Eşti aici

De astăzi, persoanele refugiate din Ucraina vor beneficia de asistență medicală gratuită în domeniul sănătății reproductive în toate  centrele medicale din țară. Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) a preluat finanțarea unor servicii care anterior erau compensate de stat. Astfel, ca și cetățenii Republicii Moldova, femeile ucrainene vor continua să primească gratuit asistența înainte și după naștere, dar și servicii legate de planificarea familială, nașteri, operații cezariene, tratamentul diverselor infecții, efectuarea testului citologic de prevenție a cancerului de col uterin. 


Prim-ministra Natalia Gavilița și Reprezentanta Rezidentă UNFPA, Nigina Abaszada, în cadrul vizitei la spitalul raional din Cimișlia. 

Anunțul a fost făcut de prim-ministra Natalia Gavilița și Reprezentanta Rezidentă a Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Nigina Abaszada, în cadrul vizitei la spitalul raional din Cimișlia. 

Cheltuielile urmează a fi acoperite de UNFPA prin intermediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, în baza unui Acord de suport bugetar semnat între cele două instituții. 


UNFPA și Compania Națională de Asigurări în Medicină a semnat un Acord de parteneriat pentru extinderea spectrului de servicii de sănătate sexuală și reproductivă oferite gratuit persoanelor refugiate. 

În discuții cu personalul medical din cadrul spitalului, prim-ministra a subliniat că încă de la începutul războiului din Ucraina Executivul a pus accent pe asigurarea accesului la asistență medicală pentru refugiați. Prin deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale a fost stabilit că toți refugiații din Ucraina vor primi ajutorul medical de urgență. „Eforturile noastre în această direcție vor continua, pentru a oferi oamenilor un spectru cât mai larg de servicii medicale la care pot apela gratuit. De azi avem și suportul partenerilor noștri din cadrul UNFPA, or preluarea acestui spectru de cheltuieli presupune că vom putea redirecționa banii din buget pentru oferirea serviciilor medicale de calitate cetățenilor noștri”, a adăugat prim-ministra.

„Compania Națională de Asigurări în Medicină are încheiate contracte cu prestatorii de servicii medicale de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Astfel, indiferent de localitatea în care se află, persoanele refugiate vor beneficia gratuit de serviciile respective la toate nivelurile de asistență medicală - primară, specializată de ambulatoriu, spitalicească etc.”, a menționat directorul general al CNAM, Ion Dodon.

La rândul său, Nigina Abaszada, a apreciat răspunsul prompt al Guvernului la criza refugiaților și eforturile autorităților în vederea asigurării accesului la servicii esențiale de sănătate a persoanelor care fug de război. „Femeile rămân însărcinate și dau naștere inclusiv pe timp de criză sau în situație de război, iar dreptul lor la sănătate și asistență medicală de calitate trebuie asigurat. Pentru a răspunde necesităților specifice ale femeilor refugiate de vârstă reproductivă, ale gravidelor și fetelor adolescente, UNFPA vine în sprijinul Guvernului, astfel încât fiecare femeie și fată să-și poată continua viața cu demnitate”, a spus Nigina Abaszada.

Menționăm că 65% din populația refugiată sunt femei, iar 25,000 dintre acestea sunt de vârstă reproductivă. Totodată, potrivit estimărilor UNFPA, 1,760 de femei sunt însărcinate, iar 590 vor naște în următoarele 3 luni.