Un nou lot de echipamente de protecție personală împotriva pandemiei de COVID-19 a fost acordat astăzi, 26 mai 2021, de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), în baza contribuției financiare a Guvernului României, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare a României (RoAid), către Rețeaua celor 47 de Cabinete de Sănătate a Reproducerii din Republica Moldova și a Centrului de Sănătate a Reproducerii și Genetică Medicală (CSRGM) din cadrul Institutului Mamei și Copilului.
Lotul de echipamente va permite personalului medical din aceste instituții să continue acordarea populației serviciilor de sănătate sexuală și reproductivă, în condiții de pandemie, fiind acoperit necesarul de aceste materiale de protecție pentru întreg anul 2021.
Lotul de echipament de protecție individuală, procurat în baza asistenței oferite de către Guvernul României, în valoare totală de 27.959 USD, include 192.143 de măști medicale de protecție tip II R de unică folosință, 6.000 de ecrane de protecție reutilizabile, precum și 129 mii de mănuși medicale de unică folosință. Cutiile cu echipamentele de protecție au fost deja livrate Institutului Mamei și Copilului, care va efectua distribuția acestora către Cabinetele de Sănătate a Reproducerii din toată țara.
Prezentă la eveniment, dna Tatiana Zatîc, Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a declarat:”Serviciile de sănătate sexuală și reproductivă fac parte din pachetul serviciilor esențiale de asistență medicală și vin să contribuie la îmbunătățirea sănătății populației. Lotul de echipamente de protecție individuală oferit astăzi de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație și Guvernului României reprezintă un gest de solidaritate cu sistemul de sănătate din țara noastră și un suport esențial pentru personalul medical care activează în centrele de sănătate a reproducerii din Republica Moldova, care vor fi protejați împotriva infecției COVID-19”.
Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare a României – RoAid a fost reprezentată la eveniment de către directorul general, dl. Cătălin Harnagea. În mesajul său, acesta a menționat: ”Ne bucurăm că România, prin Agenția RoAid, a putut contribui la achiziționarea acestor echipamente de protecție, atât de necesare în prevenirea infectării cu COVID-19. Este un moment deosebit, întrucât putem vedea, din nou, roadele parteneriatului dintre Agenția română de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare - RoAid și UNFPA Moldova pentru sprijinirea programelor în domeniul sănătății în Republica Moldova”.
Nigina Abaszada, reprezentantă rezidentă UNFPA în Moldova, a declarat în cadrul ceremoniei de donație: ”Fiecare persoană are dreptul la servicii de sănătate sexuală și reproductivă de calitate, inclusiv în timpul urgențelor de sănătate publică cum este pandemia de COVID-19. Donația de echipament de protecție individuală oferită de Guvernul României, prin intermediul RoAid și UNFPA, va ajuta rețeaua de cabinete de sănătate reproductivă din țară să ofere - în condiții de siguranță - servicii de planificare familială și contracepție, de prevenire a infecțiilor cu transmitere sexuală și a cancerului de col uterin, de consiliere și asistență privind infertilitatea, precum și alte servicii de acest gen, împuternicind femeile și bărbații din Republica Moldova să trăiască o viață demnă și sănătoasă”.
La ceremonia de donație au mai participat și dl. Alexandru Mureșan, șef-adjunct de misiune, ministru plenipotențiar, Ambasada României în Republica Moldova și dl Sergiu Gladun, Directorul Institutului Mamei și Copilului, instituția-gazdă.
În rețeaua națională de 47 de cabinete de sănătate a reproducerii activează circa 150 de cadre medicale calificate, care asigură servicii privind maternitatea fără risc, servicii de planificare a familiei și prevenirea cancerului de col uterin, servicii sigure și calitative de întrerupere a sarcinii și profilaxia infecțiilor cu transmitere sexuală, inclusiv a infecției HIV, servicii de diagnostic și tratament a infertilității, asistență supraviețuitorilor cazurilor de violență sexuală etc.
Drepturile și sănătatea sexuală și reproductivă reprezintă un domeniu prioritar al UNFPA, care este un partener strategic al Guvernului Republicii Moldova, oferind asistență pentru a asigura accesul universal la serviciile de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv la planificarea familială.
Lotul de echipamente medicale pentru protecția personală a specialiștilor din rețeaua cabinetelor de sănătate a reproducerii a fost procurat de UNFPA din resursele oferite de RoAid și face parte din răspunsul Fondului ONU pentru Populație, parte a echipei ONU Moldova, la pandemia de COVID-19.