Pentru mulți refugiați ucraineni, decizia de a-și părăsi patria nu a fost o alegere, ci o necesitate. Fugând de ororile războiului, viețile lor s-au schimbat, și brusc s-au trezit într-o țară străină, cu viitor incert. Această tranziție către o viață în exil a creat un gol emoțional, pe care mulți îl descriu ca un sentiment în care viața este în așteptare.

Împreună cu fiul ei, Mykola, Raisa a locuit pe malul stâng al Kievului și a lucrat în calitate de metodolog pentru copii. Pe 24 februarie 2022, ea se pregătea să urmeze un curs de perfecționare, dar în schimb s-a trezit de la sunetele războiului, care se apropia. La început, ea și fiul ei s-au ascuns în subsol, dar Raisa și-a dat seama în scurt timp că sub pământ nu e viață și trebuie de făcut ceva. La începutul lunii martie, și-a făcut valizele, iar împreună cu fiul ei, din a doua încercare, au ajuns la gara din Kiev. De acolo, trenul de evacuare i-a dus la Kamenets-Podolsk, și mai departe până la frontiera Moldovei: „La frontieră am simțit imediat că aici suntem așteptați”.

Ajunși la Chișinău pe 6 martie, a fost departe de a fi o tranziție lină, dar erau hotărâți să meargă înainte. Se părea că lucrurile au decurs în favoarea lor. Fiul ei Kolya a început să meargă la școală pe 11 martie și, în același timp, a apărut oportuniteatea de a se angaja la o grădiniță, într-un grup vorbitor de limbă rusă. În august 2022, Raisa și-a asigurat un loc de muncă la Centrul pentru Tineri Ecologi, unde lucrează în principiu cu familii ucrainene, subliniind importanța păstrării limbii ucrainene.

„La început, viața a fost într-adevăr în pauză, apoi am realizat că timpul trece, viața continuă, și nu poți sta tot timpul așteptând ca lucrurile să se schimbe”.

Este mai dificil pentru Kolya în acest sens, dat fiind faptul că este un adolescent a cărui prieteni au rămas acasă, în Ucraina. Nici să te obișnuiești cu o școală nouă nu este ușor. Situația s-a îmbunătățit datorită participării sale în cadrul activităților Safe Space, unde Kolya învață limba română. Acest lucru îl ajută să se simtă mai împământat.

Citiți mai multe povești din seria „Viața pe Pauză” aici.

Pentru mulți refugiați ucraineni, decizia de a-și părăsi patria nu a fost o alegere, ci o necesitate. Fugând de ororile războiului, viețile lor s-au schimbat, și brusc s-au trezit într-o țară străină, cu viitor incert. Această tranziție către o viață în exil a creat un gol emoțional, pe care mulți îl descriu ca un sentiment în care viața este în așteptare.

Împreună cu fiul ei, Mykola, Raisa a locuit pe malul stâng al Kievului și a lucrat în calitate de metodolog pentru copii. Pe 24 februarie 2022, ea se pregătea să urmeze un curs de perfecționare, dar în schimb s-a trezit de la sunetele războiului, care se apropia. La început, ea și fiul ei s-au ascuns în subsol, dar Raisa și-a dat seama în scurt timp că sub pământ nu e viață și trebuie de făcut ceva. La începutul lunii martie, și-a făcut valizele, iar împreună cu fiul ei, din a doua încercare, au ajuns la gara din Kiev. De acolo, trenul de evacuare i-a dus la Kamenets-Podolsk, și mai departe până la frontiera Moldovei: „La frontieră am simțit imediat că aici suntem așteptați”.

Ajunși la Chișinău pe 6 martie, a fost departe de a fi o tranziție lină, dar erau hotărâți să meargă înainte. Se părea că lucrurile au decurs în favoarea lor. Fiul ei Kolya a început să meargă la școală pe 11 martie și, în același timp, a apărut oportuniteatea de a se angaja la o grădiniță, într-un grup vorbitor de limbă rusă. În august 2022, Raisa și-a asigurat un loc de muncă la Centrul pentru Tineri Ecologi, unde lucrează în principiu cu familii ucrainene, subliniind importanța păstrării limbii ucrainene.

„La început, viața a fost într-adevăr în pauză, apoi am realizat că timpul trece, viața continuă, și nu poți sta tot timpul așteptând ca lucrurile să se schimbe”.

Este mai dificil pentru Kolya în acest sens, dat fiind faptul că este un adolescent a cărui prieteni au rămas acasă, în Ucraina. Nici să te obișnuiești cu o școală nouă nu este ușor. Situația s-a îmbunătățit datorită participării sale în cadrul activităților Safe Space, unde Kolya învață limba română. Acest lucru îl ajută să se simtă mai împământat.

Citiți mai multe povești din seria „Viața pe Pauză” aici.

