Go Back Go Back
Go Back Go Back

Resurse educaționale și produse de igienă menstruală de cca 1,5 mln lei donate învățământului profesional tehnic

Resurse educaționale și produse de igienă menstruală de cca 1,5 mln lei donate  învățământului profesional tehnic

News

Resurse educaționale și produse de igienă menstruală de cca 1,5 mln lei donate învățământului profesional tehnic

calendar_today 26 November 2024

Resurse educaționale și produse de igienă menstruală de cca 1,5 mln lei donate  învățământului profesional tehnic
Resurse educaționale și produse de igienă menstruală de cca 1,5 mln lei donate învățământului profesional tehnic

Cele 81 de școli profesionale, colegii și centre de excelență din Republica Moldova au fost echipate cu seturi de resurse educaționale și produse de igienă menstruală în cadrul unui eveniment public de donare organizat de UNFPA. 

Fiecare instituție a intrat în posesia unei boxe  #EduLife cu materiale educaționale interactive pentru lecțiile de dezvoltare a deprinderilor de viață și dispensere cu absorbante care vor fi instalate în blocurile sanitare din școli, cu access gratuit pentru  fete.

Investiția totală se ridică la cca 1,5 mln lei și este parte a programului „Conectăm tinerii cu piața muncii prin dezvoltarea deprinderilor de viață”, realizat de UNFPA Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și finanțat de către Agenția Austriacă pentru Dezvoltare din fondurile programului Cooperării Austriece pentru Dezvoltare. 

Echiparea sistemului profesional tehnic cu resurse educaționale și produse de igienă menstruală va contribui la crearea unui mediu prietenos și sigur în școli și va încuraja comunicarea deschisă despre subiecte tabu privind sănătatea sexuală și reproductivă a fetelor și băieților, prevenirea violenței în bază de gen, oportunități echitabile de dezvoltare personală și profesională. 

„Pregătind tinerii pentru viață le dezvoltăm abilități esențiale și îi susținem să devină cetățeni activi. Sunt convinsă că profesorii vor valorifica la maxim resursele incluse în boxele EduLIFE și vor contribui semnificativ la promovarea unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor”, a subliniat Galina Rusu, Secretară de stat, Ministerul Educației și Cercetării. 

Conform unui program pilot al UNFPA desfășurat în anul 2023, în patru școli din învățământul general, educația pentru sănătate și accesul liber la produsele de igienă menstruală în școli, contribuie la reducerea absenteismului școlar în rândul fetelor și diminuarea cazurilor de bullying. Rezultatele programului-pilot au arătat că după instalarea dispenserelor  cu absorbante, procentul elevelor care au lipsit cel puțin o dată de la lecții, în perioada menstruației, a scăzut de peste 4 ori – de la 55,2% la 12,5%,  iar 56% dintre fetele intervievate se simt în siguranță la școală. 

„Accesul la produse de igienă menstruală și informații despre dezvoltarea corpului nostru este esențial pentru elevi. Noi fetele ne vom simți mai în siguranță la școală știind că în caz de urgență, avem absorbante la îndemâna. Vă mulțumim că vă pasă de sănătatea noastră și că transformați școala într-un loc mai prietenos și mai incluziv,” a menționat în cadrul evenimentului Andreea Grosu, elevă la Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale. 

Boxele EduLIFE conțin un set de  resurse inovatoare, concepute pentru a sprijini învățarea despre dezvoltarea sănătoasă și formarea deprinderilor de viață în rândul adolescenților și tinerilor. Materialele din EduLIFE Box pot fi adaptate atât pentru educația formală, cât și non-formală, precum și pentru diferite forme de învățământ în funcție de particularitățile și nevoile grupului de beneficiari. 

„În Boxele EduLIFE găsiți informații esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a tinerilor. Aceste resurse sunt mai mult decât materiale educaționale – ele reprezintă un sprijin real pentru tineri în procesul lor de creștere și învățare. Voi, profesorii, sunteți un far călăuzitor pentru  generații întregi. Prin parteneriat, putem seta un exemplu pozitiv și face o diferență reală. Abia aștept să văd cum aceste instrumente vor fi aplicate și cum vor influența viețile tinerilor”, a menționat Karina Nersesyan, Reprezentantă Rezidentă, UNFPA în Moldova.

Fiecare boxă EduLIFE include: 

  • Ghid pentru cadre didactice la disciplina Decizii pentru un mod sănătos de viață; 
  • Joc educativ „Fără tabu”; 
  • Cartonașe educative privind metodele de contraceptie;
  • Cartonașe educative privind căile de prevenire HIV/SIDA;
  • Poster „Sistemul reproductiv la băieți”; 
  • Poster „Sistemul reproductiv la fete”;
  • Puzzle „Schimbările în pubertate la băieți”;
  • Puzzle „Schimbările în pubertate la fete”.

„De-a lungul anilor, împreună cu UNFPA și Ministerul Educației și Cercetării am dezvoltat o curriculă modernă, am format profesori dedicați, iar acum oferim acces la resurse esențiale pentru școli. Aceste instrumente practice sunt menite să sprijine dezvoltarea armonioasă a tinerilor, mai ales a celor care se confruntă cu provocări suplimentare, precum absența părinților plecați peste hotare. Profesorii devin mentori pentru acești elevi, oferindu-le îndrumare și sprijin în procesul de învățare”, a afirmat Sandra Horina, Șefa Biroului de Coordonare al Agenției Austriece pentru Dezvoltare

Accesul tinerilor la medii prietenoase și resurse educaționale adaptate nevoilor lor de învățare,  contribuie la dezvoltarea potențialului acestora și îi pregătește să ia decizii informate și să devină membri activi ai comunității. Astfel, tinerii dobândesc abilități esențiale pentru viață și carieră, fiind capabili să facă față provocărilor și să contribuie la o societate mai incluzivă și mai echitabilă.

 

Related Content