Peste 275 de tineri, profesori, reprezentanți ai APL și lideri locali au dezvoltat, în perioada august-noiembrie 2019, un șir de acțiuni civice menite să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în comunitățile lor. Rezultatele acestor acțiuni, la fel și provocările, lecțiile învățate, dar și planurile pentru anul 2020 au fost discutate în cadrul atelierului de lucru organizat în perioada 13-15 decembrie la Chișinău.
În total, 27 de inițiative civice au fost organizate în 22 de raioane ale țării de către tineri, împreună cu Centrele de tineret și profesorii de Educație pentru societate. Acțiunile au cuprins sesiuni de instruire de la egal la egal, ateliere despre drepturile tinerilor, activități ecologice, amenajări de teritoriu, sesiuni de dezvoltare personală, orientare vocațională, prevenirea violenței în școli și altele.
De asemenea, Centrele de tineret au organizat sesiuni de informare și prezentare a activităților în școli, în rezultatul cărora au avut de beneficiat 3300 de fete și 2590 de băieți, fiind încheiate acorduri de parteneriate cu peste 30 de instituții de învățământ, inclusiv Direcții de învățământ.
Pentru rezultatele atinse Centrele de tineret, profesorii și tinerii au fost premiați cu diplome de contribuție și cadouri pe care le vor putea folosi la organizarea și altor activități în localitate.
”Activitățile organizate au pus accent pe crearea sinergiei dintre Centrele de tineret și instituțiile de învățământ, astfel fiind inițiat un cadru favorabil pentru extinderea serviciilor de tineret la nivel local și pregătirea tuturor actorilor în oferirea de oportunități pentru dezvoltarea personală a tinerilor. Rețeaua Centrelor de tineret a beneficiat de investiții instituționale din partea partenerilor Fondului Comun, astfel, devenind o structură mai viabilă și o resursă importantă pentru sectorul de tineret”, a precizat Ion Donea, șef al Direcției Tineret, MECC.
Activitățile au avut loc în cadrul Fondului Comun pentru dezvoltarea Centrelor de tineret şi consolidarea participării civice a tinerilor al Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Swiss Cooperation in Moldova şi UNFPA Moldova, fiind implementate în parteneriat cu Fundația Terre des hommes Moldova.
Foto de la atelier sunt disponibile aici
Persoană de contact: Irina Draguțanu, asistentă comunicare, Tel.: 0 69 69 42 46, dragutanu@unfpa.org