Pentru mulți refugiați ucraineni, decizia de a-și părăsi patria nu a fost o alegere, ci o necesitate. Fugând de ororile războiului, viețile lor s-au schimbat, și brusc s-au trezit într-o țară străină, cu viitor incert. Această tranziție către o viață în exil a creat un gol emoțional, pe care mulți îl descriu ca un sentiment în care viața este în așteptare.

Împreună cu fiul ei, Mykola, Raisa a locuit pe malul stâng al Kievului și a lucrat în calitate de metodolog pentru copii. Pe 24 februarie 2022, ea se pregătea să urmeze un curs de perfecționare, dar în schimb s-a trezit de la sunetele războiului, care se apropia. La început, ea și fiul ei s-au ascuns în subsol, dar Raisa și-a dat seama în scurt timp că sub pământ nu e viață și trebuie de făcut ceva. La începutul lunii martie, și-a făcut valizele, iar împreună cu fiul ei, din a doua încercare, au ajuns la gara din Kiev. De acolo, trenul de evacuare i-a dus la Kamenets-Podolsk, și mai departe până la frontiera Moldovei: „La frontieră am simțit imediat că aici suntem așteptați”.

Ajunși la Chișinău pe 6 martie, a fost departe de a fi o tranziție lină, dar erau hotărâți să meargă înainte. Se părea că lucrurile au decurs în favoarea lor. Fiul ei Kolya a început să meargă la școală pe 11 martie și, în același timp, a apărut oportuniteatea de a se angaja la o grădiniță, într-un grup vorbitor de limbă rusă. În august 2022, Raisa și-a asigurat un loc de muncă la Centrul pentru Tineri Ecologi, unde lucrează în principiu cu familii ucrainene, subliniind importanța păstrării limbii ucrainene.

„La început, viața a fost într-adevăr în pauză, apoi am realizat că timpul trece, viața continuă, și nu poți sta tot timpul așteptând ca lucrurile să se schimbe”.

Este mai dificil pentru Kolya în acest sens, dat fiind faptul că este un adolescent a cărui prieteni au rămas acasă, în Ucraina. Nici să te obișnuiești cu o școală nouă nu este ușor. Situația s-a îmbunătățit datorită participării sale în cadrul activităților Safe Space, unde Kolya învață limba română. Acest lucru îl ajută să se simtă mai împământat.

Citiți mai multe povești din seria „Viața pe Pauză” aici.

Pentru mulți refugiați ucraineni, decizia de a-și părăsi patria nu a fost o alegere, ci o necesitate. Fugând de ororile războiului, viețile lor s-au schimbat, și brusc s-au trezit într-o țară străină, cu viitor incert. Această tranziție către o viață în exil a creat un gol emoțional, pe care mulți îl descriu ca un sentiment în care viața este în așteptare.

Împreună cu fiul ei, Mykola, Raisa a locuit pe malul stâng al Kievului și a lucrat în calitate de metodolog pentru copii. Pe 24 februarie 2022, ea se pregătea să urmeze un curs de perfecționare, dar în schimb s-a trezit de la sunetele războiului, care se apropia. La început, ea și fiul ei s-au ascuns în subsol, dar Raisa și-a dat seama în scurt timp că sub pământ nu e viață și trebuie de făcut ceva. La începutul lunii martie, și-a făcut valizele, iar împreună cu fiul ei, din a doua încercare, au ajuns la gara din Kiev. De acolo, trenul de evacuare i-a dus la Kamenets-Podolsk, și mai departe până la frontiera Moldovei: „La frontieră am simțit imediat că aici suntem așteptați”.

Ajunși la Chișinău pe 6 martie, a fost departe de a fi o tranziție lină, dar erau hotărâți să meargă înainte. Se părea că lucrurile au decurs în favoarea lor. Fiul ei Kolya a început să meargă la școală pe 11 martie și, în același timp, a apărut oportuniteatea de a se angaja la o grădiniță, într-un grup vorbitor de limbă rusă. În august 2022, Raisa și-a asigurat un loc de muncă la Centrul pentru Tineri Ecologi, unde lucrează în principiu cu familii ucrainene, subliniind importanța păstrării limbii ucrainene.

„La început, viața a fost într-adevăr în pauză, apoi am realizat că timpul trece, viața continuă, și nu poți sta tot timpul așteptând ca lucrurile să se schimbe”.

Este mai dificil pentru Kolya în acest sens, dat fiind faptul că este un adolescent a cărui prieteni au rămas acasă, în Ucraina. Nici să te obișnuiești cu o școală nouă nu este ușor. Situația s-a îmbunătățit datorită participării sale în cadrul activităților Safe Space, unde Kolya învață limba română. Acest lucru îl ajută să se simtă mai împământat.

Citiți mai multe povești din seria „Viața pe Pauză” aici.

