UNFPA a transferat astăzi 10 vehicule către noile Agenţii Teritoriale de Asistenţă Socială (ATAS) din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Această inițiativă, susținută de UNFPA cu sprijinul financiar al guvernului Regatului Unit, contribuie la realizarea unui punct de reper semnificativ în consolidarea serviciilor de combatere a violenței în bază de gen (GBV) în Republica Moldova. Activitățile fac parte din măsurile prevăzute de reforma “RESTART”.
„Agenţiile teritoriale, înfiinţate pentru punerea în aplicare a politicii de stat în domeniul asistenţei sociale, vor oferi sprijin metodologic autorităţilor administraţiei publice locale şi furnizorilor de servicii sociale. Mandatul lor include rolul crucial de prevenire şi răspuns la violenţa de gen”, a declarat Alexei Buzu, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale. „Îmbunătăţirea protecţiei pentru supravieţuitorii violenţei domestice şi de gen este o prioritate a mea în calitate de ministru. Mulţumesc tuturor partenerilor care ne sprijină în îmbunătăţirea serviciilor oferite populaţiei”.
„UNFPA se mândrește cu faptul că sprijină reforma RESTART a guvernului, care are ca scop să regândească modul în care serviciile ajung la grupurile cele mai vulnerabile, inclusiv la femeile şi fetele care suferă de violenţă, atât în comunităţile locale, cât şi în cele refugiaţilor”, a declarat Nigina Abaszada, Reprezentanta Rezidentă a UNFPA în Moldova. „Salutăm includerea specialiştilor dedicaţi violenţei de gen în cadrul echipelor agenţiilor teritoriale. Aceasta înseamnă că acești specialiști vor fi acolo unde sunt cei mai necesari, asigurându-se că femeile și fetele primesc îngrijirea demnă și sigură pe care o merită”.
Înființarea a 10 agenții teritoriale de asistență socială în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale va aduce serviciile GBV mai aproape de femei și fete. Agențiile sunt organizate la nivel regional, acoperind strategic toate raioanele țării, inclusiv centrul, centrul-est, centru-vest, nordul, nord-estul, Nord-nord-vestic, nordwest, sud, sud-est și sud-vest. Fiecare agenţie va fi responsabilă pentru 3-4 unităţi administrativ-teritoriale de nivelul al doilea. În special, ATAS nord-nord-vest se va concentra exclusiv pe municipalitatea Bălţi.
„Felicit pe toți pentru consecvență și pentru angajamentul ferm care l-ați demonstrate de-a lungul timpului în lupta față de violența față de femei și fete. Cu adevărat această luptă nu este una ușoară. Mă bucur mult că noi nu ne-am oprit doar la elaborarea Programului Național pentru prevenirea violenței față de femei și a violenței în familie, pentru care am colaborat foarte productiv cu colegii noștri de la UNFPA. Toată aprecierea noastră pentru suportul care ni-l oferiți continuu. Aceste mijloace de transport ne vor ajuta să fim mai aproape și să ajungem mai rapid femeile care au nevoie de ajutor. Mesajul nostrum este în continuare clar și neclintit, nici o scuză față de violenta față de femei și fete, nici acasă, nici la muncă, nici în public, nici online. În ultimii doi ani noi am avansat în acest domeniu, inclusive ratificarea Convenției de la Istanbul ne permite acum să avansăm și să înregistrăm progrese serioase în acest domeniu. Noi vom continua să facem tot posibilul și ne vom baza în continuare pe suportul partenerilor noștri. Rămâneți alături de noi sin noi vom reuși să câștigăm și această luptă. Am toată încrederea”, a declarat Doina Gherman, deputată în Parlamentul Republicii Moldova, şefa Comisiei Parlamentare pentru Politică Externă şi Integrare Europeană.
„Ne reunim la doar o săptămână de la încheierea celor 16 zile de activism împotriva violenței bazate pe gen, este proaspăt în mintea noastră cât de important este să avem servicii de calitate pentru combataerea fenomenului violenței bazată pe gen și comunicare externă ca parte a sistemelor de protecție socială. UNFPA are o vastă experiență în acest domeniu, iar Regatul Unit este mândru să sprijine prevenirea și combaterea incidentelor de violență de gen și a violenței domestice, în conformitate cu angajamentele Moldovei față de Convenția de la Istanbul. Astăzi putem sărbători unul dintre numeroasele moduri în care Moldova pune în practică acest angajament. Ştim că acest lucru va face o diferenţă tangibilă atât pentru asistenţii sociali, cât şi pentru comunităţile cu care lucrează în toată Moldova”, a declarat Edward Inglett, Vicepreşedinte al Misiunii al Ambasadei Marii Britanii în Republica Moldova.
UNFPA a sprijinit Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) în elaborarea Programului Național de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și Fetițelor și Violența Domestică 2023-2027. Acest program se aliniază cu angajamentele Republicii Moldova la Convenţia de la Istanbul, ratificată în mai 2022, care se concentrează pe prevenirea şi combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, inclusiv a refugiaţilor. Programul aprobat, în vigoare de la 31 mai 2023, prezintă obiectivele şi acţiunile de abordare a violenţei în Republica Moldova în mod cuprinzător.