Eşti aici

Ghidurile elevului/elevei din ciclurile primar, gimnazial, liceal și din învățământul profesional tehnic în contextul situației epidemiologice cu COVID – 19 conțin informații și recomandări utile, pe înțelesul tuturor, cu privire la procesul educațional în condițiile pandemiei.

Acestea descriu măsurile de protecție pe care elevii trebuie să le respecte: în drum spre și de la școală; la intrarea în instituția de învățământ; în sala de clasă; în pauze; la bibliotecă; în sala de mese; pe terenul de sport și în vestiarul sălii de sport; în blocurile sanitare, în cămine, la locul desfășurării stagiilor de practică precum și sfaturi utile cum să își protejeze sănătatea psihoemoțională.

Ghidurile au fost elaborate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova în colaborare cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și cu susținerea UNFPA, UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății, ca parte a răspunsului ONU Moldova la pandemia COVID-19.