Go Back Go Back
Go Back Go Back

Datele Studiului „Generații și Gen” vor sta la baza unor noi cercetări privind comportamentul de sănătate al moldovenilor

Datele Studiului „Generații și Gen” vor sta la baza unor noi cercetări privind comportamentul de sănătate al moldovenilor

Press Release

Datele Studiului „Generații și Gen” vor sta la baza unor noi cercetări privind comportamentul de sănătate al moldovenilor

calendar_today 10 November 2021

Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) a semnat un Acord de colaborare cu Școala de Management în Sănătate Publică, pentru a disemina pe scară largă rezultatele Studiului Generații și Gen (GGS) în rândul reprezentanților mediului academic din domeniul sănătății. Analiza GGS va completa componenta academică a programului de studiu și va facilita o mai bună înțelegere a problemelor de sănătate publică, comportamentul reproductiv, infertilitatea, sănătatea mintală etc.

UNFPA va oferi, de asemenea, un program de fellowship pentru cele mai inovatoare lucrări științifice și va sprijini organizarea de evenimente academice naționale și internaționale pentru a face publice analizele elaborate de profesori și masteranzi pe baza rezultatelor GGS. Profesorii și studenții vor fi instruiți de experți internaționali despre cum să acceseze și să proceseze micro-datele GGS pentru a le utiliza în cercetările lor.

”GGS oferă o bază excelentă pentru o înțelegere mai bună a tendințelor demografice, economice și sociale. Este important ca fenomene precum fertilitatea, îmbătrânirea, starea de sănătate a populației să fie analizate nu doar din perspectivă medicală, ci și socială. Din acest punct de vedere, studiul reprezintă un mare potențial pentru cercetători”, a menționat Nigina Abaszada, Reprezentantă Rezidentă UNFPA.

Este emblematic faptul că semnăm acordul de colaborare de Ziua Internațională a Științei. Este un început bun pentru continuarea unei colaborări fructuoase”, a spus Oleg Lozan, directorul Școlii de Management în Sănătate Publică.

GGS a fost realizat pentru prima dată în Republica Moldova și va oferi date statistice dezagregate de înaltă calitate pentru a fi utilizate pentru elaborarea de politici demografice bazate pe dovezi privind: probleme de sănătate, comportament reproductiv, prevenirea infertilității, intenția de a avea copii, numărul dorit de copii, îmbătrânirea populației, migrația, speranța de viață scăzută, în special în rândul bărbaților și alte aspecte. Pentru a colecta toate aceste informații, peste 10 mii de persoane au fost intervievate în cursul anului 2020, răspunzând la peste 500 de întrebări.

Datele sondajului sunt deschise pentru cercetări și pot fi accesate pe site-ul oficial al Institutului demografic interdisciplinar din Olanda (NIDI), care este partenerul de implementare al proiectului și distribuitorul de date. Prin accesarea platformei GGS, cercetătorii, studenții și profesorii universitari vor putea efectua analize comparative ale datelor pentru cele 24 de țări care au efectuat deja sondajul. Raportul final al Sondajului Generații și Gen va fi lansat oficial în decembrie 2021.

Acesta este al doilea Acord de Cooperare semnat de UNFPA cu sectorul academic. Primul acord a fost semnat în această vară cu Universitatea de Stat din Moldova.

Studiul Generații și Gen este un studiu global, realizat până în prezent în peste 24 de țări. În Republica Moldova, Studiul Generații și Gen este desfășurat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Biroul Național de Statistică, Institutul Interdisciplinar din Olanda, cu sprijinul financiar al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, UNFPA Moldova și Fondul de Parteneriat pentru Dezvoltare India-ONU.

 

Related Content