Go Back Go Back
Go Back Go Back

O expoziție de artă grafică îndeamnă tinerii să prevină sarcina în adolescență și abandonul școlar

O expoziție de artă grafică îndeamnă tinerii să prevină sarcina în adolescență și abandonul școlar

News

O expoziție de artă grafică îndeamnă tinerii să prevină sarcina în adolescență și abandonul școlar

calendar_today 14 April 2022

Prevenirea sarcinii în adolescență în rândul elevilor din instituțiile de învățământ profesional tehnic (ÎPT) din țară este scopul unei expoziții de caricaturi, inaugurată astăzi la Chișinău.

Expoziția atrage atenția fetelor și băieților asupra importanței deciziilor informate privind sănătatea sexuală și reproductivă pentru evitarea unei sarcini în adolescență. Lucrările grafice ilustrează 10 potențiale situații în care s-ar pomeni un adolescent(ă) care a devenit părinte, punctând într-un mod creativ problemele personale, de sănătate și de dezvoltare asociate cu o sarcină la această vârstă fragedă.

Evenimentul de inaugurare a expoziției a avut loc la Școala Profesională nr. 2, una dintre cele 12 instituții de învățământ profesional-tehnic implicate în dezvoltarea abilităților de viață la elevi cu susținerea Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerului Educației și Cercetării și Agenției Austriece pentru Dezvoltare.

Parte a campaniei de comunicare „Eu sunt influencer-ul vieții mele!” ce urmărește prevenirea comportamentelor de risc în rândul adolescenților din ÎPT, expoziția va călători prin toată țara în perioada aprilie-mai 2022 fiind expusă în alte 11 școli din Chișinău, Cahul, Orhei, Nisporeni, Rezina, Bălți, Râșcani, Edineț.

În baza lucrărilor expuse, membrii rețelei educatorilor de la egal la egal din ÎPT împreună cu experți în sănătatea adolescenților și prevenirea violenței în bază de gen vor organiza discuții tematice urmate de o victorină de întrebări. Astfel, elevii din toate cele 12 instituții vor învăța în mod creativ cum se prevină o sarcină în adolescență, cum se identifică și unde se raportează cazurile de violență, ceea ce va contribui la reducerea abandonului școlar,absolvirea studiilor și încadrarea în câmpul muncii.

Sarcinile în rândul elevelor care studiază în instituțiile ÎPT sunt des întâlnite și influențează dezvoltarea lor personală și profesională. Potrivit Studiului de evaluare a cunoștințelor, atitudinilor și practicilor privind sănătatea și abilitățile de viață ale elevilor în ÎPT (KAP 2021), 20 de instituții din țară au raportat pentru anul de studii 2019-2020 un număr de 67 de sarcini, iar una din 5 fete a abandonat studiile din cauza sarcinii.

„O sarcină în adolescență este de cele mai multe ori una neplanificată, iar fetele și băieții trebuie să facă față unei situații pe care nu au ales-o și pentru care nu sunt pregătiți. Accesul limitat la educația sexuală obligatorie în școli și stereotipurile privind drepturile și sănătatea sexuală și reproductivă a adolescenților și tinerilor, se numără printre factorii cheie care contribuie la sarcinile în adolescență. Împuternicirea fetelor și a băieților să ia decizii informate privind viitorul lor, să adopte comportamente sănătoase și să dezvolte deprinderi de viață este scopul comun al UNFPA, Agenției Austrice de Dezvoltare și al Ministerului Educației și Cercetării începând cu anul 2020”, a declarat Ludmila Sîrbu, Analistă Programe Tineret, UNFPA.

La nivel național, în anul 2020, 1811 adolescente din R.Moldova au devenit mame, cifrele fiind de patru ori mai mari în mediul rural decât în ​​mediul urban. Din numărul total de mame adolescente, aproximativ un sfert sunt fete sub 17 ani. Aceleași date arată că din fetele însărcinate de 19 ani în jur de 20% sunt la a doua sarcină.