41 de centre de sănătate prietenoase tinerilor din rețeaua Youth Klinic și 24 de Centre de tineret de pe întreg teritoriul țării au fost dotate cu dispensere ce includ absorbante gratuite pentru fete, în cadrul unui program de sănătate și igienă menstruală desfășurat de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA). În total, peste 200.000 de adolescente și tinere care frecventează, anual, aceste centre vor avea acces la produse de igienă menstruală pe gratis.
„Multe fete se pomenesc în situația când au nevoie de un absorbant și nu-l au la ele, nu au de la cine cere și, prin urmare, trec prin situații jenante. Respectiv, este foarte util să avem acces la dispenserul cu absorbante în cadrul Youth Klinic Neovita. Mi-aș dori să le avem și în școală, deoarece se întâmplă ca menstruația să înceapă chiar în timpul orelor și atunci, dacă nu avem absorbant cu noi, suntem nevoite să cerem voie să mergem acasă”, susține Valeria, o adolescentă de 14 ani, voluntară la YK Neovita.
Programul își propune să contribuie la crearea unui mediu prietenos și sigur și să încurajeze comunicarea deschisă despre subiecte tabu privind sănătatea sexuală și reproductivă a fetelor și băieților și este realizat de UNFPA în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), Centrul Media pentru Tineri și platforma media Suntparinte.md, cu susținerea financiară a Marii Britanii și Ambasadei Suediei.
Centrele de tineret sunt spații sigure și prietenoase pentru dezvoltarea tinerilor, iar 70% dintre tinerii și tinerele care le frecventează anual sunt fete. „Este foarte important ca tinerii și tinerele să se simtă confortabil și în siguranță la centru, menționează Irina Josu, șefa interimară, Centrul raional de tineret Cimișlia. „Suntem foarte bucuroși că am primit acest dispenser, fetele se simt mult mai libere pentru că pot lua absorbante fără a cere permisiunea atunci când au nevoie de ele”, a mai adăugat Irina Josu.
Centrele de sănătate prietenoase tinerilor/Youth Klinic oferă servicii de sănătate complexe multi-disciplinare, adaptate nevoilor speciale de dezvoltare și sănătate ale adolescenţilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 10-24 de ani. „Suntem recunoscători UNFPA pentru contribuția la îmbunătățirea condițiilor în cadrul rețelei Youth Klinic. Aceste dispensere pentru absorbante oferă adolescentelor și tinerelor posibilitatea de a se simți în siguranță în ceea ce privește igiena menstruală”, menționează Galina Leșco, medic ginecolog-obstetrician, șefa Centrului de Resurse la nivel național în servicii de sănătate prietenoase tinerilor NEOVITA, centru care coordonează activitatea rețelei Youth Klinic.
Totodată, pe parcursul anului 2024, programul de sănătate și igienă menstruală este pilotat în patru școli, care au fost dotate cu dispensere și absorbante oferite gratuit fetelor. Suplimentar, în aceste instituții au fost amenajate cabinetul medicului, al psihologului școlar și o clasă prietenoasă pentru studierea disciplinelor ce dezvoltă deprinderi de viață la adolescenți. Rezultatele pilotării vor oferi date pentru estimarea costurilor privind asigurarea accesului la produse de igienă menstruală gratuite în toate școlile din țară.