Eşti aici

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, miercuri, 17 aprilie, Hotărârea de Guvern cu privire la elaborarea prognozei populației, prin care, începând cu anul 2024, se va asigura elaborarea regulată a acesteia, atât la nivel național, cu actualizări anuale, cât și la nivel teritorial, cu actualizări o dată la 3 ani. 

Prognoza populației (proiecția populației) reprezintă o estimare, care va arăta cum s-ar putea schimba în viitor dimensiunea și structura pe vârstă și sex a populației. Aceasta se bazează atât pe tendințele și informațiile din trecut, cât și ipotezele de viitor, cu privire la 3 componente demografice: fertilitatea, mortalitatea și migrația. 

Fondul ONU pentru Populație - UNFPA în Moldova, a susținut constant în ultimii ani procesul de pregătire și elaborare a bazei juridice și normative pentru a permite elaborarea prognozelor populației R. Moldova în mod regulat. 

În context, Karina Nersesyan, Reprezentanta UNFPA, a salutat această realizare, menționând că “prognoza va permite planificarea eficientă a bugetelor și programelor de dezvoltare, pentru a investi în necesitățile oamenilor în cunoștință de cauză, ținând cont de mărimea și structura viitoare a populației. Mai ales în contextul schimbărilor demografice rapide cu care se confruntă R. Moldova, existența unor asemenea date despre populație este esențială”.

Cu ajutorul proiecțiilor populației, factorii de decizie și autorii politicilor publice pot evalua cererea viitoare de resurse precum alimente, apă și energie, dar și servicii precum sănătatea și educația. Proiecțiile alertează asupra tendințelor majore care pot afecta dezvoltarea socială și economică și îi ajută să elaboreze politici și programe adecvate.

Prognoza populației la nivel național și teritorial va fi efectuată de către Institutul Național de Cercetări Economice (Centrul de Cercetări Demografice) al Instituției Publice Academia de Studii Economice din Moldova în baza unei metodologii care vi fi aprobată prin ordinul ministrului muncii și protecției sociale, în termen de 6 luni de la data publicării Hotărârii de Guvern și va fi diseminată în trimestrul IV 2024.

UNFPA, prin intermediul proiectului ”Consolidarea guvernării bazate pe date demografice fiabile și dezagregate pentru autoritățile centrale și locale” finanțat de Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova și cofinanțat și implementat de UNFPA, va oferi sprijin tehnic și financiar Guvernului Republicii Moldova pentru elaborarea metodologiei și a prognozelor populației.