Un nou spațiu modern și resurse inovatoare pentru studenți și cercetători de la Universitatea de Stat din Moldova (USM) a fost inaugurat astăzi, în cadrul Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială. Crearea Laboratorului de Cercetare Socială, Inovare și Date, în numele sociologului român „Dimitrie Gusti”, a fost posibilă grație sprijinului UNFPA Moldova, PNUD Moldova, Guvernului Japoniei și a Guvernului României prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Evenimentul coincide cu Ziua Profesională a Sociologului în Republica Moldova, o dată importantă instituită în 2012 pentru a celebra contribuțiile din domeniul sociologiei.
Deschiderea laboratorului a avut loc în prezența Rectorului USM, Igor Șarov și a partenerilor, care au evidențiat pe rând contribuțiile semnificative în dezvoltarea și modernizarea universității.
„Mulțumim partenerilor care au schimbat la față sistemul educațional din Republica Moldova, grație investițiilor constante oferite pe parcursul anilor la USM. Pentru noi este un moment de bucurie – pentru că universitatea se dezvoltă, crește. Săptămâna trecută am deschis un asemenea laborator modern la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, astăzi prin eforturile comune deschidem un nou laborator în cadrul Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială. Mulțumim pe această cale tuturor partenerilor pentru sprijinul constant oferit universității. Doar împreună putem să realizăm parcursul european al țării”, a afirmat Igor Șarov, Rectorul USM.
Deschiderea acestui laborator inovator este dedicat formării viitorilor sociologi și asistenți sociali în știința cercetării sociale și comportamentale și a managementului de date statistice pentru a înțelege mai bine schimbările demografice. De asemenea, în cadrul laboratorului studenții și cercetătorii vor fi implicați în analize și studii practice, precum prelucrarea și analizarea datelor Studiului ,,Generații și Gen”, cercetare care se desfășoară în Republica Moldova pentru a doua oară, și care a coincis cu deschiderea centrului de cercetare.
,,Acest laborator reprezintă o verigă esențială, care completează componenta academică cu elemente practice, oferind studenților și profesorilor Universității de Stat din Moldova oportunități de a aplica teoria în domeniul real, prin cercetare, analiză și contribuția concretă la dezvoltarea de politici publice. Astfel, ne propunem să creăm un cadru de dezvoltare pentru studenți, masteranzi și profesori, oferindu-le un spațiu de învățare aplicativă și dezvoltare de abilități esențiale în analiza datelor – instrumente esențiale pentru luarea deciziilor informate și responsabile. Fondul ONU pentru Populație susține acest demers nu doar prin echiparea laboratorului, ci și prin dezvoltarea competențelor personalului didactic și științific, axându-se pe analiza datelor longitudinale și utilizarea tehnologiilor moderne, inclusiv a inteligenței artificiale.” a menționat Reprezentanta Adjunctă UNFPA Moldova, Natalia Plugaru.
Datele și cercetarea socială sunt esențiale pentru dezvoltarea societății, pentru a înțelege nevoile reale ale comunităților, a anticipa provocările și a lua decizii informate. Astfel, PNUD sprijină Guvernul Republicii Moldova în crearea unui cadru de guvernare a datelor care să ofere standarde și bune practici privind modul în care datele trebuie colectate, procesate, verificate și validate. Acest cadru va asigura că datele colectate sunt exacte, de încredere, securizate și compatibile pentru schimbul la nivel național și internațional, în special în domeniile sănătății, agriculturii, protecției sociale și justiției.
Facilitățile laboratorului includ spații dotate pentru cercetare empirică și analiză de date, oferind studenților oportunități de a participa la studii tematice și de a interacționa cu specialiști naționali și internaționali. De asemenea, platforma laboratorului va găzdui prezentări, ateliere de lucru și discuții cu experți, consolidând colaborarea între universitate, studenți și sectorul de afaceri. Această platformă va oferi viitori sociologi și asistenți sociali resursele necesare pentru a-și dezvolta competențele și cunoștințele în domenii critice pentru dezvoltarea societății.
Inițiativa de înființare a acestui laborator aparține Departamentului de Sociologie și Asistență Socială și a fost sprijinită de Guvernul României prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, care a contribuit financiar la modernizarea spațiilor educaționale. De asemenea, partenerii internaționali ai USM, inclusiv UNFPA, PNUD și Guvernul Japoniei, au oferit echipamente avansate pentru cercetări sociologice cantitative și calitative, inclusiv echipamente audio-video și tablete pentru colectarea datelor.
Colectarea, analiza și utilizarea datelor statistice de calitate stau la baza dezvoltării durabile, fiind esențiale pentru realizarea Agendei 2030. Entitățile ONU din Moldova – UNFPA și PNUD – susțin guvernanța datelor și întărirea capacităților naționale în domeniul colectării și analizei datelor, sprijinind astfel dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova.
--------
Studiul „Generații și Gen” este primul și cel mai complex studiu demografic longitudinal care monitorizează schimbările demografice ce au loc în Republica Moldova. Acesta este un studiu global, desfășurat până în prezent în peste 24 de țări și este parte a programului internațional coordonat de Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE) și Institutul Interdisciplinar de Demografie din Olanda (NIDI). În Republica Moldova, GGS a fost realizat la solicitarea Guvernului Republicii Moldova în 2022, fiind parte a Programului global Generații și Gen (GGP) și este implementat de către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație.
La studiu au participat peste 10,000 de persoane cu vârsta de 15-79 de ani din 153 de localități ale Republicii Moldova, cu excepția regiunii din stânga Nistrului. Fiind un studiu internațional longitudinal, urmează a fi realizat în trei valuri, participanții studiului vor fi vizitați în mod repetat pentru a înțelege schimbările demografice care au loc în timp. În hprezents are loc al doilea val al cercetării