Adolescenții și tinerii din Republica Moldova vor avea ocazia să învețe cum să se protejeze mai bine de riscurile din mediul online. Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) a dat start evenimentelor locale de informare despre prevenirea violenței online în cadrul campaniei #bodyright. Acestea vor avea loc în raioane cu participarea voluntarilor și elevilor din licee, colegii, Centre de tineret și se vor desfășura în format de joc intelectual și discuții cu experți în domeniul siguranței online.
De Ziua Internațională a Siguranței pe Internet, peste 80 de tinere și tineri de la Colegiul Politehnic din mun. Bălți au participat la primul eveniment #ClickFărăViolență. Cei prezenți au discutat despre formele violenței digitale, recunoașterea riscurilor și măsurile de răspuns.
„Dincolo de ecran, mii de oameni, în special fete și femei, suferă din cauza unor comentarii, imagini trucate sau a urii promovate pe rețelele de socializare. Am lansat campania #bodyright în Moldova pentru a discuta public despre acest fenomen și a identifica soluții. Prin informarea tinerilor și implicarea lor în mișcarea globală #bodyright contribuim la un spațiu virtual mai sigur pentru fiecare”, a menționat Irina Lipcanu, Analistă Comunicare, analistă de comunicare UNFPA Moldova.
În cadrul evenimentului, participanții și participantele au jucat quiz-ul „Click fără violență”, un joc intelectual conceput special pentru a identifica răspunsuri la provocările care pot apărea în mediul online. Tinerii au format zece echipe și timp de un minut au trebuit să găsească, pe rând, răspunsul la fiecare din cele 25 de întrebări legate de siguranța pe online.
„Pentru a fi în siguranță în mediul online este nevoie să schimbi parola conturilor de pe rețelele de socializare cel puțin o dată la șase luni. Este foarte important să fim precauți cu cine luăm legătura în online și să dăm dovadă de bună creștere atunci când discutăm cu cineva pe Internet”, sunt doar câteva din lecțiile pe care le-a învățat Cristian Ștefăneț ca urmare a jocului.
„Acum nu mai începem cursurile cu elemente de introducere, dar trecem direct la discuții pe marginea unor subiecte mult mai avansate despre utilizarea tehnologiilor informaționale. Desigur că mai rămân neacoperite teme ce țin de etica și siguranța pe Internet. Suntem recunoscători UNFPA pentru că informează elevii despre formele de violență online și cum ar trebui să se protejeze tinerii care se confruntă cu astfel de provocări”, a adăugat Victoria Catană, profesoară de securitate informațională la Colegiul Politehnic din Bălți.
Interesul tinerilor privind violența digitală a fost menținut și de actorul Cătălin Lungu, care susține campania #bodyright.
„Am ajuns să ne trăim o bună parte din viață în online și trebuie să ne respectăm la fel ca și în viața reală. Și spațiul virtual are limitele sale și nu este un loc de joacă. Vă îndemn să fiți atenți la ceea ce scrieți și distribuiți, deoarece după ecran sunt persoane reale”, le-a spus actorul elevilor, care l-au asaltat cu întrebări și ședințe foto.
Campania #bodyright este o mișcare globală împotrivă violenței digitale. UNFPA Moldova a lansat campania la nivel național în parteneriat cu Interne, Ministerul Muncii Parlamentul R. Moldova, Consiliul Europei, Guvernul Marii Britanii, Centrul de Drept al Femeilor, Centrul Internațional La Strada și compania Orange. Scopul acesteia este de a spori gradul de conștientizare asupra formelor de violență online și de a mobiliza acțiuni și soluții pentru combaterea acestui fenomen.
Următorul eveniment #ClickFărăViolență va avea loc la Liceul teoretic ”Ion Creangă” din Cahul pe 19 februarie.
La nivel global, opt din zece femei au fost direct sau indirect implicate în violența digitală care se manifestă de cele mai multe ori printr-un caracter sexualizat. Printre formele cele mai des întâlnire sunt hărțuirea cibernetică, cyberflashing (trimiterea unor imagini obscene de către străini), doxxing (acumularea unor date despre o persoană și folosirea lor împotriva ei), discursul de ură și utilizarea imaginilor și a videoclipurilor trucate (deepfakes).
Potrivit unui studiu realizat de Centrul Internațional La Strada, în Republica Moldova 20 la sută din adolescenți au fost victime ale violenței digitale în anul 2021. Cifra este mai mare în comparație cu anul 2018, când 17% dintre adolescenți au raportat că au fost victime ale cyberbulling-ului. Cercetarea a arătat că băieții (22%) sunt mai supuși violenței digitale în comparație cu fetele (18%) și tot băieții sunt mai des agresori online față de fete.