Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) cu sprijinul financiar al Uniunii Europene au făcut astăzi o donație semnificativă pentru îmbunătățirea sistemului de îngrijire perinatală din Republica Moldova. Donația include 9 ambulanțe noi de Tip A, dotate cu echipament performant, pentru transportarea planificată a pacientelor din maternitățile din raioane către spitalele din Chișinău.
Ambulanțele au fost transmise de către UNFPA Moldova către Ministerul Sănătății din Republica Moldova și repartizate către centrele perinatale din următoarele instituții: Institutul Mamei și a Copilului, Spitalul Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi”, Chișinău, Spitalul Clinic Bălți, Spitalul Raional Edineț, Spitalul Raional Căușeni, Spitalul Raional Ungheni, Spitalul Raional Orhei, Spitalul Raional Soroca, Spitalul Raional Ceadâr-Lunga.
Donația de ambulanțe în valoare de 586,000 dolari SUA, a fost posibilă datorită sprijinului financiar al UNFPA și al Uniunii Europene, și face parte din răspunsul umanitar la criza refugiaților.
Scopul principal al acestei donații este de a asigura accesul la servicii de calitate pentru mamele și bebelușii de pe întreg teritoriul țării.
Donația de ambulanțe va facilita transferul rapid către centrele specializate pentru femeile cu risc de complicații și naștere prematură, având ca rezultat îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților prin asigurarea accesului rapid la îngrijire specializată și utilizarea eficientă a resurselor existente.
Echipa UNFPA Moldova, alături de Nigina Abaszada, Reprezentanta Rezidentă, și Ala Nemerenco, Ministrul Sănătății al Republicii Moldova, au fost prezente la ceremonia de transmitere a ambulanțelor către instituțiile medicale beneficiare.
Nigina Abaszada, Reprezentanta Rezidentă UNFPA Moldova, a subliniat importanța acestei donații, menționând că transferul de ambulanțe către maternități, alături de alte echipamente și servicii moderne oferite până acum sistemului de sănătate, face parte din angajamentul ferm al UNFPA de a se asigura că fiecare sarcină este planificată și fiecare naștere este sigură, iar toate femeile, atât cele din Moldova, cât și cele refugiate, au parte de cele mai bune servicii de sănătate reproductivă. UNFPA a identificat necesitatea îmbunătățirii sistemului de îngrijire perinatală pentru a reduce morbiditatea și mortalitatea perinatală și neonatală. Una din strategiile cheie pentru atingerea acestui obiectiv este îmbunătățirea facilităților de sănătate din sistemul de referință pentru femeile și nou-născuții care necesită îngrijire specializată, accentuând o abordare regională în livrarea serviciilor medicale. Aceste ambulanțe de tip A II vor facilita transferul sigur și rapid al pacienților din centrele perinatale de nivel II către Institutul Mamei și Copilului, singurul centru perinatal de nivel III din țară.
Amintim că la începutul acestui an, UNFPA cu suportul financiar al Guvernului SUA a donat alte 20 de ambulanțe noi către echipele de asistență medicală urgentă din țară.