Primii 50 de tineri și tinere, membri ai Rețelei Educatorilor EduLIFE din Învățământul Profesional Tehnic au participat la un atelier de instruire dedicat violenței în bază de gen în mediul online. Evenimentul a avut loc în perioada 25-26 ianuarie curent, fiind organizat cu scopul de a educa și sensibiliza tinerii asupra impactului acestor forme de violență și modalitățile de prevenire și combatere a acestora.
Pe parcursul a mai multor sesiuni, participanții au avut ocazia să discute despre formele de violență în bază gen, impactul lor asupra victimelor și despre cum stereotipurile de gen contribuie la perpetuarea acestor abuzuri. De asemenea, au abordat fenomenul violenței digitale, care include hărțuirea și abuzul pe platformele online, un subiect deosebit de relevant în contextul actual al tehnologiei și rețelelor sociale.
„Educația tinerelor și tinerilor în prevenirea violenței în bază de gen, atât în mediul online, cât și offline, este cheia către o generație mai informată și mai puternică. Suntem bucuroși să susținem Rețeaua Educatorilor EduLIFE și să informăm tinerii despre riscurile din spațiul digital și comportamente sigure. În felul acesta, tinerii vor împărtăși aceste cunoștințe cu semenii lor, contribuind la crearea unor comunități mai sigure și mai incluzive”, a spus Natalia Plugaru, Reprezentantă Adjunctă UNFPA Moldova.
„Este esențial ca tinerii să înțeleagă atât formele de violență pe care le pot întâlni, dar și cum pot interveni pentru a preveni astfel de abuzuri în comunitățile lor. Atelierele interactive, prin care încurajăm discuțiile și schimbul de idei, sunt un instrument valoros în educația pentru egalitate și respect”, a declarat directoarea executivă a Centrului Internațional „La Strada”, Elena Botezatu, în deschiderea evenimentului.
Totodată, Elena Botezatu a împărtășit tinerilor experiența sa de activitate în rețeaua tinerilor și a apreciat implicarea și interesul acestora pentru promovarea egalității și a vieții fără violență.
În cadrul atelierului, participanții au fost încurajați să își exprime opiniile, să pună întrebări și să propună soluții pentru a combate violența în bază de gen și violența digitală în mediul lor cotidian. Metoda de abordare interactivă a făcut ca tinerii să înțeleagă mai bine implicațiile acestor fenomene și să își asume un rol activ în schimbarea mentalităților și promovarea unui comportament responsabil în online și offline.
Această activitate face parte dintr-o serie de activități educaționale desfășurate de educatorii de la egal la egal, în scopul promovării deprinderilor sănătoase, combaterea stereotipurilor, prevenirea violenței de orice formă în rândul tinerilor etc.
Rețeaua Educatorilor EduLIFE din învățământul profesional tehnic este o comunitate de tineri care organizează activități de educație non-formală privind dezvoltarea deprinderilor de viață sănătoase și a competențelor necesare pentru o mai bună angajare, utilizând tehnici de teatru social, dezbateri, jocuri de societate etc. Rețeaua a fost creată în anul 2020 de UNFPA cu suportul Ministerului Educației și Cercetării și este susținută în cadrul Programului „Conectăm tinerii cu piața muncii prin dezvoltarea deprinderilor de viață” finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare din fondurile programului Cooperării Austriece pentru Dezvoltare.
Evenimentul s-a desfășurat în perioada 25-26 ianuarie 2025 și a fost organizat de Centrul Internațional „La Strada” în cadrul Programului comun al Fondului ONU pentru Populație (UNFPA) și UNICEF „Rupe cercul violenței împotriva femeilor și copiilor”, implementat cu susținerea financiară a Marii Britanii.