Pentru mulți refugiați ucraineni, decizia de a-și părăsi patria nu a fost o alegere, ci o necesitate. Fugând de ororile războiului, viețile lor s-au schimbat, și brusc s-au trezit într-o țară străină, cu viitor incert. Această tranziție către o viață în exil a creat un gol emoțional, pe care mulți îl descriu ca un sentiment în care viața este în așteptare.

Împreună cu fiul ei, Mykola, Raisa a locuit pe malul stâng al Kievului și a lucrat în calitate de metodolog pentru copii. Pe 24 februarie 2022, ea se pregătea să urmeze un curs de perfecționare, dar în schimb s-a trezit de la sunetele războiului, care se apropia. La început, ea și fiul ei s-au ascuns în subsol, dar Raisa și-a dat seama în scurt timp că sub pământ nu e viață și trebuie de făcut ceva. La începutul lunii martie, și-a făcut valizele, iar împreună cu fiul ei, din a doua încercare, au ajuns la gara din Kiev. De acolo, trenul de evacuare i-a dus la Kamenets-Podolsk, și mai departe până la frontiera Moldovei: „La frontieră am simțit imediat că aici suntem așteptați”.

Ajunși la Chișinău pe 6 martie, a fost departe de a fi o tranziție lină, dar erau hotărâți să meargă înainte. Se părea că lucrurile au decurs în favoarea lor. Fiul ei Kolya a început să meargă la școală pe 11 martie și, în același timp, a apărut oportuniteatea de a se angaja la o grădiniță, într-un grup vorbitor de limbă rusă. În august 2022, Raisa și-a asigurat un loc de muncă la Centrul pentru Tineri Ecologi, unde lucrează în principiu cu familii ucrainene, subliniind importanța păstrării limbii ucrainene.

„La început, viața a fost într-adevăr în pauză, apoi am realizat că timpul trece, viața continuă, și nu poți sta tot timpul așteptând ca lucrurile să se schimbe”.

Este mai dificil pentru Kolya în acest sens, dat fiind faptul că este un adolescent a cărui prieteni au rămas acasă, în Ucraina. Nici să te obișnuiești cu o școală nouă nu este ușor. Situația s-a îmbunătățit datorită participării sale în cadrul activităților Safe Space, unde Kolya învață limba română. Acest lucru îl ajută să se simtă mai împământat.

Citiți mai multe povești din seria „Viața pe Pauză” aici.

Pentru mulți refugiați ucraineni, decizia de a-și părăsi patria nu a fost o alegere, ci o necesitate. Fugând de ororile războiului, viețile lor s-au schimbat, și brusc s-au trezit într-o țară străină, cu viitor incert. Această tranziție către o viață în exil a creat un gol emoțional, pe care mulți îl descriu ca un sentiment în care viața este în așteptare.

Împreună cu fiul ei, Mykola, Raisa a locuit pe malul stâng al Kievului și a lucrat în calitate de metodolog pentru copii. Pe 24 februarie 2022, ea se pregătea să urmeze un curs de perfecționare, dar în schimb s-a trezit de la sunetele războiului, care se apropia. La început, ea și fiul ei s-au ascuns în subsol, dar Raisa și-a dat seama în scurt timp că sub pământ nu e viață și trebuie de făcut ceva. La începutul lunii martie, și-a făcut valizele, iar împreună cu fiul ei, din a doua încercare, au ajuns la gara din Kiev. De acolo, trenul de evacuare i-a dus la Kamenets-Podolsk, și mai departe până la frontiera Moldovei: „La frontieră am simțit imediat că aici suntem așteptați”.

Ajunși la Chișinău pe 6 martie, a fost departe de a fi o tranziție lină, dar erau hotărâți să meargă înainte. Se părea că lucrurile au decurs în favoarea lor. Fiul ei Kolya a început să meargă la școală pe 11 martie și, în același timp, a apărut oportuniteatea de a se angaja la o grădiniță, într-un grup vorbitor de limbă rusă. În august 2022, Raisa și-a asigurat un loc de muncă la Centrul pentru Tineri Ecologi, unde lucrează în principiu cu familii ucrainene, subliniind importanța păstrării limbii ucrainene.

„La început, viața a fost într-adevăr în pauză, apoi am realizat că timpul trece, viața continuă, și nu poți sta tot timpul așteptând ca lucrurile să se schimbe”.

Este mai dificil pentru Kolya în acest sens, dat fiind faptul că este un adolescent a cărui prieteni au rămas acasă, în Ucraina. Nici să te obișnuiești cu o școală nouă nu este ușor. Situația s-a îmbunătățit datorită participării sale în cadrul activităților Safe Space, unde Kolya învață limba română. Acest lucru îl ajută să se simtă mai împământat.

Citiți mai multe povești din seria „Viața pe Pauză” aici.

