Eşti aici

Peste 2900 de elevi/e și profesori din 12 instituții de învățământ profesional tehnic (ÎPT) au participat la votarea online al celui mai reușit model de clasă prietenoasă în care vor fi studiate disciplinele "Decizii pentru un mod sănătos de viață", „Dezvoltare personală” și „Biologie”. Ei au avut de ales din trei versiuni de design, care au fost elaborate de un designer profesionist împreună cu elevii din ÎPT pe parcursul lunii iulie.

 

O sală de clasă prietenoasă, în viziunea elevilor, are un design modern, este accesibilă, inclusiv persoanelor cu dizabilități locomotorii și este confortabilă pentru desfășurarea activităților interactive. Clasa este luminoasă, are mobilier colorat și un mediu ce predispune la comunicare.

 

Astfel de clase prietenoase vor fi amenajate și dotate cu echipament IT și materiale didactice inovative în 12 instituții de învățământ profesional tehnic din R. Moldova, care sunt parte a proiectului „Dezvoltarea abilităților de viață și a comportamentelor sănătoase în rândul elevilor din învățământul profesional tehnic pentru o mai bună pregătire de angajare în câmpul muncii", implementat de UNFPA Moldova și finanțat de către Agenția Austriacă pentru Dezvoltare din fondurile programului Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova (MECC).

 

 

Acest proiect este unul inovator pentru sistemul de învățământ profesional tehnic din R. Moldova deoarece se axează pe dezvoltarea holistică a elevilor, îmbinând competențele profesionale cu cele sociale și interpersonale”, a declarat în context  Silviu Gîncu, Șef Direcție ÎPT în cadrul MECC.  Disciplina "Decizii pentru un mod sănătos de viață" învață elevii să aibă comportamente sănătoase, să deprindă abilități de comunicare, prevenire a violenței, relaționare etc., iar în felul acesta elevii sunt mai bine pregătiți și pentru piața muncii, a subliniat Silviu Gîncu.

 

Disciplinele în care elevii învață despre modul de viață sănătos urmăresc și dezvoltarea unor abilități de viață cum ar fi: încrederea în sine, abilități de comunicare, gândirea critică și luarea deciziilor informate, iată de ce UNFPA a susținut ca aceste lecții să se desfășoare într-un spațiu prietenos și confortabil pentru elevi”, a precizat Natalia Plugaru, Reprezentantă adjunctă la UNFPA Moldova.

Noile clase vor fi reconstruite conform designului ales până la sfârșitul anului 2020, iar instituțiile beneficiare sunt: CE în Industria Ușoară, Chișinău, Școala profesională din Nisporeni, Școala profesională din Rezina, CE în Informatică și Tehnologii Informaționale, Chișinău, Colegiul Politehnic din Bălți, Școala Profesională din Cupcini, r. Edineț, Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici”, Chișinău, Colegiul “Iulia Hașdeu” din Cahul, Colegiul “Vasile Lupu” din Orhei, CE în Servicii și Prelucrarea Alimentelor, Bălți, Școala profesională nr. 2 din Chișinău, Colegiul agro-industrial din Râșcani.

 

Conform datelor furnizate de cele 12 instituții de ÎPT beneficiare ale proiectului, aproximativ 75% dintre elevii care învață aici sunt din mediul rural, 1 din 4 tineri locuiește fără unul sau ambii părinți din cauza migrației de muncă, 40% locuiesc în cămine, fiind expuși unor comportamente de risc sporite.

 

Statisticile naționale arată că adolescenții raportează din ce în ce mai multe cazuri de hărțuire, tulburări de nutriție, violență, iar anual în R. Moldova peste 2,600 de fete tinere cu vârsta cuprinsă între 10-19 ani rămân însărcinate, majoritatea fiind din mediul rural.

 

Pentru contact: Olga Chimirciuc, Specialistă comunicare, proiectul „Dezvoltarea abilităților de viață și a comportamentelor sănătoase în rândul elevilor din învățământul profesional tehnic pentru o mai bună pregătire de angajare în câmpul muncii" : Email: chimirciuc@unfpa.org; tel. 079772351