Eşti aici

În septembrie 2015, Republica Moldova, alături de alte 192 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite, și-a asumat angajamentul de a implementa Agenda 2030 de Dezvoltare Durabilă prin adoptarea Declarației Summit-ului privind Dezvoltarea Durabilă desfășurat la New York.

Această agendă urmărește să accelereze realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, având ca obiectiv principal eradicarea sărăciei până în anul 2030 și promovarea dezvoltării durabile în întreaga lume. Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030 este complexă și cuprinde 17 obiective generale și 169 de obiective specifice care acoperă toate aspectele-cheie ale dezvoltării economice, sociale și de mediu. A fost concepută astfel încât să fie adaptată la prioritățile și particularitățile fiecărei țări. în acest context, Republica Moldova a adoptat și a naționalizat Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD).

Prin adoptarea Agendei 2030 de Dezvoltare Durabilă, Moldova și-a asumat angajamentul de a implementa și de a urmări progresul în atingerea acestor obiective la nivel național. Eforturile conjugate ale actorilorcheie sunt mobilizate pentru eliminarea tuturor formelor de sărăcie, pentru combaterea inegalităților și pentru abordarea problemelor schimbărilor climatice, asigurând că nimeni nu este lăsat în urmă. Acest proces a implicat adaptarea ODD-urilor la contextul specific al Moldovei, identificarea priorităților naționale și dezvoltarea unor planuri și politici specifice pentru a realiza obiectivele respective. Republica Moldova a luat în considerație particularitățile și nevoile sale specifice în procesul de naționalizare a ODD-urilor, astfel încât acestea să poată contribui la dezvoltarea durabilă a țării și la îmbunătățirea bunăstării populației. Adaptarea Agendei 2030 a fost rezultatul unei colaborări între Guvern, Organizația Națiunilor Unite (ONU) în Republica Moldova și organizații non-guvernamentale. Procesul a fost unul transparent, cu implicarea tuturor factorilor de decizie, partenerilor de dezvoltare, sectorului privat, organizațiilor societății civile în consultări.

Acest Raport a fost elaborat cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) cu contribuția experților naționali Veronica Crețu și Marcel Spătari.