Pentru mulți refugiați ucraineni, decizia de a-și părăsi patria nu a fost o alegere, ci o necesitate. Fugând de ororile războiului, viețile lor s-au schimbat, și brusc s-au trezit într-o țară străină, cu viitor incert. Această tranziție către o viață în exil a creat un gol emoțional, pe care mulți îl descriu ca un sentiment în care viața este în așteptare.

Împreună cu fiul ei, Mykola, Raisa a locuit pe malul stâng al Kievului și a lucrat în calitate de metodolog pentru copii. Pe 24 februarie 2022, ea se pregătea să urmeze un curs de perfecționare, dar în schimb s-a trezit de la sunetele războiului, care se apropia. La început, ea și fiul ei s-au ascuns în subsol, dar Raisa și-a dat seama în scurt timp că sub pământ nu e viață și trebuie de făcut ceva. La începutul lunii martie, și-a făcut valizele, iar împreună cu fiul ei, din a doua încercare, au ajuns la gara din Kiev. De acolo, trenul de evacuare i-a dus la Kamenets-Podolsk, și mai departe până la frontiera Moldovei: „La frontieră am simțit imediat că aici suntem așteptați”.

Ajunși la Chișinău pe 6 martie, a fost departe de a fi o tranziție lină, dar erau hotărâți să meargă înainte. Se părea că lucrurile au decurs în favoarea lor. Fiul ei Kolya a început să meargă la școală pe 11 martie și, în același timp, a apărut oportuniteatea de a se angaja la o grădiniță, într-un grup vorbitor de limbă rusă. În august 2022, Raisa și-a asigurat un loc de muncă la Centrul pentru Tineri Ecologi, unde lucrează în principiu cu familii ucrainene, subliniind importanța păstrării limbii ucrainene.

„La început, viața a fost într-adevăr în pauză, apoi am realizat că timpul trece, viața continuă, și nu poți sta tot timpul așteptând ca lucrurile să se schimbe”.

Este mai dificil pentru Kolya în acest sens, dat fiind faptul că este un adolescent a cărui prieteni au rămas acasă, în Ucraina. Nici să te obișnuiești cu o școală nouă nu este ușor. Situația s-a îmbunătățit datorită participării sale în cadrul activităților Safe Space, unde Kolya învață limba română. Acest lucru îl ajută să se simtă mai împământat.

Citiți mai multe povești din seria „Viața pe Pauză” aici.

Pentru mulți refugiați ucraineni, decizia de a-și părăsi patria nu a fost o alegere, ci o necesitate. Fugând de ororile războiului, viețile lor s-au schimbat, și brusc s-au trezit într-o țară străină, cu viitor incert. Această tranziție către o viață în exil a creat un gol emoțional, pe care mulți îl descriu ca un sentiment în care viața este în așteptare.

Împreună cu fiul ei, Mykola, Raisa a locuit pe malul stâng al Kievului și a lucrat în calitate de metodolog pentru copii. Pe 24 februarie 2022, ea se pregătea să urmeze un curs de perfecționare, dar în schimb s-a trezit de la sunetele războiului, care se apropia. La început, ea și fiul ei s-au ascuns în subsol, dar Raisa și-a dat seama în scurt timp că sub pământ nu e viață și trebuie de făcut ceva. La începutul lunii martie, și-a făcut valizele, iar împreună cu fiul ei, din a doua încercare, au ajuns la gara din Kiev. De acolo, trenul de evacuare i-a dus la Kamenets-Podolsk, și mai departe până la frontiera Moldovei: „La frontieră am simțit imediat că aici suntem așteptați”.

Ajunși la Chișinău pe 6 martie, a fost departe de a fi o tranziție lină, dar erau hotărâți să meargă înainte. Se părea că lucrurile au decurs în favoarea lor. Fiul ei Kolya a început să meargă la școală pe 11 martie și, în același timp, a apărut oportuniteatea de a se angaja la o grădiniță, într-un grup vorbitor de limbă rusă. În august 2022, Raisa și-a asigurat un loc de muncă la Centrul pentru Tineri Ecologi, unde lucrează în principiu cu familii ucrainene, subliniind importanța păstrării limbii ucrainene.

„La început, viața a fost într-adevăr în pauză, apoi am realizat că timpul trece, viața continuă, și nu poți sta tot timpul așteptând ca lucrurile să se schimbe”.

Este mai dificil pentru Kolya în acest sens, dat fiind faptul că este un adolescent a cărui prieteni au rămas acasă, în Ucraina. Nici să te obișnuiești cu o școală nouă nu este ușor. Situația s-a îmbunătățit datorită participării sale în cadrul activităților Safe Space, unde Kolya învață limba română. Acest lucru îl ajută să se simtă mai împământat.

Citiți mai multe povești din seria „Viața pe Pauză” aici.