Go Back Go Back
Go Back Go Back
Go Back Go Back

Sipoteni Youth Run - 100 de tineri au participat la o cursă de alergare, iar, ulterior, la quiz-uri și jocuri dedicate modului sănătos de viață.

Sipoteni Youth Run - 100 de tineri au participat la o cursă de alergare, iar, ulterior, la quiz-uri și jocuri dedicate modului sănătos de viață.

News

Sipoteni Youth Run - 100 de tineri au participat la o cursă de alergare, iar, ulterior, la quiz-uri și jocuri dedicate modului sănătos de viață.

calendar_today 16 August 2021

Tineri din toate colțurile țării au marcat duminică, 15 august, Ziua Internațională a Tineretului în cadrul Sipoteni Youth Run. 100 de tineri au participat la o cursă de alergare, iar, ulterior, la diverse activități dedicate modului sănătos de viață.

Cursa s-a desfășurat pe un traseu de patru kilometri. La categoria feminin, câștigătoare a devenit Cătălina Roșca din raionul Călărași. La categoria masculin, primul la linia de sosire a ajuns Gheorghe Buzulan, din raionul Ungheni. 

La Sipoteni, Capitala Tineretului Republicii Moldova, tinerii din proiectele UNFPA Moldova - educatorii de la egal la egal pentru deprinderi sănătoase de viață din învățământul profesional tehnic au informat 100 de fete și băieți despre cum pot avea acces la informații despre sănătate, dezvoltarea lor armonioasă în instituția de învățământ:
- la școală, prin alegerea disciplinei Educație pentru Sănătate 
- la colegii, centre de excelență, școli profesionale, prin studierea cursului Decizii pentru un mod sănătos de viață 

Voluntarii din Rețeaua Centrelor de tineret din Moldova  au îndrumat participanții la maraton  să participe la jocul educativ #FărăTabu, desfășurat de psihologul Sergiu Toma, analizând întrebări ce țin de sănătatea sexual reproductivă, mentală, de violență, etc.

În cea de-a doua parte a evenimentului au fost organizate paneluri educaționale, în cadrul cărora s-a discutat despre comportamentele sigure, alimentația corectă, precum și sănătatea mintală și cea sexual-reproductivă.

„Am organizat aici un concurs de cunoștințe generale, pentru a vedea ce cunosc tinerii despre sănătatea lor, despre sănătatea sexual-reproductivă. Pe de o parte, noi aflăm ce cunosc ei, iar pe de altă parte, vedem care este nivelul de pregătire al lor, ce se discută, probabil, în societate, la școală, în familie”, a declarat Ion Donea, manager de proiect, Fondul ONU pentru Populație din Republica Moldova.

Alte paneluri au abordat oportunitățile de participare a tinerilor în activitățile civice și sociale din Republica Moldova, precum și importanța voluntariatului.

,,Promovarea deprinderilor sănătoase de viață în rândul tinerilor reprezintă o prioritate în contextul în care un tânăr informat, implicat, activ are o capacitate mai sporită de a-și realiza potențialul și de a face schimbări în comunitate. Încurajăm tinerii să profite de multitudinea de oportunități de dezvoltare și să fie agenți ai schimbării”, a declarat Svetlana Savițchi, reprezentanta Ministerului Educației.

Scopul evenimentului Sipoteni Youth Run a fost promovarea modului sănătos de viață, socializarea tinerilor, precum și oferirea informațiilor care i-ar putea ajuta pe aceștia să participe mai activ în viața comunităților din care fac parte.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educație în colaborare cu primăria Sipoteni, cu sprijinul UNFPA Moldova, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, Run Moldova și AO Codrenii.