Go Back Go Back
Go Back Go Back
Go Back Go Back

Locurile de muncă prietenoase familiei le oferă angajaților șansa de a împăca aspirațiile personale și de carieră

Locurile de muncă prietenoase familiei le oferă angajaților șansa de a împăca aspirațiile personale și de carieră

News

Locurile de muncă prietenoase familiei le oferă angajaților șansa de a împăca aspirațiile personale și de carieră

calendar_today 26 October 2021

Locurile de muncă prietenoase familiei le oferă angajaților șansa de a împăca aspirațiile personale și de carieră. La webinarul Locuri de muncă prietenoase familiei - o perspectivă internațională relevantă Republicii Moldova, care s-a desfășurat pe 25 octombrie, a fost prezentat modul în care schimbările din sectorul privat pot contribui la influențarea atât a politicilor guvernamentale, cât și a percepției din societate asupra egalității de gen și a părinților.

Transferul de cunoștințe de la companiile internaționale realizat în cadrul acestor webinare inspiră businessul local să promoveze și să piloteze locuri de muncă prietenoase familiei și să preia cele mai bune practici în acest domeniu de la companii precum Philips și EPAM. Acesta este un nou model de afaceri, unde se face echipă cu angajații în beneficiul atât al companiilor, cât și al oamenilor”, a declarat Nigina Abaszada, Reprezentantă Rezidentă UNFPA în Moldova.

Webinarele, organizate în cadrul proiectului Mai multe oportunități: Politici familiale sensibile la gen pentru sectorul privat din Balcanii de Vest şi Moldova, oferă suport pentru companiile locale în transformarea locurilor de muncă în unele prietenoase familiei, utilizând experiența internațională.

”Femeile lucrează cca cu 3 ore mai mult decât bărbații, iar inegalitățile s-au accentuat în pandemie. Rolul companiilor private poate fi determinant în schimbarea situației  în raport cu angajații, politicile publice și societatea”, a declarat Marie Toulemonde, specialistă în gender, manageră regională a programului Mai multe oportunități, Biroul regional al UNFPA pentru Europa de Est și Asia Centrală.

Aceste webinare precedă Conferința despre rolul sectorului privat în promovarea politicilor prietenoase familiei, care va avea loc la jumătatea lunii noiembrie. La webinar au participat reprezentanții a cca 43 de companii din Republica Moldova, membre ale Camerei de Comerț și Industrie, inclusiv 5 companii campioane care implementează politicile prietenoase familiei: Orange Moldova, Asena Textil, Panilino, Fidesco și Premier Energy Distribution; companii din Albania, reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Reprezentanta Philips a prezentat instrumentele pentru Îmbunătățirea vieții oamenilor începând cu angajații și a vorbit despre programul de certificare care se aplică în Spania pentru locurile de muncă prietenoase familiei.

Experiența EPAM Belarus în implementarea Programului ParentSmart a fost împărtășită cu companiile locale. Programul oferă vaste oportunități de angajare și permite fiecărei persoane să asigure echilibrul dintre viața profesională și cea privată pentru a satisface necesitățile fiecărei persoane angajate.

Webinarele sunt organizate în cadrul proiectului ”Mai multe oportunități: Politici familiale sensibile la gen pentru sectorul privat din Balcanii de Vest şi Moldovafinanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și implementat de UNFPA în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Familiei și a Camerei de Comerț și Industrie. Aceste acțiuni sprijină intervențiile sistemice în țară ca răspuns la noile realități demografice, ajutând familiile/cuplurile să aibă numărul dorit de copii prin politici de egalitate de gen și oportunități sporite de a combina cariera cu familia.

Mai multe oportunități prin politici familiale este o inițiativă care urmărește sporirea gradului de conștientizare, a cunoștințelor, ideilor, strategiilor și instrumentelor pentru companiile din sectorul privat, Guverne și întreaga societate.