Eşti aici

O nouă ediție a Festivalului de Teatru Social s-a desfășurat pe 25 noiembrie în incinta Teatrului Național “Vasile Alecsandri” din or. Bălți. Evenimentul a reunit 12 echipe de tineri din întreaga țară, care au prezentat scenete de teatru prin intermediul cărora au promovat comportamentele sănătoase în rândul tinerilor.

Rita Columbia, Reprezentanta Fondului ONU pentru Populație în Moldova, a felicitat tinerii cu prilejul organizării celei de-a opta ediții a Festivalului. „Ceea ce a pornit ca o mică inițiativă susținută de UNFPA cu mulți în urmă, a devenit în timp o adevărată mișcare națională a tinerilor, care promovează educația pentru sănătate și comportamentele fără risc în rândul acestora. Anul acesta pentru prima oară evenimentul este susținut în totalitate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, ceea ce demonstrează importanța Festivalului la nivel național, motiv pentru care țin să mulțumesc și să felicit toți organizatorii acestui important eveniment”, a menționat Rita Columbia.

 

În cadrul Festivalului de Teatru Social au fost prezentate 12 scenete de teatru pe tema consumului de alcool și tutun, discriminarea, non-violența, accesul la educație a tinerilor cu dizabilități, precum și riscurile relațiilor sexuale neprotejate, care duc la infecții cu transmitere sexuală, HIV și sarcini nedorite.

Mesajele tinerilor s-au axat pe necesitatea relațiilor armonioase în familie, comunicarea deschisă dintre părinți și copii, informarea tinerilor, precum și consolidarea unor relații de încredere dintre profesori și elevi în mediul școlar.

Echipa câștigătoare a ediției 2017 a Festivalului Național de Teatru Social este din Șoldănești. Aceasta a impresionat juriul prin tematica scenetei, care a descris viața unei adolescente rămase însărcinată și  cauzele care au dus la asta, inclusiv faptul că acest subiect a fost unul tabu în familia sa, iar la școală nu a fost educată în acest sens.  

 

UNFPA a acordat un Premiu special echipei din Florești, care a abordat un subiect unic pentru Festival și anume dreptul la educație pentru tinerii cu dizabilități.

 
În total, la Festival au fost prezenți circa 500 de participanți, inclusiv actori și spectatori. Toate echipele participante s-au bucurat de diplome și cadouri simbolice din partea organizatorilor.

Festivalul Național de Teatru Social 2017 a fost organizat de Rețeaua de Tineri Educatori ”DE LA EGAL LA EGAL”, Y-PEER Moldova, cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și UNFPA, Fondului ONU pentru Populație în Republica Moldova. Evenimentul a coincis cu lansarea Campaniei globale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, iar tinerii au promovat, cu acest prilej, mesaje despre importanța educației pozitive și relațiilor non-violente.

Pentru informații suplimentare:

Cristi Babin, Maria Bantea Coordonatorii Festivalului Național de Teatru Social, Y-PEER Moldova, tel. +37362111907, +37362111905 și/sau e-mail: ypeer@ypeer.md