News

Moldova va fi mai pregătită să îmbătrânească activ în următorii patru ani

20 decembrie 2017

După mulți ani de pledoarie, expertiză și eforturi comune ale partenerilor naționali și de dezvoltare, UNFPA, Fondul ONU pentru Populație se bucură să constate încă o realizare importantă pentru asigurarea drepturilor vârstnicilor din Republica Moldova. A fost adoptat Planul de acțiuni privind implementarea principiului îmbătrînirii active (2018-2021).

În următorii patru ani, Guvernul își propune să crească gradul de participare a vârstnicilor la luarea deciziilor și să îmbunătățească nivelul lor de sănătate.

Cu sprijinul UNFPA Moldova, anterior a fost elaborat Indicele de Îmbătrânire Activă, care arată că țara noastră se află cu mult în urma țărilor europene la acest capitol. Drept rezultat, se așteaptă ca nivelul de îmbătrânire activă să crească cu 25% în următorii ani.

Fondul ONU pentru Populație rămâne  în continuare angajat pentru a sprijini populația R. Moldova să îmbătrânească activ și sănătos.