Press Release

Investind în fete în vârstă de 10 ani am putea valorifica dividendul demografic și stimula dezvoltarea economiilor naționale

20 octombri 2016
Vanessa, de 10 ani din Orhei, cu prietenii la școală
Vanessa, de 10 ani din Orhei, cu prietenii la școală

Chișinău – Căsătoriile juvenile, sarcina la vârsta adolescenței și alte manifestări ale inegalităților adânc înrădăcinate de gen subminează sănătatea și drepturile fetelor și amenință Agenda de dezvoltare durabilă ambițioasă a lumii, avertizează UNFPA, Fondul ONU pentru Populație, în Raportul privind Situația Populației Lumii în 2016, lansat astăzi.

Zece ani este o vârstă crucială pentru fetele de pretutindeni, care se apropie de pubertate. În regiunea Europei de Est și Asiei Centrale, unele fete la această vârstă încep să-și construiască treptat abilitățile lor și să-și consolideze orizonturile lor, având nevoie de suport în familie și comunitate, care să le încurajeze să ia decizii importante și să modeleze propriul viitor. Dar, multe fete sunt afectate de normele sociale, culturale și de practicile discriminatorii.

"La vârsta de 10 ani, o fată în regiunea noastră se află la o răscruce de drumuri", spune Directorul Regional UNFPA Alanna Armitage. "De calea, pe care o vor alege aceste fete, va depinde nu doar propria lor viață. Această cale este importantă pentru viețile tuturor. Pentru că noi toți vom avea de câștigat atunci când o fată - o sută de fete, o generație de fete - își vor putea îndeplini potențialul lor: se va consolida capitalul uman, va fi asigurată creșterea economică și bunăstarea".

Moldova. în acest sens, este una dintre cele mai tinere țări din Europa. “Pentru a asigura ca fiecare fată să aibă un viitor în Moldova, precum și posibilitatea de a-și realiza potențialul și de a contribui la dezvoltarea economică și socială a țării, trebuie să promovăm și să apărăm drepturile omului. Fetele, în special cele mai vulnerabile dintre ele, trebuie asigurate că drepturile lor la educație, sănătate, inclusiv sănătatea sexuală și reproductivă, dar și la protecție împotriva violenței, sunt respectate”, declară Rita Columbia, Reprezentanta UNFPA în Moldova.

În Europa de Est și Asia Centrală, fetele sunt în general bine educate și chiar depășesc băieții în ceea ce ține învățământul superior, potrivit unui supliment publicat de Biroul Regional UNFPA.

Dar, o combinație de factori împiedică aceste fete să-și realizeze întregul lor potențial în vârsta adultă și de a contribui la progresul economic și social al comunităților și țarilor lor:

  • căsătoriile juvenile, deși ilegale, rămân o practică comună în unele țări din regiune și de multe ori duc la ceea că fetele părăsesc școala;
  • fetele adolescente sunt supuse unui risc de trei ori mai mare de a rămâne însărcinate la vârsta adolescenței în comparație cu fetele de aceeași vârstă din Europa de Vest, ceea ce afectează în mod negativ perspectivele de sănătate și de viață ale mamei și a copilului;
  • femeile tinere se confruntă cu dificultăți de a combina munca și creșterea copilului, deoarece regimul de concediu și de îngrijire a copiilor de către părinți sunt insuficiente și rolurile tradiționale de gen descurajează femeile să aibă o carieră.

Fără contribuția fetelor care au azi în vârsta de zece ani, Agenda pentru Dezvoltare Durabilă 2030 și cele  17 obiective de dezvoltare durabilă nu pot fi atinse.

"Astăzi, când suntem la începutul căii de implementare a Agendei 2030 și punere în aplicare a Obiectivelor de dezvoltare durabilă, succesul nostru va depinde, în multe privințe, de faptul dacă suntem capabili să asigurăm realizarea potențialului acestei generații de fete", adaugă Alanna Armitage.

Noua agendă de dezvoltare, aprobată de liderii mondiali in 2015, este planul pentru progresul social și economic a țărilor lumii, inclusiv și Republicii Moldova, timp de următorii 15 ani. Acesta are ca scop dezvoltarea echitabilă, care nu lasă pe nimeni în urmă. Înlăturarea barierelor cu care se confruntă fetele în vârstă de 10 ani astăzi va spori șansele ca Agenda 2030 să fie realizată cu succes, susține Raportul UNFPA.

“Investiția în adolescente este esențială pentru prosperitatea Republicii Moldova. Tinerii sănătoși și educați sunt garanția unei viitoare generații de adulți puternici și sănătoși, capabili să contribuie la creşterea economică și la prosperitatea ţării”, declară Rita Columbia.

 

Gama de opțiuni de politici disponibile pentru guverne s-a diversificat în ultimul deceniu. Printre acestea se numără interdicții cu privire la practicile dăunătoare, cum ar fi căsătoriile juvenile, asigurarea formării deprinderilor de viață și accesului la educație sexuală cuprinzătoare adecvată vârstei, adoptarea unor politici de angajare sensibile la dimensiunea de gen. De asemenea, ele includ, în mod fundamental, desființarea rolurilor tradiționale de gen și a stereotipurilor.

Provocarea este acum, evidențiază Raportul UNFPA privind Situația Populației Lumii în 2016, de a intensifica aceste intervenții pentru a ajunge la mai multe fete, in special la cele mai sărace și mai vulnerabile.

Date cheie privind situația fetelor în Europa de Est și Asia Centrală, inclusiv și în Moldova:

  • cele mai multe fete în vârsta de 10 ani merg la școală (dar acest lucru nu este valabil pentru toate grupurile de populație, de exemplu, mai mult de 30% dintre tinerii romi nu au studii primare în unele țări);
  • căsătoriile juvenile sunt o practică frecventă în unele țări din regiune, în special în Europa de Sud-Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală, dar, din moment ce practica este, în general ilegală, există puține cifre fiabile în acest sens; 
  • sarcinile la vârsta adolescenței sunt în declin în regiune, dar oricum rata lor este de trei ori mai mare decât în Europa de Vest (în unele țări chiar de șase ori mai mare); 
  • în unele țări se nasc mult mai puține fete decât băieții, din cauza selecției sexului copilului în dependență de preferințele de gen.
  • sunt mai puține femei decât bărbați sunt în câmpul forței de muncă în toate țările din regiune; 
  • fetele adolescente sunt deosebit de vulnerabile în situații de criză umanitară, însă nevoile și vulnerabilitățile lor sunt adesea ignorare.

Accesați aici pentru mai multe informații privind situația în regiunea Europei de Est și Asia Centrală și aici pentru Raportul global UNFPA.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați:

Jens-Hagen Eschenbaecher, Consilier Comunicare pentru Biroul Regional UNFPA pentru Europa de Est și Asia Centrală, Tel: +90 549 748 36 55; eschenbaecher@unfpa.org

Ganna Iovchu, Ofițer comunicare, UNFPA Moldova, tel.: +37368988015, iovchu@unfpa.org