Ce reprezintă Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în Republica Moldova?
UNFPA este una din agențiile Organizației Națiunilor Unite și un partener de încredere al Guvernului Republicii Moldova în parcursul său de dezvoltare. Suntem prezenți în țară din anul 1995, iar misiunea noastră de bază este să ne asigurăm că fiecare sarcină este dorită, fiecare naștere este sigură și fiecare tânăr și tânără își poate realiza pe deplin potențialul. Pentru aceasta lucrăm cu diverși actori cheie din Republica Moldova – începând de la autorități, instituții naționale, societatea civilă, mediul academic și până la comunități, familii și indivizi. Scopul nostru este să ajungem la cât mai multe persoane și nimeni să nu fie lăsat în urmă.
Ce programe pentru adolescenți și tineri desfășurați și care sunt obiectivele majore în acest domeniu?
UNFPA activează în baza unui Program de Țară semnat cu Guvernul Republicii Moldova pentru o perioadă de cinci ani. Actualul Program se desfășoară în perioada 2023-2027, iar precedentul Program s-a încheiat anul trecut având ca obiectiv major împuternicirea tinerilor, sporirea accesului la educație pentru sănătate de calitate, prevenirea comportamentelor de risc și dezvoltarea serviciilor de suport. Pentru a realiza aceste deziderate, de fiecare dată semnăm un Memorandum de Colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în baza căruia desfășurăm mai multe acțiuni sistemice în domeniul educației formale și non-formale a tinerilor. De fapt, pregătirea tinerilor pentru viață prin intermediul educației formale și non-formale se află în inima activității noastre.
Sub aspectul educației formale, UNFPA a susținut revizuirea conținutului curricular la disciplinele Educație pentru sănătate, Biologia și Decizii pentru un mod de viață sănătos, în învățământul general și cel profesional-tehnic. De asemenea, prin alte parteneriate ale MEC au fost introduse aspecte importante ale educației pentru sănătate în disciplina obligatorie Dezvoltare personală. Astăzi, putem afirma că aceste discipline au conținuturi valoroase pentru dezvoltarea armonioasă a fetelor și băieților, adaptate vârstei și particularităților de dezvoltare ale acestora. Programele școlare au fost îmbunătățite substanțial în ultimii ani pe componenta educației pentru sănătate, inclusiv sănătatea psihoemoțională, sănătatea sexual-reproductivă, prevenirea violenței, etc., fapt confirmat și de ultimul studiu în acest domeniu Analiza SERAT[1].
O altă direcție de activitate a fost instruirea cadrelor didactice și echiparea școlilor cu materiale didactice interactive. În acest sens au fost elaborate și distribuite către instituțiile de învățământ postere informative, ghiduri tematice, puzzle-uri educative, jocuri și quizzuri care să ofere suport profesorilor în abordarea subiectelor legate de educația pentru sănătatea, inclusiv cea sexuală și reproductivă. Suplimentar au fost dezvoltate materiale digitale și electronice (manuale, evaluări, suporturi de curs, materiale video) care să faciliteze predarea educației pentru sănătate atât offline, cât și online. Materialele în mare parte sunt disponibile în limbile română și rusă, astfel oferind acces inclusiv fetelor și băieților din grupul minorităților lingvistice. Am reușit să echipăm și clase prietenoase tinerilor în mai multe școli din învățământul profesional tehnic, dotate cu echipament IT, mobilă modernă și seturi de materiale educaționale interactive.
Sub aspectul educației non-formale, UNFPA a dezvoltat și susținut mai multe programe de educație pentru sănătate în afara școlii realizate în pareteneriat cu Rețeaua Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor, Rețeaua Educatorilor de la Egal la Egal din Învățământul Profesional Tehnic și alți parteneri. Pentru a oferi tinerilor oportunități de dezvoltare personală dar și participare în diverse procese ale comunității, UNFPA în parteneriat cu MEC a dezvoltat Rețeaua Centrelor de tineret în peste 20 raioane ale Republicii Moldova. Aceste Centre sunt instituții publice la nivel local care constituie o resursă valoroasă pentru implicarea și dezvoltarea tinerilor. Aici ei au posibilitatea să aplice în practică cunoștințele obținute la școală și să-și sporească abilitățile de lidership, voluntariat și implicare civică. Sloganul Centrelor este: Tinerii se implică – comunitatea se dezvoltă! Pe bună dreptate, așa este, iar UNFPA prin programele sale susține spiritul civic și de participare a tinerilor, pentru a face auzită vocea lor și a-i transforma în agenți ai schimbării.
