Go Back Go Back
Go Back Go Back
Go Back Go Back

6 mituri despre menstruație

6 mituri despre menstruație

News

6 mituri despre menstruație

calendar_today 28 Mai 2019

28 Mai - De Ziua Igienei Menstruale, marcată pe 28 mai, UNFPA atrage atenția asupra faptului că menstruația este un subiect legat de drepturile fundamentale ale omului. Astfel, de-a lungul vieții, femeile petrec de la trei la opt ani având menstruație. În această perioadă, ele au nevoie de condiții de igienă, servicii și produse necesare pentru a-și continua activitatea în regim obișnuit. Cu regret, în multe țări menstruația reprezintă un subiect taboo și un motiv de stigmatizare și izolare a femeilor și fetelor din comunități. Acestora le este interzis accesul în școală, instituții publice sau religioase. În rezultat, fetele și femeile sunt private de dreptul la educație, la sănătate și protecție, la muncă, la demnitate umană, fiind încălcate drepturile lor fundamentale și principiile egalității de gen.

Subiectul menstruației lipsește de pe agenda politicilor publice, iată de ce este important să combatem împreună aceste mituri și prejudecăți.  

6 mituri despre menstruație:

Mitul #1 Menstruația este “murdară și periculoasă”.

Adevăr: Lichidul menstrual constă din sânge și țesut care nu au proprietăți dăunătoare sau poluante pentru mediul ambiant.  

Mitul #2: Femeile și fetele în perioada menstruației nu au voie să consume anumite alimente acre, reci sau predispuse la alterare rapidă.

Adevăr: Nu există restricții alimentare recomandate din punct de vedere medical.

Mitul #3: Menstruația arată că o fată este pregătită pentru căsătorie și naștere.

Adevăr: În timp ce menstruația este un semn biologic al fertilității, aceasta nu înseamnă că fata este pregătită fizic, emoțional și psihologic pentru căsătorie și naștere.

Mitul #4: Menstruația limitează abilitățile femeilor.

Adevăr: Menstruația nu afectează abilitățile fizice și mentale ale femeilor.

Mitul #5: Despre menstruație nu ar trebui să se discute în public.

Adevăr: Cu cât mai mult se va discuta despre acest subiect, cu atât mai mult vor fi înțelese necesitățile reale ale fetelor și femeilor în această perioadă, asigurând accesul lor la produse de igienă în școli, instituții publice sau private.

Mitul #6: Toate femeile au dispoziție proastă în perioada menstruației. 

Adevăr: Ciclul menstrual este însoțit de schimbări hormonale, care se manifestă diferit de la o persoană la alta. Nu toate femeile se confruntă cu schimbări de dispoziție în această perioadă.

 

Detalii pe:  https://www.unfpa.org/menstruationfaq