Pe 17 ianuarie începe Săptămâna internațională de prevenire a cancerului de col uterin care, în 2022, se organizează în Republica Moldova pentru al zecelea an consecutiv. Cu această ocazie, autoritățile din domeniul sănătății, partenerii naționali și internaționali îndeamnă femeile cu vârsta cuprinsă între 25 și 61 de ani să-și păstreze sănătatea și să se programeze la medicul de familie pentru a efectua testul citologic de prevenție.
Ediția din acest an se axează pe realizările importante obținute în ultimii zece ani în lupta contra cancerului de col uterin.
„Studiul despre Cunoștințele, Atitudinile și Practicile în domeniul prevenirii cancerului de col uterin”, realizat în anul 2020, a demonstrat că gradul de conștientizare a femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 61 de ani cu privire la testul citologic a crescut de la 47% în 2018 la 62% în 2020, iar ponderea femeilor care au efectuat testul de prevenție s-a dublat.
Pe lângă informarea și schimbarea de comportament a femeilor, în ultimul deceniu au fost obținute rezultate importante în cadrul sistemului de sănătate, cum ar fi crearea unor instituții medicale de importanță strategică - Unitatea de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin și Centrul Național de Referință în Colposcopie. Totodată, specialiștii medicali au fost instruiți, iar cabinetele de prelevare şi laboratoarele de citologie au fost dotate cu echipament performant.
„De zece ani luptăm pentru păstrarea sănătății femeilor în Republica Moldova. În toți acești ani nu am fost singuri în lupta noastră, ci am fost susținuți de mulți parteneri. Vreau să mulțumesc pe această cale Ministerului Sănătății al R. Moldova, organizațiilor internaționale – în special UNFPA și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, societății civile, sectorului privat, liderilor de opinie și jurnaliștilor, instituțiilor medicale, tinerilor voluntari și tuturor celor care și-au unit eforturile pentru a elimina cancerul de col uterin. Suntem diferiți, dar luptăm pentru aceeași cauză, de a salva viața femeilor noastre”, susține șefa Unității de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin, Diana Valuța.
Pe parcursul Săptămânii de prevenire a cancerului de col uterin, organizată în perioada 17-23 ianuarie, vor fi desfășurate mai multe acțiuni de informare și sensibilizare publică, pentru a chema femeile să efectueze regulat testul citologic de prevenție și să-și păstreze sănătatea. Mesajele de prevenire a cancerului de col uterin vor fi promovate de către Guvernul Republicii Moldova, Parlamentul Republicii Moldova, Primăria municipiului Chișinău, Ambasadori și organizații internaționale, instituții medicale și publice, Centre de tineret, Centre de sănătate din rețeaua Youth Klinic, lideri de opinie, influenceri, sectorul privat ș.a.
Campania „Păstrează sănătatea. Fă testul citologic” și Săptămâna de prevenire a cancerului de col uterin este organizată de Ministerul Sănătății al R. Moldova, Unitatea de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin, în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și alți parteneri.
Mai multă informație: www.paptest.md
Pentru contact:
Unitatea de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin: Tel. 022-781-106;
Serviciul de informare și comunicare cu mass-media, Ministerul Sănătății: Tel. 022-268-811;