Go Back Go Back
Go Back Go Back
Go Back Go Back

În 2023, UNFPA a oferit suport pentru împuternicirea a peste 88.000 de adolescenți și tineri prin programe de participare și de dezvoltare a deprinderilor de viață

În 2023, UNFPA a oferit suport pentru împuternicirea a peste 88.000 de adolescenți și tineri prin programe de participare și de dezvoltare a deprinderilor de viață

News

În 2023, UNFPA a oferit suport pentru împuternicirea a peste 88.000 de adolescenți și tineri prin programe de participare și de dezvoltare a deprinderilor de viață

calendar_today 20 March 2024

În 2023, UNFPA a oferit suport pentru împuternicirea a peste 88.000 de adolescenți și tineri
În 2023, UNFPA a oferit suport pentru împuternicirea a peste 88.000 de adolescenți și tineri

În 2023, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA Moldova) a continuat să susțină adolescenții și tinerii din diferite medii și categorii sociale pentru a-i încuraja să fie parte a schimbărilor din comunitățile lor și să își dezvolte deprinderi de viață care să le permită să ia decizii informate privind parcursul lor personal și profesional. Cu aceste deziderat, pe parcursul anului 2023 am susținut peste 88.000 de adolescenți și tineri prin intermediul programelor și activităților desfășurate în parteneriat cu instituțiile statului și organizațiile societății civile. 

Implicare civică și participarea tinerilor

Am susținut Agenția Națională pentru Tineret în fortificarea Rețelei Centrelor de tineret, care pe parcursul anului 2023 s-a extins la 67 de Centre pe întreg teritoriul țării. În același timp, activitățile desfășurate atât în Centre cât și în afara lor, prin intermediul lucrului mobil de tineret, au ajuns la peste 72 000 de tineri, inclusiv tineri refugiați, cu dizabilități și din comunitatea romă. Mai mult decât atât, prin programul YouCreate, au fost susținute 17 inițiative civice ale tinerilor, iar peste 380 de tineri, împreună cu lucrători de tineret și profesori, au reușit să aducă schimbări pozitive în comunitățile lor. 

Tot pe parcursul anului 2023, cinci autorități publice locale (APL) de nivelul II au primit suport în dezvoltarea strategiilor și bugetelor locale de tineret. Acest demers strategic, lansat în 2019, a acoperit până în prezent 19 APL-uri, reprezentând 54 % din totalul celor 35. Iar raportul de analiză a bugetelor raionale pe domeniul tineret, realizat cu suportul UNFPA anual, arată că cheltuielile pentru tineret în cadrul subprogramelor "Cultură, sport, tineret, culte și recreere", constituie aproximativ 4,1% din total, fiind în creștere cu 1%, comparativ cu anul precedent. 

Pentru a susține consolidarea cunoștințelor și abilităților lucrătorilor de tineret, a fost demarat procesul de dezvoltare a programului de formare continuă a acestora. Astfel, lucrătorii de tineret vor avea pregătire certificată cu recunoaștere europeană în domeniul lucrului de tineret.

Educație pentru sănătate și dezvoltare a deprinderilor de viață în școli

Prin intermediul programelor de educație pentru sănătate și dezvoltare a deprinderilor de viață am oferit suport instituțiilor din învățământul general și profesional tehnic. 

Patru școli din R. Moldova sunt parte a unui program pilot de sănătate și igienă menstruală. În aceste instituții au fost instalate dispensere cu absorbante oferite gratuit fetelor, au fost amenajate cabinetul medicului, al psihologului școlar și o clasă prietenoasă pentru studierea disciplinelor ce dezvoltă deprinderi de viață la adolescenți. Peste 500 de elevi/eleve și cadrele didactice au participat la sesiuni de instruire despre igiena menstruală, prevenirea sarcinii în adolescență, bullying și serviciile de sănătate disponibile gratuit.

Tot în 2023, a demarat campania națională de comunicare ”Școli care inspiră” ce promovează mediul sigur și prietenos de învățare atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

În învățământul profesional tehnic, 2461 de elevi au studiat cursul „Decizii pentru un mod sănătos de viață", desfășurat în clase dotate cu materiale interactive și susținut de cadre didactice bine pregătite cu suportul UNFPA. Acest curs este un instrument valoros pentru învățarea și adoptarea comportamentelor sănătoase și responsabile în rândul tinerilor. Totodată, a fost dezvoltat și acreditat programul de formare continuă pentru cadre didactice care predau ”Decizii pentru un mod sănătos de viață”.  Începând cu anul 2024, Centrul de Excelență în Industrie Ușoară din Chișinău și Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți vor desfășura acest program de formare.

