Chișinău, 6 iunie, 2019 - Două laboratoare naționale din cadrul Spitalului Clinic Republican și Institutului Mamei și Copilului au fost dotate cu echipament performant pentru prestarea serviciilor de screening de col uterin. În aceste laboratoare sunt efectuate zilnic analize citologice și histopatologice importante, care permit diagnosticarea precoce a leziunilor precanceroase ale colului uterin și conduita cazurilor, astfel fiind prevenit cancerul de col uterin la femei.
„Testul Papanicolau poate fi realizat gratuit de orice femeie începând cu vârsta de 25 de ani, la medicul de familie. Este unica metodă de a diagnostica precoce modificările colului uterin, contribuind la prevenirea cancerul de col uterin. Ministerul, cu suportul partenerilor de dezvoltare, a dotat laboratoarele cu echipamente moderne, ceea ce ne va permite să acoperim tot necesarul de analize citologice și histopatologice din toată țara și, astfel, de a reduce numărul de decese din această cauză, prin prevenire și tratament la timp”, a subliniat ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu.
Echipamentul de laborator în valoare de aproape 140, 000 USD a fost procurat de către Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), din banii oferiți de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), în cadrul Proiectului „Prevenirea Cancerului de Col Uterin în Republica Moldova”.
“Guvernul Elveției este cel mai mare donator bilateral în sectorul sănătății al Republicii Moldova, iar astăzi vedem încă un exemplu frumos al acestei cooperări. Echipamentul cu care au fost dotate cele două laboratoare va spori calitatea serviciilor de screening cervical și va permite să prevenim cancerul de col uterin la femei, prin diagnosticarea precoce a leziunilor și tratamentul adecvat în caz de necesitate”, a spus Caroline Tissot, Directoarea Biroului de Cooperare al Elveției în Moldova.
Rita Columbia, Reprezentanta UNFPA, a menționat la rândul său, că în ultimii cinci ani peste 1500 de femei din Moldova, majoritatea de vârstă reproductivă, și-au pierdut viața din cauza acestei maladii.
“Cancerul de col uterin poate fi ușor prevenit, iar astăzi am făcut un pas foarte important pentru aceasta. Echipamentul de laborator va fi utilizat atât pentru prestarea serviciilor medicale de calitate, la standarde internaționale, în procesul de screening cervical, cât și pentru instruirea specialiștilor în domeniu. Îndemnăm și femeile să solicite aceste servicii, pentru ca împreună să stopăm cancerul de col uterin”, a declarat Rita Columbia.
Testul Papanicolau pentru prevenirea cancerului de col uterin este recomandat de a fi efectuat de către femeile cu vârsta de 25-61 de ani, o dată la trei ani. Testul este gratuit la medicul de familie. Zilnic peste 700 de femei din Moldova fac testul de screening cervical, care le ajută să prevină cancerul de col uterin. Însă o bună parte dintre femei se adresează la medic prea târziu, astfel la fiecare trei zile, în present, o femeie moare din această cauză.
Echipamentul a fost procurat în cadrul Proiectului „Prevenirea Cancerului de Col Uterin în Republica Moldova” realizat în perioada 2017-2020 de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, UNFPA, SDC și Asociația Internațională pentru prevenirea cancerului de col uterin. Proiectul urmărește reducerea cazurilor de îmbolnăvire și mortalitate asociate cancerului de col uterin, prin îmbunătățirea calității serviciilor medicale și informarea/încurajarea femeilor de 25-61 de ani să solicite aceste servicii.