De Ziua Internațională a Tineretului (ZIT) celebrăm potențialul tinerilor din Republica Moldova și din întreaga lume de a genera soluții inovative pentru comunitățile lor. Tinerii de astăzi fiind o generație născută în era digitală sunt abili în a valorifica oportunitățile oferite de tehnologie pentru a construi un prezent și un viitor mai incluziv. UNFPA susține tinerii în a-și valorifica potențialul atât pe online cât și offline, iar cu ocazia Zilei Internaționale a tineretului am adus în discuție rolul tinerei generații în crearea și menținerea unui spațiu digital sigur și incluziv.
Împreună cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Agenția Națională pentru Tineret, Primăria Municipiului Cahul, Consiliul Național al Tineretului din Moldova și alți parteneri am desfășurat o serie de activități interactive la Cahul și Chișinău, unde au participat tineri din întrega țară.
În zona UNFPA, tinerii au fost implicați în activități care promovează participarea, dezvoltarea deprinderilor de viață și spațiile digitale sigure și incluzive.
La evenimentul de celebrare ZIT 2024, desfășurat în Cahul - Capitala Tineretului 2024, circa 50 de tineri au participat la quiz-ul „Click fără violență” - un joc intelectual conceput special pentru a identifica răspunsuri la provocările care pot apărea în mediul online și este parte a campaniei #Bodyright.
,,La UNFPA, credem în puterea tinerilor de a participa la schimbare, de a gândi critic, de a folosi tehnologia pentru a expune nedreptățile si de a combate dezinformarea. Suntem alături de voi în școli, în centrele de tineret, online și offline – pentru a oferi oportunități de dezvoltare sigură și sănătoasă și pentru a face diferența împreună”, a menționat în discursul său Natalia Plugaru, reprezentantă adjunctă, UNFPA Moldova.
La Festivalul Tineretului, organizat la Chișinău de Consiliul Național al Tineretului, tinerii au discutat cu Cătălin Lungu, ambasadorul campaniei #Bodyright despre recunoașterea, prevenirea și combaterea violenței digitale. Nu este cool să fii violent, implicați-vă pentru a opri orice formă de violență - este îndemnul lui Cătălin. El a analizat câteva cazuri de hărțuire online și a povestit despre propria experiență de confruntare cu comentariile de ură.
#Bodyright este o campanie globală a UNFPA de informare și mobilizare împotriva violenței digitale. În Republica Moldova, campania a fost lansată în noiembrie 2023, cu sloganul „Fără acordul meu nu e contentul tău”, fiind susținută de interpreta Dara și Cătălin Lungu.
La ambele evenimente, alături de tineri au fost Rețeaua Educatorilor de la Egal la Egal EduLIFE și Rețeaua Centrelor de tineret din Moldova.
Circa 300 de tineri au participat la jocul Fără Tabu împreună cu Educatorii EduLIFE. Aceștia și-au testat cunoștințele despre comportamentele sănătoase, dezvoltarea corpului în adolescență, igienă, metode de contracepție, etc, iar cei mai isteți dintre participanți au fost premiați.
Rețeaua Centrelor de tineret din Moldova a venit cu o ofertă variată de activități interactive. Totodată, tinerii au avut ocazia să afle despre oportunitățile și programele oferite de către centre.
În Republica Moldova, fiecare a treia persoană este tânără cu vârsta cuprinsă între 14-35 de ani. Investiția în abilitarea și implicarea acestora va contribui la formarea unei generații capabile să participe activ la dezvoltarea durabilă a țării.
12 august, Ziua Internațională a Tineretului a fost instituită în 1999 de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care a aprobat recomandarea făcută de Conferinţa mondială a miniştrilor responsabili pentru Tineret pentru a marca rolul semnificativ pe care tinerii îl joacă în construirea unui viitor durabil.