Go Back Go Back
Go Back Go Back

RoAid și UNFPA Moldova își unesc eforturile pentru a salva femeile de cancer de col uterin

RoAid și UNFPA Moldova își unesc eforturile pentru a salva femeile de cancer de col uterin

Press Release

RoAid și UNFPA Moldova își unesc eforturile pentru a salva femeile de cancer de col uterin

calendar_today 26 April 2022

Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) va desfășura mai multe acțiuni de prevenire a cancerului de col uterin în rândul femeilor din Republica Moldova, în baza unei contribuții acordate de statul român în anul 2021 prin RoAid - Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare a României. Un Acord în acest sens a fost încheiat între cele două organizații cu scopul de a consolida capacitățile de intervenție ale sistemului medical și a spori eforturile de informare a populației.

 

În acest sens, pe parcursul anului 2022 va fi desfășurată o campanie de informare a femeilor cu îndemnul de a face testul citologic o dată la 3 ani, preponderent în zonele raionale și rurale, vor fi dezvoltate parteneriate cu mass-media, asociații profesionale și sectorul privat pentru a crește adresabilitatea populației țintă la serviciile disponibile de screening cervical și vaccinare anti-HPV.

Totodată, vor fi stabilite parteneriate de colaborare dintre asociațiile profesionale în sănătate din România și Republica Moldova și vizite a profesioniștilor din R. Moldova în România pentru schimb de experiență și transferul de bune practici în domeniul prevenirii cancerului de col uterin.

”În calitate de partener al UNFPA Moldova, suntem onorați să putem susține intervențiile de prevenire a cancerului de col uterin în Republica Moldova, de care sperăm să beneficieze cât mai multe doamne și domnișoare. Asigurarea sănătății este unul din obiectivele de dezvoltare durabilă pe care România îl promovează prin cooperarea internațională pentru dezvoltare, Republica Moldova continuând să fie unul din principalii beneficiari de asistență oficială pentru dezvoltare în diferite sectoare, inclusiv facilitarea accesului la servicii de sănătate de calitate”, a transmis Mihai Sandu, Directorul General Adjunct al RoAid.

În ultimii ani, grație sprijinului partenerilor de dezvoltare, inclusiv al RoAid, Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în lupta contra cancerului de col uterin. Printre acestea se numără dotarea laboratoarelor de citologie și histopatologie cu echipament performant, instruirea personalului medical, crearea Unității de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin și a Centrului Național de Referință în Colposcopie.

 „Studiul despre Cunoștințele, Atitudinile și Practicile în domeniul prevenirii cancerului de col uterin”, realizat în anul 2020, a demonstrat că ponderea femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 61 de ani care conștientizează importanța realizării testului citologic a crescut de la 47% în 2018 la 62% în 2020, iar ponderea femeilor care au efectuat testul citologic s-a dublat în perioada de referință.

 “Sprijinul oferit de RoAid va amplifica rezultatele obținute până acum și ne va permite să extindem eforturile de prevenție a cancerului de col uterin la nivel național. Este demonstrat că vaccinarea contra HPV, testarea citologică și tratamentul leziunilor precanceroase sunt intervenții cheie ce pot reduce la ZERO această maladie. Suntem recunoscători partenerilor din România pentru că susțin cauza noastră comună  de a elimina cancerul de col uterin din viața femeilor din Republica Moldova”, a menționat Nigina Abaszada, Reprezentanta Rezidentă UNFPA Moldova.

Potrivit Unității de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin, anual în Republica Moldova se înregistrează circa 300 de cazuri noi de îmbolnăvire cu cancer de col uterin. În același timp, se observă o tendință pozitivă de identificare a bolii în stadii incipiente, fapt ce permite tratarea cu succes a acestora.