaminării cu Covid-19, plățile sociale au fost distribuite la domiciliu și am distribuit prânzuri calde și produse de igienă. Pe lângă cele realizate, ne axăm în continuare pe calitatea vieții persoanelor și am creat un fond special destinat persoanelor vârstnice”, a spus Djulieta Popescu, Secretar de stat în cadrul MSMPS.  

La rândul său, Nigina Abaszada, Reprezentantă Rezidentă UNFPA Moldova, s-a adresat persoanelor în vârstă:  

Mesajul meu pentru persoanele vârstnice este că nu sunt singuri. La UNFPA am lansat acțiuni de susținere a persoanelor în etate cu implicarea voluntarilor tineri. Astfel, consolidăm dialogul dintre generații. În perioada imediat următoare vor fi realizate și alte activități cu impact, cum ar fi donația telefoanelor mobile către persoanelor în etate, pentru a spori comunicarea online, precum și pachete de asistență cu produse alimentare, de igienă și protecție”.

Prezentă la eveniment, Lilia Melnicenco în vârstă de 69 de ani, coordonatoarea grupului de voluntari din Șoldănești, a menționat că izolarea și lipsa comunicării cu persoanele dragi au afectat-o mai mult decât situația materială. ”M-am străduit să-mi mențin calmul. Ca să nu mă afecteze prea mult emoțional am căutat modele pe internet și am început să croșetez. Acolo trebuie să numeri ochiurile, să fii atentă să nu scapi vreun rând și asta îmi ține creierul concentrat. Am croșetat și măști pe care le voi purta la iarnă. Dar cel mai mult m-am bucurat că am reluat activitățile cu voluntarii noștri pentru susținerea persoanelor în etate din Șoldănești”, a precizat femeia, aflată la vârsta pensionării.

Nelea Ungureanu este elevă, iar în timpul liber se implică în activități de voluntariat. În perioada de urgență din primăvară, Nelea, alături de alți tineri voluntari au telefonat 200 de persoane în etate pentru a le susține emoțional. ”Persoanele în etate au nevoie de grija și iubirea noastră. Experiența de a telefona vârstnicii a fost un suport emoțional enorm inclusiv și pentru mine pentru că mi-am pierdut bunicii și am simțit nevoia să comunic cu persoane în etate. Le-am oferit susținere și am primit de la ei zâmbetul și încrederea lor”, povestește Nelea.

Printre cele mai importante concluzii ale Analizei riscurilor pandemiei COVID-19 asupra persoanelor vârstnice din Republica Moldova putem menționa următoarele aspecte:

·Pe măsură ce numărul de persoane infectate cu COVID-19 continuă să crească în Republica Moldova, vârstnicii se confruntă cu riscuri mai mari de infecție, sărăcie, acces limitat la bunuri și servicii esențiale, violență pe bază de gen, probleme de sănătate mintală, discriminare, izolare.

·Persoanele în vârstă dispun de mai puține mijloace de protecție individuală. Datele colectate în perioada de urgență arată că aproximativ o pătrime din persoanele în vârstă nu dispuneau de măști de protecție.

·Pe lângă izolarea fizică, vârstnicii au fost izolați digital, deoarece doar 16% din aceștia utilizează tehnologiile informaționale și internetul în mod regulat.

·Rata de inactivitate crește, în special pentru persoanele în vârstă din zonele rurale, care nu sunt ocupate în agricultură și în sectorul public. În perioada de pandemie deplasarea la serviciu este mai problematică pentru persoanele vârstnice, iar munca la distanță este disponibilă doar pentru fiecare al 10-lea vârstnic/ă.

·Izolarea vârstnicilor riscă să sporească efectele negative profunde asupra stării de sănătate și de bine a acestora.

În parteneriat cu HelpAge și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, UNFPA implementează un program inter-generațional axat pe dezvoltarea competențelor digitale ale vârstnicilor, prin donarea de telefoane mobile și implicarea tinerilor în instruirea persoanelor în vârstă cu privire la utilizarea tehnologiilor informaționale pentru a comunica cu membrii familiei sau pentru a accesa serviciile publice disponibile online.

Pentru mai multe detalii puteți urmări înregistrarea video a evenimentului aici.

Analiza riscurilor pandemiei COVID-19 asupra persoanelor vârstnice din Republica Moldova poate fi accesată aici.