Go Back Go Back
Go Back Go Back

Sănătatea și drepturile sexuale și reproductive

Sănătatea și drepturile sexuale și reproductive

Sănătatea și drepturile sexuale și reproductive

Acces la servicii de planificare familială şi metode moderne de contracepție 

Femeile şi bărbații din Moldova au dreptul să decidă dacă doresc să aibă copii, când şi câți copii să aibă, însă nu toți au capacitatea necesară pentru a putea lua astfel de decizii. Doar 39% dintre femeile de vârstă reproductivă utilizează metode moderne de contracepție. Accesul limitat la toată gama de metode moderne duce deseori la sarcini nedorite, precum şi la vulnerabilități de ordin medical şi social. 
UNFPA crede cu tărie în sarcini planificate, şi nu întâmplătoare, care au efecte multiple asupra vieților femeilor şi, prin urmare, lucrează pentru a asigura acces universal la servicii calitative de planificare familială şi la metode moderne de contracepție prin consiliere de calitate înaltă în materie de politici şi eforturi de consolidare a sistemelor. 
          
Salvarea femeilor de cancer al colului uterin

Deşi este o maladie uşor prevenibilă prin vaccinarea împotriva HPV şi screening regulat, la fiecare două-trei zile o femei în Moldova decedează de cancer al colului uterin. Cele mai afectate sunt femeile de vârstă reproductivă, de 35-45 ani, care pot suferi de consecințele cancerului de col uterin la vârstă reproductivă — maladie ce poate fi prevenită prin depistare precoce, informare şi solicitare de îngrijiri medicale. 
UNFPA lucrează pentru a elimina cancerul de col uterin prin consolidarea serviciilor de prevenire şi prin încurajarea femeilor să adopte un comportament de solicitare a îngrijirilor medicale şi de protejare a propriei sănătăți.
             
Protejarea persoanelor de HIV/SIDA

Adulții şi tinerii din Republica Moldova sunt supuşi unui risc sporit de infectare cu HIV, confruntându-se cu bariere în accesarea informațiilor şi serviciilor de prevenire calitative pentru a-şi proteja sănătatea şi bunăstarea. 
UNFPA depune toate eforturile pentru a asigura acces universal la servicii de prevenire a infectării cu HIV prin programe de consolidare a capacităților prestatorilor de servicii - lucrătorilor medicali şi personalului ONG-urilor din domeniu.
          
Abilitarea persoanelor cu dizabilități 

Conform dovezilor existente, în Moldova femeile şi tinerii cu dizabilități sunt deseori percepuți ca persoane dependente, asexuale şi care necesită îngrijiri, şi se confruntă cu numeroase bariere în exercitarea drepturilor lor sexuale şi reproductive. 
Prin programele sale, UNFPA lucrează pentru abilitarea femeilor, adolescenților, tinerilor şi grupurilor marginalizate de a lua decizii cu privire la sănătatea și drepturile lor sexuale și reproductive şi a trăi o viață fără discriminare şi violență. Ne concentrăm pe dezvoltarea de alianțe şi parteneriate puternice pentru a asigura drepturi şi oportunități egale, a spori conștientizarea publică, a consolida serviciile, a fortifica abilitățile întru asigurarea incluziunii persoanelor cu dizabilități. 
       
Consolidarea pregătirii şi răspunsului la situații umanitare 

Moldova este vulnerabilă la diverse fenomene naturale adverse, precum inundațiile, secetele, alunecările de teren, cutremure, precum şi la epidemii din cauza nivelurilor înalte de migrație a populației. Instituțiile naționale ale țării încă nu sunt suficient de pregătite pentru a răspunde la necesitaţile de sănătate sexuală şi reproductivă ale populației în situații de criză. 
UNFPA lucrează pentru a consolida pregătirea şi capacitățile de răspuns la situații excepționale, crize umanitare şi urgențe de sănătate publică. 
 

Other Topics

No content available.