Programul „Aleg să mă simt bine” include 24 de sesiuni tematice care vor fi desfășurate în regim online, cu psihologi profesioniști, fiind destinat adolescenților și tinerilor cu vârsta de 14-20 de ani din Republica Moldova. Programul este lansat la inițiativa Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) și a Fondului ONU pentru Populație (UNFPA), având scopul de a ajuta elevii să-și protejeze sănătatea mintală și emoțională în contextul crizei provocate de COVID-19.
„Suntem conștienți că în această perioadă de pandemie cu COVID-19, când procesul educațional se realizează la distanță, elevii, cadrele didactice și părinții au nevoie de mai mult suport, comunicare, consiliere. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, împreună cu UNFPA, vine în sprijinul elevilor pentru a le acorda consiliere psihologică de calitate și a-i ajuta să depășească mai ușor această perioadă. Programul este parte a Planului de acțiuni a Ministerului privind organizarea asistenței psihologice copiilor/elevilor, părinților și cadrelor didactice pe perioada suspendării procesului educațional, implementat de Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică și structurile de asistență psihopedagogică din teritoriu”, a declarat Natalia Grîu, Secretară de Stat în Domeniul Educației, MECC.
Nigina Abaszada, Reprezentanta UNFPA, spune că, la nivel global, peste 187 de milioane de adolescenți și tineri sunt afectați din cauza consecințelor COVID-19, inclusiv se confruntă cu anxietate și stres, iată de ce menținerea echilibrului emoțional este esențială în această perioadă. „Pentru UNFPA, sănătatea tinerilor, inclusiv cea mintală, este o prioritate. Sperăm ca, prin intermediul acestui program, să ajutăm adolescenții și tinerii din Republica Moldova să-și mențină starea de bine și echilibrul interior, ceea ce va avea un impact pozitiv asura dezvoltării lor atât pe termen scurt, cât și mai lung ”, a declarat Abaszada.
Programul „Aleg să mă simt bine” se va desfășura în perioada aprilie-iulie 2020 și va include 24 de sesiuni online, a câte 45 de minute fiecare, inclusiv 18 în limba română și patru în limba rusă. Sesiunile se vor axa pe nevoile tinerilor, în conformitate cu vârsta lor, și vor răspunde la întrebări de tipul cum facem față programului încărcat și izolării sociale, cum luptăm cu stresul, gestionarea anxietății, fricii și a stărilor de panică, prevenirea violenței bazate pe gen și altele. Programul va putea fi completat pe parcurs și cu subiecte determinate de interesul și necesitățile specifice ale tinerilor.
Specialiștii care organizează sesiunile sunt Daniela Terzi-Barbăroșie, Directoarea Centrului psihologic SINESIS, psihologă, psihoterapeută de familie și cuplu, și Sergiu Toma, Președintele A.O. Institutul pentru Familie și Inițiative Sociale, psihoterapeut de familie.
Sesiunile vor fi organizate în regim LIVE pe pagina de Facebook a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, fiind deschise pentru toți doritorii de a participa. Acestea se vor desfășura de două ori pe săptămână, miercuri la ora 16:00 și sâmbătă la ora 11:00. În timpul sesiunilor, tinerii vor putea adresa întrebări specialiștilor. Sesiunile înregistrate vor fi disponibile ulterior pentru tinerii care nu au avut posibilitate să le urmărească live, precum și vor servi drept suport informațional pentru profesori în lucrul cu elevii.
Potrivit statisticilor, actualmente, procesul de studii a fost suspendat pentru 580 de mii de elevi. 330 de mii sunt elevi ai liceelor și aproape 100 de mii fac parte din sistemul de învățământ tehnic și superior.