Care credeți că este rolul școlii în dezvoltarea deprinderilor de viață ale tinerilor?
În Republica Moldova știm că fenomenul migrației părinților este unul acut, mulți copii și adolescenți au crescut și cresc fără prezența părinților, mai mult în grija buneilor sau a rudelor. Adolescenții au puține posibilități să discute liber despre nevoile lor, transformările prin care trece corpul lor, relațiile pe care le au. În aceste condiții, școala este un reper esențial în susținerea lor să facă alegeri sănătoase și să evite comportamentele de risc, cum ar fi consumul de substanțe și de tutun, relațiile sexuale neprotejate, violența, hărțuirea. Profesorii în acest caz substituie de cele mai multe ori părinții devenind nu doar dascălii, dar și prietenii lor. Relația de încredere pe care o stabilește profesorul cu copilul face diferența în viața acestuia, pentru că îl poate influența în direcția de a lua decizii corecte pentru viitorul său. Vreau să apreciez pe această cale efortul titanic al profesorilor și cadrelor didactice care predau disciplinele de educație pentru sănătate, care sunt alături de copii, adolescenți și tineri și găsesc soluții împreună cu ei. Voi sunteți cei care schimbați destinele și făuriți viitorul lor.
Odată cu declanșarea războiului din Ucraina, R. Moldova a înregistrat un val enorm de refugiați, inclusiv tineri. Ce programe aveți pentru susținerea lor?
Într-adevăr, de la începutul acestei crize peste jumătate de milion de persoane din Ucraina au traversat teritoriul R. Moldova, iar aproape 100,000 de persoane, în special femei cu copii și persoane vârstnice au rămas în țară. În calitate de agenție umanitară, UNFPA a reacționat rapid, împreună cu alte agenții ONU, oferind sprijin și asistență în diverse domenii cum ar fi asistență medicală, servicii de sănătate sexuală și reproductivă, prevenirea violenței în bază de gen și incluziunea socială a tinerilor. Împreună cu partenerii locali, am creat 28 de Spații Sigure pentru Femei, Tineri și Persoane Vârstnice, atât statice, cât și mobile, care oferă servicii de prim ajutor, consiliere psihologică, informații și referire la servicii specializate. În Spațiile Sigure pentru tineri organizăm și activități de educație non-formală, inclusiv cursuri de limbă română, programe de educație pentru sănătate și alte servicii utile. Pornim de la premiza că nimic pentru ei, fără ei, iată de ce implicăm tinerii în toare programele și creăm sinergii care sporesc coeziunea socială și solidaritatea. Ne bucurăm să observăm că tinerii sunt foarte deschiși și participă la programele organizate pentru ei în Spațiile Sigure, dar și în Centrele de tineret.
Care sunt prioritățile UNFPA în continuare și ce programe pentru susținerea educației și a tinerilor planificați în continuare?
Deși împreună cu MEC și organizațiile partenere am realizat mai multe progrese atât pe dimensiunea programelor de educație pentru sănătate a tinerilor cât și a programelor care le oferă oportunități de dezvoltare și implicare civică, este crucial să nu ne oprim aici. Am început în forță noul Program de țară pentru următorii cinci ani și vom continua să susținem sectorul de educație pentru a contribui la furnizarea programelor de studii de calitate. Astfel, un accent major îl vor avea programele de formare inițială și continuă a cadrelor didactice, dar și dotarea a cât mai multe școli cu materiale didactice pentru profesori și elevi, clase prietenoase de învățare, acces la produse de igienă pentru fete, ș.a. UNFPA va extinde rețeaua partenerilor care să ofere programe de educație non-formală pentru dezvoltarea deprinderilor de viață la fete și băieți, inclusiv din regiunea Transnistreană, cei cu dizabilități, refugiați, din mediul rural. Vom continua să susținem Guvernul în extinderea Rețelei centrelor de tineret, dar și dezvoltarea altor programe de sprijin pentru tinerii din întreaga țară.
Interviu publicat în revista ProDidactica, ediția din luna august 2022
[1] Evaluarea corespunderii subiectelor legate de educația sexuală din curricula școlare obligatorii cu standardele internaționale de educație sexuală comprehensivă (conform metodologiei SERAT, UNESCO), analiză UNFPA și MEC, decembrie 2021.