Chișinău - În perioada Noiembrie 2014-Septembrie 2015, UNFPA, Fondul ONU pentru Populație în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova și organizațiile de tineret desfășoară Campania Regională “Vocea Tinerilor – Decideți prioritățile viitoare ale dezvoltării”. Campania vine să complementeze eforturile globale și naționale de consultare a populației privind obiectivele durabile de dezvoltare care vor fi adoptate la Summitul Organizației Națiunilor Unite în New-York pe 25-27 Septembrie 2015, la care va participa și Guvernul Republicii Moldova.
Campania regională are loc concomitent în 20 de țări din Europa de Est și Asia Centrală și are ca scop colectarea părerilor tinerilor cu privire la problemele cu care se confruntă, dar și soluțiile pe care le văd viabile.
Rezultatele primei etape ale campaniei în Republica Moldova au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat Constantin Cearanovschi, Președintele asociației “Generația cu inițiativă”, Natalia Cojohari, Reprezentant Adjunct ad-interim al UNFPA, Fondul ONU pentru Populație în Republica Moldova, și Ion Donea, Șef Direcția Programe Tineret a Ministerului Tineretului și Sportului.
Peste 7,000 de tineri din 37 de localități din Republica Moldova au fost invitați să expedieze o carte poștală cu răspunsul lor la întrebarea “De ce tinerii trebuie să fie o prioritate pentru Guvern?”. Ca rezultat, 3,000 de tineri au expediat răspunsurile lor, care conțineau propuneri pentru Guvernul Republicii Moldova.
Astfel, tinerii solicită de la Guvern, în special:
- sistemul de educație să fie ajustat cerințelor de pe piața muncii;
- tinerii să aibă acces la informația necesară privind sănătatea lor, inclusiv sănătatea sexual reproductivă, și la servicii de sănătate prietenoase, indiferent de clasă socială sau statut;
- să fie eliminată discriminarea pe bază de gen și vârsta la angajare;
- să fie eliminate orice criterii de angajare care contravin drepturilor omului.
Toate vocile tinerilor au fost analizate și au fost sistematizate în cadrul unei Declarații care va fi propusă reprezentanților Ministerelor, iar prevederile acestei Declarații vor fi incluse în politice naționale de dezvoltare care vizează tinerii.
Campania va continua până în septembrie 2015 și cuprinde un șir de dezbateri publice tematice (educație, sănătate, angajare și voluntariat, non-discriminare, mediu) pentru a valida soluțiile propuse de tineri și pentru a le prezenta Guvernului.
Campania Regională de Tineret „Vocea Tinerilor – Decideți prioritățile viitoare ale dezvoltării!” este susținută de UNFPA, Fondul ONU pentru Populație și este organizată în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova și organizațiile de tineret: Generația cu Inițiativă, Rețeaua Educatorilor de la Egal la Egal Y-PEER Moldova, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor “Neovita”, Consiliului Național al Tineretului din Moldova (CNTM), Asociația pentru Promovarea Tineretului "Secolul XXI", Gender-Centru, Centrul pentru Dezvoltare în Educaţie şi Sănătate din Republica Moldova "CEDES", ONG “Милосердие”, Consiliul Regional al Tineretului din raionul Strășeni.