Eşti aici

Suportul practic are drept scop susținerea prestatorilor de servicii pentru tineri din cadrul Centrelor de tineret în demersul acestora de a crea și presta servicii care răspund așteptărilor și nevoilor specifice ale tinerilor, inclusiv tinerilor care reprezintă grupurile vulnerabile.

Materialul a fost realizat de Fundația Terre des hommes Moldova, în cadrul Fondului comun privind dezvoltarea Centrelor de tineret și consolidarea participării și implicării civice a tinerilor din Republica Moldova al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și Fondului Națiunilor Unite pentru Populație.