Rețeaua Educatorilor de la Egal la Egal din ÎPT, creată în 2020 de către UNFPA, a desfășurat peste 200 de activități de informare la care au participat 6240 de adolescenți și tineri din învățământul profesional tehnic. Activitățile educaționale abordează subiecte precum: comportamente sănătoase, prevenirea sarcinii în adolescență și a infecțiilor cu transmitere sexuală, construirea relațiilor responsabile cu semenii și adulții, dezvoltarea personală și reziliența emoțională, sporirea încrederii și stimei de sine, etc.

În 12 cămine din colegii, școli profesionale și Centre de excelență din Chișinău, mun. Bălți și raioanele Cahul, Nisporeni, Orhei, Rezina, Râșcani au fost modernizate camerele de zi pentru elevi și profesori. Acestea au fost renovate total și dotate cu mobilier modern, transformându-se în spații multifuncționale pentru petrecerea timpului liber.

Educație pentru sănătate reproductivă și deprinderi de viață în afara școlii

Pentru a ajunge la cât mai mulți adolescenți și tineri cu oportunități reduse de dezvoltare și participare, UNFPA a făcut parteneriat cu mai multe organizații din societatea civilă. 16 organizații ale societății civile, inclusiv din regiunea transnistreană, au primit sprijin pentru a dezvolta și promova programe în domeniul drepturilor și sănătății sexuale și reproductive a adolescenților și tinerilor. 21 de persoane resurse au fost formate în calitate de facilitatori în programele de educație pentru sănătate sexuală și reproductivă a tinerilor.

Iar 45 de membri ai familiilor și îngrijitorilor persoanelor cu dizabilități au participat la programe specializate care au avut ca scop îmbunătățirea cunoștințelor lor despre sănătatea sexuală și reproductivă. Astfel, acești adulți au fost pregătiți să ofere sprijin și îndrumare adecvată copiilor lor adolescenți în procesul de tranziție spre maturitate. Ca urmare, peste 300 de  tineri din grupuri vulnerabile au participat în programe de lungă durată de educație privind sănătatea sexuală și reproductivă, inclusiv 89 de tineri din mediul rural, 69 din centre de plasament, 100 de tineri cu dizabilități și 59 de tineri din regiunea transnistreană. 

Aceste activități sporesc accesul adolescenților și tinerilor la surse alternative de informare și îi conectează cu furnizorii de servicii prietenoase tinerilor în domeniul sănătății reproductive.  

În luna octombrie 2023, la Chișinău a fost organizată conferința internațională privind sănătatea sexuală și reproductivă a tinerilor. La eveniment au participat reprezentanți din 18 țări ale lumii. Aceștia au aflat despre progresele realizate în domeniul educației pentru sănătate în școli și despre serviciile de sănătate și participare oferite tinerilor în Republica Moldova. Această platformă a fost vitală pentru schimbul de idei și bune practici între experți din întreaga lume.

Răspunsul umanitar la criza refugiaților

Tot pe parcursul anului 2023, UNFPA a desfășurat mai multe programe de asistență umanitară pentru tinerii refugiați din Ucraina. Astfel, peste 8000 de adolescenți și tineri au participat la programe de educație pentru sănătate și dezvoltarea deprinderilor de viață, activități de coeziune socială și sprijin psiho-social oferite de șapte spații sigure statice și cinci spații sigure mobile pentru tineri. Fetelor și femeilor refugiate le-au fost oferite produse de igienă menstruală. 

Împuternicirea adolescenților şi tinerilor din Moldova este unul dintre pilonii de bază a mandatului UNFPA. În fiecare an, ne propunem să ajungem cu programe și activități de participare și dezvoltarea deprinderilor de viață la cât mai mulți tineri din diverse categorii sociale. Ne exprimăm recunoștința și gratitudinea pentru eforturile depuse și suportul oferit de către partenerii și donatorii cu care am colaborat în 2023 și vom continua să o facem și în 2024.

 

Parteneri: 

  • Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
  • Agenția Națională pentru Tineret
  • Consiliul Național al Tineretului din Moldova
  • Centrul de informare și resurse Pro Bono
  • Asociația MOTIVAȚIE din Moldova
  • The Moldova Project
  • Centrul Media pentru Tineri
  • Suntparinte.md
  • Terre des hommes Moldova
  • Rețeaua Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor
  • Institutul de Instruire în Dezvoltare MilleniuM

 

Donatori

  • Guvernul Elveției
  • Guvernul Norvegiei
  • Guvernul Suediei
  • Agenția Austriacă pentru Dezvoltare
  • Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii