De Alanna Armitage

În întreaga Europă, din Spania până în Serbia, Centrele de plasament pentru persoanele în etate au devenit adevărate focare de infecție cu COVID-19. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproape jumătate din decesele provocate de coronavirus în Europa sunt înregistrate în rândul rezidenților Centrelor de plasament.   

Dintre toate statisticile sfâșietoare care arată modul în care virusul distruge vieți în întreaga lume, această cifră mă impresionează cel mai mult. Ea dezvăluie o tragedie de neimaginat, care se petrece chiar în fața noastră – dar, în mod surprinzător, adesea este trecută cu vederea.

Persoanele în vârstă, în general, sunt grav afectate de pandemie. Ele sunt expuse unui risc crescut de îmbolnăvire gravă din cauza COVID-19 și aproximativ 95% din decese sunt înregistrate în rândul persoanelor cu vârsta de 60 de ani și mai mult. Acesta este unul dintre motivele pentru care Europa, regiunea cu cea mai mare proporție de persoane în etate din lume, asistă la dezlănțuirea în forță a pandemiei pe teritoriul său. Iar persoanele în etate se confruntă nu doar cu o criză de sănătate: măsurile de distanțare fizică (numită în mod eronat distanțare socială) pentru limitarea răspândirii virusului au un impact disproporționat și asupra vieții și mijloacelor de trai ale acestora, deoarece multe persoane în etate sunt lipsite de serviciile, asistența și îngrijitorii pe care se bazează.    

Adesea neglijate și pierdute din vedere, persoanele în etate care trăiesc în case de îngrijire sunt printre cele mai vulnerabile persoane. Auzim relatări tulburătoare despre oameni care mor singuri, fără să-i aibă pe cei dragi în jurul lor, uneori doar cu o grijă minimă oferită de personalul unor instituții subfinanțate.

Tragediile care se întâmplă chiar acum în centrele de îngrijire și asistență sunt doar o dovadă, deși extremă, a modului în care neglijăm persoanele în etate în sens mai larg. Pandemia a evidențiat puternic această neglijare, care nu a început odată cu COVID-19. Pe măsură ce populația țărilor din Europa îmbătrânește rapid – una din patru persoane are deja 60 ani sau mai mult – aceste țări s-au străduit să creeze condiții pentru ca numărul tot mai mare de persoane în etate să poată avea un trai decent, rămânând sănătoase și active în comunitățile lor și în viața publică.

În schimb, multe persoane în etate se confruntă cu neglijarea, sărăcia, excluziunea socială și izolarea – exacerbate acum din cauza pandemiei. Poate chiar mai rău este modul în care discursul public le spune, mai mult sau mai puțin subtil și prin nenumărate indicii culturale, că, din cauza vârstei, ei sunt o povară.

Sper că această criză și efectele îngrozitoare pe care le are asupra multor persoane în etate vor deveni un punct de cotitură în modul în care privim și tratăm persoanele în etate în societate. La UNFPA, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, depunem eforturi împreună cu partenerii noștri din guvern și societatea civilă nu numai pentru a sprijini persoanele în etate în timpul pandemiei. Dar și pentru a asigura, în sens mai larg, că demnitatea și drepturile lor sunt protejate și că aceste persoane rămân să fie parte a comunităților lor.

Multe țări analizează acum modul în care criza poate fi transformată în oportunitate. Există patru măsuri esenţiale pe care guvernele le pot lua pentru ca acest lucru să se întâmple:  

1. Prioritizarea protecției persoanelor în vârstă în intervențiile împotriva COVID-19. Aceasta poate include trimiterea unor mesaje publice clare de sprijin pentru egalitatea în drepturi și demnitatea persoanelor în etate și luarea unor măsuri îndrăznețe pentru a demonstra că angajamentele publice nu sunt doar simple declarații. Asigurarea continuității serviciilor, susţinerea îngrijitorilor, utilizarea tehnologiilor digitale pentru a ajunge la persoanele aflate în izolare – se pot face multe pentru a atenua efectele crizei.
2. Ascultarea vocilor persoanelor în etate. Pe măsură ce reacționăm la această criză și elaborăm politici pentru viitor, trebuie să ascultăm ce au de spus persoanele în etate. Implicarea reprezentanților comunității este vitală pentru a evita prejudecățile și pentru a putea găsi soluții care să răspundă nevoilor reale.          
3. Combaterea discriminării pe motiv de vârstă în discursul public și în practică. Nu trebuie să existe toleranță față de discriminarea agresivă pe motiv de vârstă și stereotipurile negative care sunt și mai vizibile în timpul acestei crize. Promovarea unui contra-discurs centrat pe solidaritatea între generații și pe influențele și contribuțiile valoroase ale persoanelor în etate va fi esențială pentru schimbarea normelor și atitudinilor sociale.
4. Revizuirea cadrului juridic și de politici și a bugetelor prin prisma vârstei. Este momentul acum să începem să privim dincolo de criză și să analizăm ceea ce trebuie să se schimbe în sectoare precum sănătatea, educația, ocuparea forței de muncă și bunăstarea socială, astfel încât statele să fie într-o poziție mai bună pentru a face față efectelor schimbărilor demografice rapide, asigurând în același timp drepturile și opțiunile unei populații care îmbătrânește.

Să fie clar: decesul unui număr atât de mare de persoane în etate în timpul acestei crize nu a fost inevitabil. Acesta este rezultatul direct al eșecului nostru – ca societăți, instituții și culturi – de a acorda aceeași importanță și valoare vieții și bunăstării generației mai în vârstă. Trebuie să învățăm din greșelile trecutului și să ne gândim serios la crearea unei societăți pentru toate vârstele, în care persoanele în etate sunt recunoscute și susținute ca piloni importanți ai societății, și anume ca profesori și mentori, îngrijitori și voluntari, povestitori și creatori, propagatori ai culturii și luptători pentru drepturi pe care uneori le considerăm ceva firesc. Într-o Europă care îmbătrânește, pur și simplu nu ne putem permite să excludem un sfert din populație, cu toate abilitățile, talentele și diversele sale contribuții. Asigurarea faptului că persoanele în etate se bucură de aceleași drepturi și aceeaşi demnitate ca toți ceilalți nu este doar un imperativ moral, este un avantaj pentru toți, vârstnici și tineri deopotrivă.

Alanna Armitage este Directoarea Biroului regional al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) pentru Europa de Est și Asia Centrală.