Go Back Go Back
Go Back Go Back
Go Back Go Back

Un Centru de Referință în Colposcopie modern a fost inaugurat în Moldova

Un  Centru de Referință în Colposcopie modern a fost inaugurat în Moldova

News

Un Centru de Referință în Colposcopie modern a fost inaugurat în Moldova

calendar_today 29 January 2019

Chișinău, 29 ianuarie - Centrul de Referință în Colposcopie, unica instituție din țară dotată cu utilaj performant pentru a oferi servicii de colposcopie de calitate pentru femei și cursuri de formare continuă pentru specialiști a fost lansat astăzi la Institutul Mamei și Copilului (IMC) din Chișinău.

Colposcopia reprezintă o examinare amănunțită a colului uterin, care se recomandă în cazul în care rezultatele testului Papanicolau sunt anormale. La necesitate, colposcopia oferă și posibilitatea de tratare a leziunilor precanceroase, prevenind astfel apariția cancerului de col uterin.

Centrul de Referință în Colposcopie a fost fondat prin ordinul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în anul 2017. Centrul a fost dotat cu echipament modern prin intermediul programului Kusanone al Ambasada Japoniei în Republica Moldova, care a oferit în acest sens un sprijin financiar în valoare de peste 84 000 de dolari.

Acest proiect este unul special și are un scop măreț, de prevenire a cancerului de col uterin în Republica Moldova. Sunt ferm convins că echipamentul instalat în acest Centru le va fi foarte util specialiștilor, iar pacientele vor beneficia de servicii calitative și prestate la timp”, a declarat E.S. Masanobu Yoshii, Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova.

Prezent la eveniment, Directorul Executiv Adjunct Programe al Fondului ONU pentru Populație (UNFPA), Dereje Wordofa a subliniat că statisticile regionale și naționale în acest domeniu sunt alarmante. În regiunea Europei Centrale și de Est, rata cancerului de col uterin este de aproape 10 ori mai mare de cât în țările Europei de Vest. Și în Moldova, zilnic o femeie este diagnosticată cu această maladie, iar la fiecare trezi zile una decedează din această cauză.

„Centrul de Colposcopie reprezintă un pas important în lupta contra cancerului de col uterin și va oferi servicii de calitate pentru a salva viața femeilor din Moldova, iar UNFPA rămâne în continuare un partener de încredere în vederea dezvoltării programelor de prevenire prin screening cervical organizat”, a precizat oficialul.

Centrul de Referință în Colposcopie dispune de trei birouri de colposcopie, inclusiv unul în cadrul Secției Ginecologie al IMC, pentru pacientele ce vor avea nevoie de îngrijiri medicale de ambulator. Serviciile urmează a fi asigurate de către cei opt angajați ai Centrului care au capacitatea de a deservi pînă la patruzeci și cinci de pacienți în fiecare zi.

 

De menționat că UNFPA, Biroul de Cooperare al Elveției în Moldova (SDC), Agenția de Cooperare Internațională Pentru Dezvoltare a României (RoAid) și Asociația Internațională de Prevenire a Cancerului de Col uterin (ICCPA) sprijină dezvoltarea serviciilor de colposcopie în Republica Moldova prin furnizarea de expertiză tehnică și instruirea specialiștilor în cadrul “Proiectului de prevenire a cancerului de col uterin pentru anii 2017-2020”.