CHIȘINĂU, 4 aprilie, 2023 - Dezvoltarea deprinderilor de viață și pregătirea pentru angajare a tinerilor din învățământul profesional tehnic, prin implicarea profesorilor, a elevilor și a companiilor, este focusul unui nou program lansat în Republica Moldova la nivel național de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în parteneriat cu Agenția Austriacă pentru Dezvoltare și Ministerul Educației și Cercetării.
Programul continuă intervențiile similare, care au avut loc în perioada 2019-2023 în 12 instituții ÎPT și-au sporit aproape de două ori abilitățile de angajare ale absolvenților, conform unui Studiu privind Cunoștințele, Abilitățile și Practicile (KAP, 2022) ale elevilor din ÎPT, realizat de UNFPA.
Reprezentanta UNFPA Moldova, Karina Nersesyan, a încurajat tinerii să fie în continuare curioși și energici pentru a deprinde noi cunoștințe și abilități profesionale și personale, care le vor ajuta să fie pregătiți atât pentru viață, cât și la locul de muncă. „Educația profesională și abilitățile de viață sunt la fel de importante în tranziția spre maturitate, iar acest program anume asta urmărește - să vă ofere suport să vă dezvoltați multilateral”, a mai adăugat Karina Nersesyan.
În cadrul evenimentului de lansare a Programului cu genericul „Conectăm tinerii cu piața muncii prin dezvoltarea deprinderilor de viață”, organizat la 4 aprilie 2024, 88 de elevi și eleve din instituțiile ÎPT, au organizat un flashmob, prin care au reprezentat implicarea lor în acest program în calitate de actori, care contribuie la promovarea deprinderilor de viață sănătoase. Totodată, ei s-au expus cu privire la necesitatea studierii abilităților soft și a deprinderilor de viață în școală, deoarece așa sunt mai bine pregătiți să se angajeze și să aibă succes la locul de muncă.
Nina Chiriac, este dintre tinerii care a participat în programul desfășurat în perioada 2019 - 2023. Tânăra a venit cu un mesaj de bun venit pentru instituțiile noi: „Aici se întâmplă lucruri minunate. Noi am devenit mai deschiși și mai conștienți în deciziile pe care le luăm, ne-am dezvoltat noi abilități care ne ajută să fim oameni și profesioniști mai buni. Sunt sigură că și voi veți avea multe de învățat în următorii ani, a conchis Nina.
Pe parcursul a patru ani (2023-2027), programul „Conectăm tinerii cu piața muncii prin dezvoltarea deprinderilor de viață” își propune să implice în activități și programe de dezvoltare a deprinderilor de viață și pregătire de angajare peste 27.000 de elevi din instituțiile ÎPT. Totodată, vor fi amenajate clase prietenoase în școli și cămine, vor fi dezvoltate materiale didactice interactive, iar profesorii vor fi instruiți să predea cursul „Decizii pentru un mod sănătos de viață”.
„Ne dorim ca școala să fie un mediu unde elevii capătă atât cunoștințe, cât și deprinderi de viață. Ne bucurăm că programul se extinde încă pentru 4 ani și pentru toți elevii din sistemul ÎPT”, a menționat Galina Rusu, Secretară de stat, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Specialiștii din companii și părinții vor fi și ei implicați activ în program. 220 de specialiști din companiile parte a sistemului dual vor fi instruiți în vederea creării unui mediu prietenos pentru tineri la locul de muncă, iar peste 1000 de părinți ai elevilor din ÎPT vor participa într-un program de parenting axat pe comunicarea cu adolescenții.
„Ceea ce ne propunem noi, împreună cu UNFPA, Ministerul Educației și Cercetării, instituțiile profesional tehnice și Camera de Comerț și Industrie este să vă pregătim pentru viață, să fiți încrezători în puterile proprii când intrați pe piața muncii. Cunoștințele profesionale, sănătatea mintală, comportamentele sănătoase și abilitatea de a vă descurca în diferite medii sunt foarte importante, iar acest program vă va ajuta să le dezvoltați și să deveniți buni profesioniști,” le-a transmis tinerilor Gunther Zimmer, Șeful Biroului de Coordonare a Cooperării Tehnice a Agenției Austriece de Dezvoltare
Conform Studiului privind Cunoștințele, Abilitățile și Practicile (KAP, 2022) ale elevilor din ÎPT, realizat de UNFPA, elevii școlilor profesional tehnice, care au frecventat cursul „Decizii pentru un mod sănătos de viață” sunt mai bine pregătiți de angajare. Capacitatea tinerilor de a comunica, de a lucra în echipă, inclusiv cu oameni cu abilități diverse și în medii diferite au sporit aproape de două ori (de la 11% în 2020 la 19% în 2022). Totodată, elevii din instituțiile ÎPT afirmă că grație acestui curs cunosc mai bine cum să se comporte în relațiile interpersonale, procentul elevilor care au relații sexuale la vârste timpurii fiind de 37% în 2022, în comparație cu cei care nu au studiat acest curs - 45% în 2022.
Programul „Conectăm tinerii cu piața muncii prin dezvoltarea deprinderilor de viață” este realizat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA Moldova) cu sprijinul financiar din partea Agenției Austriece pentru Dezvoltare din fondurile Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.