În Republica Moldova, mai mult de jumătate din populație consideră că numărul ideal de copii în familie este de cel puțin 3, în timp ce în realitate au mai puțin de doi, iar 15% din populație dorește să emigreze în următorii 3 ani, arată datele celui mai complex studiu demografic din istoria Republicii Moldova – Generații și Gen (GGS), lansat astăzi de UNFPA Moldova în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
12% dintre femei și 1 din 10 bărbați au declarat că au probleme de concepere a unui copil, în special populația din orașe și din mun. Chișinău. 16% au dificultăți în conceperea celui de-al doi-lea copil, iar cauza infertilității nu a fost identificată la jumătate din cei care au probleme de concepere.
Totodată, datele GGS arată că numai 5% dintre moldoveni simt că au reușit să atingă un echilibru între viața de familie și cea profesională. Cele mai epuizate sunt femeile (70%), care în proporție de peste 80 la sută sunt responsabile de pregătirea meselor, în special în familiile cu copii.
“Schimbările demografice ne motivează să implementăm politici sensibile la gen și prietenoase cu familia, astfel încât femeile și bărbații să aibă posibilitatea de a-și realiza, în egală măsură, aspirațiile profesionale și cele familiale. De asemenea, ne propunem să creăm condiții pentru ca diaspora moldovenească să revină acasă și să contribuie la dezvoltarea socială și economică a țării. Este rolul nostru, ca și Guvern, să analizăm și să anticipăm tendințele demografice pentru a atenua potențialele efecte negative și, în același timp, pentru a valorifica rezultatele pozitive ale schimbărilor demografice”, a declarat Natalia Gavrilița, Prim-ministra Republicii Moldova.
Potrivit GGS, 15% dintre moldoveni intenționează sa emigreze în următorii 3 ani, majoritatea dintre aceștia fiind tineri cu vârsta de 15-34 de ani din mediul urban. Jumătate dintre ei au studii superioare.
Studiul GGS mai arată că relațiile dintre generații sunt trainice în Republica Moldova. Absoluta majoritate consideră că părinții trebuie ajutați financiar de către copii, iar dacă părinții nu se pot îngriji singuri, copiii ar trebui să-i ia să locuiască împreună cu ei. 1 din 5 moldoveni au avut stări de singurătate în ultimul timp, iar acest sentiment se acutizează odată cu vârsta, în special în rândul femeilor.
La capitolul relații personale și familie, 80% dintre moldoveni consideră că, odată încheiată, căsătoria trebuie să fie pe viață, iar atitudinea față de divorț e destul de liberală. Aproape 7 din 10 persoane consideră normal ca partenerii care nu se înțeleg bine să divorțeze, chiar dacă au copii. În același timp, toate cuplurile trec prin neînțelegeri, printre motivele de bază fiind treburile casnice și banii.
”Republica Moldova nu este singura țară din regiune care se confruntă cu schimbări în structura populației. Dar în timp ce mulți percep schimbările demografice drept o criză, în realitate ele constituie o oportunitate. Oamenii trăiesc mai mult, iar femeile, tinerii au mai multe opțiuni de alegere pentru viața lor. Politicile bazate pe dovezi, în baza studiului GGS, trebuie să răspundă nevoilor reale ale oamenilor și să-i ajute să-și realizeze deopotrivă aspirațiile reproductive și cele profesionale, oferind condiții mai bune de viață tuturor, în spiritul egalității și al incluziunii”, a remarcat Nigina Abaszada, Reprezentanta Rezidentă UNFPA Moldova.
”Studiul Generații și Gen ne oferă datele necesare care ne vor ghida în transformarea provocărilor demografice într-o oportunitate pentru Republica Moldova”, a declarat Marcel Spatari, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, la lansarea GGS. ”Discuțiile axate pe reziliența demografică pe care le vom lansa ulterior, în baza concluziilor cheie ale GGS, vor contribui la elaborarea măsurilor de politici, care să ajute oamenii să facă alegerile demografice pe care și le doresc”, a mai spus acesta.
Studiul GGS a cuprins peste 10.000 de respondenți din peste 153 de localități ale Republicii Moldova. Datele GGS includ analiza a peste 100 de indicatori care vizează schimbările demografice din țară. Studiul se va realiza în trei valuri, o data la trei ani, pentru a vedea în timp schimbările din societate, reprezentând astfel un suport puternic pentru factorii de decizie, mediul academic și societatea civilă în promovarea unor politici bazate pe evidențe, precum și în mai buna înțelegere a aspirațiilor și nevoilor femeilor și bărbaților, tinerilor, adulților și persoanelor în vârstă din țara noastră. Totodată, datele studiului vor fi utilizate pentru monitorizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și implementarea agendei Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare.
GGS a fost realizat în Republica Moldova de către UNFPA Moldova în parteneriat cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Institutul Demografic Interdisciplinar Olandez (NIDI), Fondul Parteneriat pentru Dezvoltare India-ONU și Biroul Național de Statistică. GGS a fost realizat în cadrul unui Program global efectuat până în prezent în peste 24 de țări.