Chisinau - În perioada 21-22 aprilie la Chișinău are loc prima ședință a Consiliului Internațional de Asistență în domeniul Populație și Dezvoltare – Republica Moldova.
Consiliul este format din experți internaționali cu renume, având expertiză în domenii ce țin de fertilitate, demografie, îmbătrânire și sănătatea sexuală și reproductivă. El a fost creat la inițiativa Biroului Regional al UNFPA, Fondului ONU pentru Populație, pentru Europa de Est și Asia Centrală. Consiliul are ca scop să susțină țările care trec prin diferite etape demografice să găsească soluții bazate pe dovezi și pe experiența altor state în acest domeniu. Republica Moldova va fi prima țară care va beneficia de expertiza internațională și de asistența UNFPA în acest sens.
Republica Moldova, ca și multe alte țări din regiunea Europei de Est și Asiei Centrale,se confruntă cu o serie de schimbări semnificative în ceea ce privește dinamica populației. Fiind una cele mai tinere țări din Europa (25% din populație sunt tineri cu vârsta 16-30 de ani), populația îmbătrânește foarte rapid (16.2% sunt persoane în vârstă de 60 și peste). În același timp, rata fertilității în Moldova este de 1.24 ceea ce este sub rata de înlocuire de 2.1.
Pe parcursul a 2 zile, reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova, Oficiului Regional al UNFPA pentru Europa de Est și Asia Centrală (Istanbul), experți internaționali (New York, Viena, Londra și Praga), reprezentanți ai mediului academic și societății civile de la Chișinău vor discuta asupra opțiunilor de intervenție la provocările cu care se confruntă Moldova în domeniile (1) securitatea demografică, (2) fertilitatea și sănătatea sexuală șireproductivă, și (3) îmbătrânirea populației.
Ian McFarlane, Directorul Regional Adjunct UNFPA, a declarat că prin intermediul acestui Consiliu Internațional, UNFPA ajută Moldova să elaboreze politici publice care să fie focusate pe drepturile și necesitățile oamenilor. "Cele mai bune politici sunt implementate în beneficiul oamenilor. Și pentru a asigura acest lucru, în premieră, a fost instituit un Consiliu care va lucra în trei domenii: schimbările demografice, sănătatea sexuală și reproductivă, și îmbătrânire. Lucrăm cu mulți parteneri pentru a schimba modul în care Guvernul răspunde la dinamica populației. Accentul trebuie să fie pe analize de calitate, politici bazate pe dovezi și drepturile omului", a explicat el.
Boris Gîlca, șeful de Cabinet al viceprim-ministrului în domeniul social, expert național înpopulație și dezvoltare a subliniat că Republica Moldova este prima țară care va beneficia de expertiza internațională, ceea ce va contribui la consolidarea capacității Guvernului să elaboreze și să implementeze politici care să ia înconsiderație realitățile economice și financiare existente, dar și practicile de succes ale altor state. "Cooperarea dintre Comisia Națională pentru Populație și Dezvoltare și Consiliul Internațional de Asistență în domeniul Populație și Dezvoltare va asigura o mai bună formulare de politici și coordonare pentru elaborarea unui cadru de acţiuni consecvente, îndreptate spre asigurarea securităţii demografice. Sunt sigur că această platformă de cooperare va deveni o bună practică a Republicii Moldova", a concluzionat Boris Gîlca.
La rândul său, Dafina Gercheva, Coordonatoarea Rezidentă ONU în Moldova și Reprezentanta permanentă PNUD a declarat, că Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, care aufost adoptate în septembrie 2015 de toate Guvernele lumii, inclusiv de Republica Moldova, oferă un nou impuls pentru a investi în calitatea vieții oamenilor și în satisfacerea nevoile celor mai săraci și celor aflați în situații vulnerabile, astfel ca nimeni să nu fie exclus. „Recomandările Consiliului vor ajuta Guvernul Republicii Moldova să se alinieze la standardele și practicile internaționale", a subliniat Dafina Gercheva.
Concluziile și recomandările Consiliului vor fi prezentate pe 22 aprilie în cadrul ședinței ComisieiNaționale a Republicii Moldova pentru Populație și Dezvoltare, prezidată de Viceprim-ministrul Gheorghe Brega.
Următoarea ședință a Consiliului Internațional de Asistență în domeniul Populație și Dezvoltare – Republica Moldova va avea loc în septembrie 2016.