Chișinău – În acest an, de Ziua Internațională a Tineretului, sărbătorită la nivel global pe 12 august, în Republica Moldova a avut loc primul Festival al Tinerilor. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova și al Fondului Organizației Națiunilor Unite Pentru Populație în Moldova (UNFPA).
La ceremonia de deschidere a Festivalului au participat Prim-ministrul Republicii Moldova Valeriu Streleț, Ministra Tineretului și Sportului Loretta Handrabura, Coordonatoarea Rezidentă a Organizației Națiunilor Unite în Moldova a.i. Nune Mangasaryan, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova a.i. Wicher Slagter.
Prim-ministrul Valeriu Streleț a declarat: "Pentru mine Ziua internațională a tineretului este cea mai optimistă sărbătoare. Una din prioritățile pe care ne vm concentra va fi crearea de oportunități de angajare a tinerilor, dat fiind nivelul înalt de șomaj în rândul tinerilor. Eu propun printre altele, să fie creată un sistem de ghidare și consiliere privind angajarea tinerilor".
În același context, Ministra Tineretului și Sportului Loretta Handrabura a subliniat că "Felicit voluntarii și organizatorii tinerii pentru acest Festival și lansarea Indicelui de Tineret, care oferă date pentru factorii de decizie în cee ce ține politicile de tineret."
Coordonatoarea Rezidentă a Organizației Națiunilor Unite în Moldova a.i. Nune Mangasaryan a afirmat: „Tinerii pot schimba viitorul lor sau a societăților în care trăiesc doar dacă au acces la o educație și servicii de sănătate de calitate, inclusiv și serviciile de sănătate sexuală și reproductivă, și numai dacă sunt parte a deciziilor privind bunăstarea și viitorul lor”.
Festivalul s-a desfăşurat în aer liber, pe strada pietonală din Chișinău. Evenimentul, cu genericul „Angajamentul civic al tinerilor”, a adunat peste 25 de organizații de tineret, dar și agenții și proiecte ONU la un târg unde tinerii au aflat mai multe despre activitățile acestor organizații şi oportunitățile de voluntariat.
Cu ocazia Festivalului a fost lansat primul Index de Tineret din Republica Moldova, un barometru care compară situația tinerilor cu populația adultă pe diferite domenii social-economice: șomaj, participare, sănătate, comportament riscant și violență. Indexul denotă un decalaj dintre tineri și adulți în fiecare din domeniile menționate. Șomajul în rândul tinerilor este de trei ori mai mare (7.12%) decât în rândul adulților (2,95%). Tinerii mai des lucrează în condiții precare sau la negru. Rata de participare și angajament civic este la fel scăzută. În același timp rata de consum a alcoolului și a tutunului în rândul tinerilor este aceeași ca și în rândul adulților. Indexul va fi calculat anual și va fi prezentat Guvernului în vederea elaborării politicilor bazate pe dovezi cu scopul creșterii calității vieții tinerilor.
Festivalul Tinerilor a mai găzduit o expoziție de fotografie. Evenimentul a culminat cu un concert cu participarea artiștilor Wonder City, Mihaela Arsene, The wax Road și Blvck Team.