- UNFPA Moldova a oferit truse de medicamente, dispozitive medicale și consumabile pentru îngrijire post-viol instituțiilor medicale din țară și a instruit peste 1000 de specialiști medicali în domeniul violenței sexuale și managementului clinic al cazurilor de viol.
Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în Republica Moldova lucrează cu guvernul și partenerii pentru consolidarea capacităților sistemelor naționale de prevenire și răspuns la necesitățile supraviețuitorilor cazurilor de violență în bază de gen.
Aceasta include, în colaborare și cu alți parteneri, stabilirea mecanismelor de referire a supraviețuitorilor cazurilor de violență către servicii, crearea Spațiilor Sigure Oranj în centrele de plasament temporar pentru refugiați, precum și consolidarea capacităților naționale privind managementul clinic al cazurilor de viol prin instruirea lucrătorilor medicali și echiparea instituțiilor medicale cu truse de medicamente, dispozitive medicale și consumabile pentru asistența post-viol.
„Criza refugiaților are o față feminină. Femeile și fetele refugiate afectate de război sunt expuse unui risc crescut de violență în bază de gen”, a declarat Nigina Abaszada, Reprezentantă Rezidentă UNFPA Moldova. „UNFPA se află în teren pentru a susține extinderea serviciilor de protecție pentru femei și fete și construirea sistemelor solide de intervenție în caz de violență în bază de gen, și în special în caz de abuz sexual”.
Răspunsul la violența în bază de gen este holistic
Răspunsul UNFPA include inițiative ce prevăd o abordare holistică și inter-sectorială în cazurile de violență în bază de gen, contribuind semnificativ la sporirea accesului la servicii specializate de sănătate, psihosociale, juridice și de alt tip, centrate pe necesitățile femeilor și fetelor, la fel și a persoanelor din grupurile vulnerabile ale populației.
Violența sexuală, pe lângă impactul de lungă durată asupra sănătății mintale a supraviețuitorilor, poate avea consecințe negative asupra sănătății sexuale și reproductive a femeilor determinate de leziuni și traumatisme, riscul major de sarcină neplanificată și complicații ale sarcinii, riscul de infecții cu transmitere sexuală, inclusiv cu virusul HIV, etc.
Prin urmare, este esențial ca supraviețuitoarele cazurilor de violență sexuală să aibă acces la întregul pachet de servicii pentru managementul clinic al cazurilor de viol, care trebuie inițiate în cel mai scurt timp posibil, în decurs de 72 de ore de la incident.
UNFPA în acest context a susținut echiparea cu truse pentru asistență post-viol a tuturor unităților de primiri urgență și a maternităților din cadrul instituțiilor spitalicești din municipiul Chișinău și toate centrele raionale, la fel și clinicile de sănătate prietenoase tinerilor de pe întreg teritoriul țării. Trusele includ medicamente, dispozitive și consumabile pentru prevenirea și tratarea infecțiilor cu transmitere sexuală, pentru profilaxia post-expunere la HIV, precum și contracepție de urgență pentru prevenirea unei sarcini nedorite.
Peste 1000 de specialiști instruiți în managementul clinic al cazurilor de viol
Totodată, 1046 de profesioniști din domeniul sănătății de la toate nivelurile au fost instruiți cu privire la managementul clinic al cazurilor de viol. Programul extins de abilitare a personalului medical în domeniul respectiv a fost susținut în format on-line, în cadrul parteneriatului de colaborare cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și în coordonare cu Ministerul Sănătății.
Programul de consolidare a capacitaților personalului medical s-a bazat pe prevederile protocolului clinic standardizat privind Managementul Clinic al Cazurilor de Viol, aprobat de Ministerul Sănătății în toamna anului 2021. Acesta a fost elaborat prin prisma celor mai recente recomandări internaționale și stipulează spectrul de servicii, particularitățile oferirii asistenței, rolul furnizorilor de asistență medicală în oferirea de servicii de consiliere și îngrijire medicală de înaltă calitate centrată pe nevoile supraviețuitorilor.
„Pe lângă consolidarea capacităților sistemelor naționale este important ca supraviețuitoarele cazurilor de violență sexuală să știe unde și cum pot accesa serviciile pe teritoriul Republicii Moldova”, a spus Reprezentanta UNFPA. „Când o femeie află că există servicii specializate și că acestea sunt sigure și accesibile, cererea pentru servicii crește”.
Informarea populației refugiate despre serviciile existente - o prioritate
UNFPA a susținut elaborarea și distribuirea materialelor informative adresate persoanelor refugiate din Ucraina, în scopul informării acestora despre disponibilitatea serviciilor de sănătate sexuală și reproductivă în Republica Moldova, inclusiv privind asistența post-viol și modalitatea de accesare a acestora – materiale care sunt distribuite la punctele de intrare în țară, în incinta Centrelor de Plasament Temporar a persoanelor refugiate, la fel și prin intermediul organizațiilor non-guvernamentale partenere.